Mircea Radu IACOBAN

Dacă examinezi binomul informare/dezinformare după cum îl înfăţişează postata presei române actuale, constaţi că informarea s-a refugiat cu precădere în pagina presei scrise, în vreme ce dezinformarea preferă internetul şi vocalizele televiziunilor.

Desigur, cu excepţiile de rigoare (ştirea despre găina din Paşcani născătoare de pui vii a apărut mai  întâi în gazeta lui Cristoiu, de unde televiziunile au preluat-o doar pentru necesarele comentarii zeflemiste, iar internetul pur şi simplu a ignorat-o).

Internautul postează ce vrea muşchii lui, sustrăgându-se de la rigorile presei scrise; doar publicaţii de tot prăpăstioase, neserioase şi extremiste ar putea găzdui  în pagina tipărită aiureli de calibrul celor ce par a se simţi pe net în largul lor (nu întâmplător cartea lui M. Volkov despre dezinformare poartă subtitlul „De la Calul Troian la internet”). Fără a confunda dezinformarea cu eroarea de informare, care, chiar dacă-i o formă de manipulare, nu-i până la capăt intenţionată, să observăm că amestecul adevărului cu minciuna pare a fi  regulă structurală a dezinformării. Care, în nici un caz,  nu-i simplă formă de amuzament: ea acţionează nu pentru a convinge, cât pentru a determina insidios gesturi şi reacţii de oarece miză. Iată: pe net circulă tot soiul de liste emanând de la „foruri” ce se vor credibile şi obiective.

Site-ul „Bad poliţienesc”, de pildă, declară că „echipa noastră este formată din ziarişti activi în presa centrală, cu experienţă între 5 şi mai bine de 10 ani în domeniul economic, politic şi social, la cotidiene, reviste, agenţii de presă şi tv.” Impecabila alcătuire re-postează pe net „Lista politicienilor evrei”, vădit discriminatorie din pornire şi total aiuristică în cuprins. Câteva nume: Lucreţiu Pătrăşcanu, Traian Băsescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Theodor Stolojan, M.R. Ungureanu, Alex. Arşinel, H.R. Patapievici, Oliviu Gherman, Silviu Maior, Victor Surdu, Răzvan Teodorescu, Paul Everac, Alina Mungiu, Cristian Mungiu, Aristide Buhoiu, Sorin Roşca Stănescu, Călin Popescu Tăriceanu... şi tot aşa înainte. Cu unii dintre ei am avut şi am vechi relaţii de amiciţie, le-am cunoscut familiile, nici vorbă să fie evrei. Şi dac-ar fi, ce? Ne întoarcem la „Mein Kampf”? Ce rost are publicarea unor astfel de liste şi în virtutea căror criterii au fost stabilite?

De câteva zile circulă pe net o altă listă, potrivit căreia România ar avea un Parlament aproape analfabet! Regulă: neşcolirea, ori şcolirea aproximativă. Departe de noi gândul că ne fericeşte o garnitură de parlamentari tobă de carte şi intelectuali până-n plăsele, numai că, luând lista la amănunt, ce-am constatat?  Autorii au extras din CV-uri doar prima profesie a deputatului şi treapta şcolară atunci absolvită. (În cazul subsemnatului, cu astfel de metodă s-ar putea scrie că MRI este absolvent de liceu, de profesie paznic de noapte la un depozit de buşteni – ceea ce, într-un fel şi până la un punct, e adevărat). Deputatul (nu contează partidul)  Dan Bordeianu este prezentat ca „merceolog cu studii medii”. Numai că „merceologul” a absolvit, după prima angajare, Facultatea de Drept a Universităţii „Al. Ioan Cuza”, are un master în Ştiinţe penale şi criminalistice, a urmat Universitatea de Apărare „Carol I” şi Academia Naţională de Informaţii. Deputatul Vasile Berci, „tâmplar cu 7 clase”, a urmat Istoria la Universitatea din Cluj-Napoca şi-i deţinător al bursei „Robert Schuman” la Bruxelles. Morarul (!) Const. Galan este diplomat al Facultăţii de Ştiinţe Politice, muncitorul necalificat Titi Holban a absolvit Facultatea de Economie Agrară şi are un master în managementul Afacerilor Publice Europene, colegul lui Sorin Teju, la fel de „necalificat”, are două facultăţi, fiind licenţiat în Drept şi Economie, tot două facultăţi, Drept şi Marketing a urmat şi „şoferul” Căprar Dorel-Gheorghe... ş.a.m.d. Despre Zgonea se ştia că-i sculer-matriţer isteţ şi-atât. Ca să vezi! O fi fost sculer-matriţer, dar apoi prezidentul Camerei a urmat Facultatea de Construcţii Căi Ferate, a studiat managementul resurselor umane la Washington, a fost bursier al Universităţii din Amsterdam, are studii post-universitare, a absolvit cu un master Colegiul Naţional de Apărare, apoi şi Colegiul Superior de Securitate Naţională... Multe dintre diplomele de licenţă ale deputaţilor şi senatorilor au fost  obţinute înainte de 1989, aşa că n-are cum acţiona suspiciunea „fabricării” în instituţii  private. Şi, oricum, un CV porneşte de la stadiul iniţial al pregătirii individului, nu se... opreşte acolo. (Ca să nu mai evocăm şi faptul că unul dintre conducătorii la vârf ai Uniunii Europene n-are nici diplomă de liceu...)

Unii autori consideră dezinformarea „o formă psihologică a subversiunii”. Aşa să fie, oare?