Cât amar de carte se tipăreşte zi de zi în România şi cât de inexistent este necesarul sistem de informare editorială, devine imposibil să ţii pasul barem cu evoluţia listei titlurilor, darămite să răsfoieşti cât de cât fiece apariţie. Aşa se face că lucrări merituoase şi realmente importante, editate în alte oraşe decât Capitala, dacă nu dispun de un minim sistem de difuzare, rămân enclavizate în respectiva arie şi au parte de ecouri cel mult în presa locală.
Cam la fel stau lucrurile şi în peisajul revuistic: de difuzare naţională beneficiază doar câteva publicaţii (mă refer la cele culturale), în rest urmând să se descurce fiecare cum poate, multe mulţumindu-se să se adreseze publicului restrâns din respectiva urbe şi să trimită două-trei exemplare sponsorului, ca act de prezenţă şi argument al susţinerii financiare.
Asupra cărţii „Suferinţele din Ardeal”, de Vasile Stoica, apărută la Cluj chiar în trei ediţii, mi-a atras atenţia dr. Gelu Neamţu, într-un număr recent al unei reviste cu circulaţie restrânsă („Vitralii”). Dacă aş fi cunoscut cele consemnate de autorul clujean barem la apariţia ediţiei a III-a, adică anul trecut, când am comentat articolul din revista „22” în care fata cu bentiţă tricoloră din Covasna era denumită „o proastă mică”, „xenofobă”, probabil că argumentarea ar fi fost mai cuprinzătoare şi mai completă, pornind chiar de la un fapt din 1906 relatat în carte: „Fetiţa Maria Colibaş din Ilia e pedepsită de pretor cu 10 zile de temniţă şi 50 coroane amendă pentru că a avut o panglică tricoloră în păr”. Atenţie, se întâmpla în 1906! (În cele ce urmează citez apud „Simbolurile naţionale româneşti sub stăpânire ungurească”, „Vitralii”, nr. V 2015/2014.) Şi dacă păţania fetei din Covasna a fost uitată, peripeţiile arborării sub orice formă a tricolorului în Transilvania acelor vremi, considerat delict naţionalist, capătă adevăratele semnificaţii şi dimensiuni dacă-s aşezate vizavi de pretenţiile actuale privind arborarea steagurilor secuieşti în Transilvania.
Citez cu minim de comentarii; evident, selectez câteva cazuri, lista este nesfârşită, acoperă pagini întregi. 10 februarie 1900: 24 de flăcăi din Selişte sunt condamnaţi la 12 zile închisoare pentru că au purtat brâie tricolore. 12 octombrie 1903: în comuna Sf. Nicolae Mare sunt osândiţi la 2 zile închisoare şi câte 100 coroane amendă dr. Oprean, preoţii T. Oprescu şi Ioan Petrovici şi învăţătorul I. Lipovan pentru „tricolor la cheutoare”. În duminica Paştilor din 1904, 8 „căluşari” din Botiz au fost arestaţi şi descinşi de brâiele tricolore. Vor fi pedepsiţi şi amendaţi pentru „agitaţie”. 8 august 1906: solgăbirăul din Ilia Mureşeană pedepseşte cu 10 zile de închisoare şi 10 coroane amendă pe Ana Moisescu, Savia Poliac, Neta Poliac, toţi din Ilia, pentru că au avut însemn tricolor la cămăşi. Tot acolo, la 17 septembrie, surorile Maria şi Simina Boboc sunt condamnate la câte 5 zile temniţă pentru că au purtat panglică tricoloră în păr. 8 iulie 1907: la Brad se bate toba în zi de târg, aducându-se la cunoştinţa tuturor că purtarea tricolorului românesc va fi pedepsită cu cea mai mare asprime. O femeie avea bentiţă tricoloră în păr; este arestată şi amendată cu 10 coroane. La 12 iulie, în comuna Petruman, jandarmii sfâşie haina Sofiei Cercel, pentru că în cusătură se puteau distinge culorile româneşti. 5 august 1908: preotul Ioan Popovici din Buteni este pedepsit cu 5 zile temniţă şi 100 coroane amendă pentru că hainele copiilor ce purtau sfeşnice aveau tricolor la cheutoare. 12 mai 1911: patru femei din Hodac sunt osândite la câte patru zile temniţă şi 10 coroane amendă pentru purtarea de brâie tricolore. 7 octombrie 1911: preoteasa Handrea din Mânărade este pedepsită cu 3 zile închisoare şi 40 de coroane amendă pentru că a oferit dlui Iuliu Maniu un buchet de flori legate cu tricolor... ş.a.m.d.
De unde se vede că pentru „proasta mică” din Covasna tricolorul interzis înainte de 1918 rămâne la fel de interzis şi în zilele noastre, în vreme ce steagurile „secuieşti” puteau fi arborate şi atunci, ca şi acum. Fără alte comentarii.