Mircea Radu IACOBAN

O lungă emisiune la Radio România Actualităţi a tras încă o dată semnalul de alarmă: SOS pădurea! Al câtelea? De mai bine de douăzeci de ani semnalăm, ne căinăm, ne îngrijorăm, ne scandalizăm şi... nimic! Sau mai nimic. Un Raport al Curţii de Conturi constată că, numai „în perioada 1990-2011, volumul tăierilor ilegale din pădurile României s-a menţinut, cu unele fluctuaţii anuale, la un nivel extrem de ridicat, cele mai afectate de flagel fiind pădurile din proprietatea statului”. Deci nu particularii abuzează şi taie peste măsură din perimetrele retrocedate (cu mai multă sau mai puţină îndreptăţire...), ci taman pădurile statului, păzite şi ocrotite de salariaţi bugetari, suferă cel mai abitir de pe urma hoţiilor din codru.

Aşa s-a ajuns ca ţara noastră să se numere printre statele cele mai lipsite de pădure (26,8% în 2011, faţă de 48% în 1921!). Procentajul în Anglia şi Germania: 40%, în Slovenia şi-n ţările nordice, 70-80%... Cu mare bucurie aflăm, totuşi, din spusele directorului general Romsilva, Valerian Solovăstru, că „la ora actuală, suprafaţa României acoperită cu păduri este de circa 30%, faţă de 28%, cât s-a înregistrat la ultima inventariere din anii '80”. Bravo, iată în sfârşit o veste bună: creşterea de două procente n-o fi chiar formidabilă, dar, oricum, e-un spor, să-l aplaudăm!

Explicaţia saltului de două procente ne-o dă tot directorul general: „Până nu de mult, raportam doar suprafaţa de fond forestier, dar acum intră şi vegetaţia din afara fondului forestier. Practic, creşterea pe care o înregistrăm se datorează mai mult includerii unor suprafeţe care existau, dar nu erau tratate ca pădure.” Cum s-ar zice, afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul („Inventarierea se face la ora actuală după cele mai noi norme şi aspecte ce ţin de definiţia pădurii”)!

Minune: a crescut pădurea datorită... reinterpretării Dicţionarului limbii române! S-or fi dat şi prime pentru ditamai succesul! Am şi eu trei molizi în curtea casei din Iaşi, nu-i mare lucru, dar dacă iau în calcul şi tufele de forsythia, buxusul, liliacul, hortensia, trandafirii, cei doi cacadâri sălbăticiţi, caprifoiul şi crizantemele, devin proprietar de pădure. Habar n-aveam! Trăiască Dicţionarul! Pe de altă parte, mă tem că în totalurile astfel raportate de Romsilva sunt incluse şi suprafeţele proaspăt replantate, care vor fi pădure peste 30-40 de ani – dac-or mai fi, întrucât din cinci puieţi plantaţi, rar ajung la maturitate doi-trei...

Greenpace avertizează că în România se taie cumplit: peste trei hectare de pădure în fiecare oră (probabil şi mai mult, fiindcă, după noua definire, intră în calcul şi tufarii curăţaţi de pe marginea drumurilor, şi schinăraia din marginea pădurii, şi..., şi...). Noul Cod Silvic propus de Ministerul Mediului dă semne (foarte, foarte târzii!) de trezire (dintr-o letargie, cine mai ştie, poate chiar interesată...) şi propune câteva măsuri logice menite să stăvilească hemoragia de lemn românesc, numai că majoritatea ţin de emiterea hârtiilor şi de circuitul lor ulterior – domeniu în care imaginaţia creatoare autohtonă s-a dovedit făr-de limite, de fiecare dată aflându-se soluţii isteţe, în marginea sau în afara legii. Nu se fură de ieri, de azi, s-au mai diversificat şi rafinat procedeele, încuibându-se încet-încet mentalitatea păguboasă potrivit căreia românul o fi (fost) frate cu codrul, dar acuma brânza-i pe bani: taie drujbele, taie gaterele sătenilor (în comuna Bilbor funcţionau nu mai puţin de 80!), gem camioanele încărcate cu buşteni ziua mare, nimeni nu vede, nimeni n-aude?

Spre deosebire de Europa cea adevărată, la noi încă nu s-a impus ca normă morală şi de comportament civic respectarea pădurii, dimpreună cu dezavuarea celor ce-o distrug. Un versant de munte nu se fură cu căruţa, nici cu elicopterul, taman de sub nasul celor plătiţi să-l păzească. Imposibil să nu ştie ce şi cum poliţistul comunei, primarul, preotul, săteanul cu casa-n drumul hoţilor, lelea Zenovia din capul uliţei, învăţătorul, braconierul, drumarul, Iliuţă dintr-a şaptea – ca să nu mai vorbim despre lucrătorii silvici. Toţi tac, pădurea moare.

Singura explicaţie pentru pădurile rase nu poate fi alta decât reţeaua de complicităţi vinovate a celor ce se fac că n-aud gaterul din ograda lui badea Gheorghe, nu văd tonele de rumeguş prăvălite-n pârâu, nici (mai ales) camioanele cu buşteni hurducându-se noapte şi zi. Dea Dumnezeu ca SUMAL (noul sistem informaţional integrat de urmărirea materialelor lemnoase) să descopere barem parte din hoţiile la drumul mare, fiindcă, de la „frunză verde” încoace, cu toţii ne dăm mari iubitori ai pădurii, uitând vorba cântecului: „Cine iubeşte şi lasă / Dumnezeu să-i dea pedeapsă.”

O lungă emisiune la Radio România Actualităţi a tras încă o dată semnalul de alarmă: SOS pădurea! Al câtelea? De mai bine de douăzeci de ani semnalăm, ne căinăm, ne îngrijorăm, ne scandalizăm şi... nimic! Sau mai nimic. Un Raport al Curţii de Conturi constată că, numai „în perioada 1990-2011, volumul tăierilor ilegale din pădurile României s-a menţinut, cu unele fluctuaţii anuale, la un nivel extrem de ridicat, cele mai afectate de flagel fiind pădurile din proprietatea statului”. Deci nu particularii abuzează şi taie peste măsură din perimetrele retrocedate (cu mai multă sau mai puţină îndreptăţire...), ci taman pădurile statului, păzite şi ocrotite de salariaţi bugetari, suferă cel mai abitir de pe urma hoţiilor din codru.

Aşa s-a ajuns ca ţara noastră să se numere printre statele cele mai lipsite de pădure (26,8% în 2011, faţă de 48% în 1921!). Procentajul în Anglia şi Germania: 40%, în Slovenia şi-n ţările nordice, 70-80%... Cu mare bucurie aflăm, totuşi, din spusele directorului general Romsilva, Valerian Solovăstru, că „la ora actuală, suprafaţa României acoperită cu păduri este de circa 30%, faţă de 28%, cât s-a înregistrat la ultima inventariere din anii '80”. Bravo, iată în sfârşit o veste bună: creşterea de două procente n-o fi chiar formidabilă, dar, oricum, e-un spor, să-l aplaudăm!

Explicaţia saltului de două procente ne-o dă tot directorul general: „Până nu de mult, raportam doar suprafaţa de fond forestier, dar acum intră şi vegetaţia din afara fondului forestier. Practic, creşterea pe care o înregistrăm se datorează mai mult includerii unor suprafeţe care existau, dar nu erau tratate ca pădure.” Cum s-ar zice, afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul („Inventarierea se face la ora actuală după cele mai noi norme şi aspecte ce ţin de definiţia pădurii”)!

Minune: a crescut pădurea datorită... reinterpretării Dicţionarului limbii române! S-or fi dat şi prime pentru ditamai succesul! Am şi eu trei molizi în curtea casei din Iaşi, nu-i mare lucru, dar dacă iau în calcul şi tufele de forsythia, buxusul, liliacul, hortensia, trandafirii, cei doi cacadâri sălbăticiţi, caprifoiul şi crizantemele, devin proprietar de pădure. Habar n-aveam! Trăiască Dicţionarul! Pe de altă parte, mă tem că în totalurile astfel raportate de Romsilva sunt incluse şi suprafeţele proaspăt replantate, care vor fi pădure peste 30-40 de ani – dac-or mai fi, întrucât din cinci puieţi plantaţi, rar ajung la maturitate doi-trei...

Greenpace avertizează că în România se taie cumplit: peste trei hectare de pădure în fiecare oră (probabil şi mai mult, fiindcă, după noua definire, intră în calcul şi tufarii curăţaţi de pe marginea drumurilor, şi schinăraia din marginea pădurii, şi..., şi...). Noul Cod Silvic propus de Ministerul Mediului dă semne (foarte, foarte târzii!) de trezire (dintr-o letargie, cine mai ştie, poate chiar interesată...) şi propune câteva măsuri logice menite să stăvilească hemoragia de lemn românesc, numai că majoritatea ţin de emiterea hârtiilor şi de circuitul lor ulterior – domeniu în care imaginaţia creatoare autohtonă s-a dovedit făr-de limite, de fiecare dată aflându-se soluţii isteţe, în marginea sau în afara legii. Nu se fură de ieri, de azi, s-au mai diversificat şi rafinat procedeele, încuibându-se încet-încet mentalitatea păguboasă potrivit căreia românul o fi (fost) frate cu codrul, dar acuma brânza-i pe bani: taie drujbele, taie gaterele sătenilor (în comuna Bilbor funcţionau nu mai puţin de 80!), gem camioanele încărcate cu buşteni ziua mare, nimeni nu vede, nimeni n-aude?

Spre deosebire de Europa cea adevărată, la noi încă nu s-a impus ca normă morală şi de comportament civic respectarea pădurii, dimpreună cu dezavuarea celor ce-o distrug. Un versant de munte nu se fură cu căruţa, nici cu elicopterul, taman de sub nasul celor plătiţi să-l păzească. Imposibil să nu ştie ce şi cum poliţistul comunei, primarul, preotul, săteanul cu casa-n drumul hoţilor, lelea Zenovia din capul uliţei, învăţătorul, braconierul, drumarul, Iliuţă dintr-a şaptea – ca să nu mai vorbim despre lucrătorii silvici. Toţi tac, pădurea moare.

Singura explicaţie pentru pădurile rase nu poate fi alta decât reţeaua de complicităţi vinovate a celor ce se fac că n-aud gaterul din ograda lui badea Gheorghe, nu văd tonele de rumeguş prăvălite-n pârâu, nici (mai ales) camioanele cu buşteni hurducându-se noapte şi zi. Dea Dumnezeu ca SUMAL (noul sistem informaţional integrat de urmărirea materialelor lemnoase) să descopere barem parte din hoţiile la drumul mare, fiindcă, de la „frunză verde” încoace, cu toţii ne dăm mari iubitori ai pădurii, uitând vorba cântecului: „Cine iubeşte şi lasă / Dumnezeu să-i dea pedeapsă.”

P.S. Povestea cu enterocolita steliştilor s-o creadă Mutu.