Mircea Radu IACOBAN

În acest martie se împlinesc 185 de ani de gazetărie românească. Primăvara anului 1829 s-a dovedit fastă şi  rodnică, atunci născându-se, zice-se, presa din amândouă principatele: apăreau, la Iaşi, „Albina Românească” şi la Bucureşti, „Curierul Românesc”.

„Nu se află azi în lumea politicită neam, deşi mai mic ca număr, carele, întru  ale sale folositoare instituţii, să nu aibă în limba naţiei un jurnal periodic” – se scria, la 18 aprilie 1829, în „Înştiinţare despre gazeta românească din Ieşi” („Albina…”)

Adevărul adevărat este că primul ziar a apărut la Iaşi cu 39 de ani mai  devreme, în 1790: „Courier de Moldavie”. Nu-i inclus în cronologia presei române fiind considerat, probabil, ziarul lui Potemkin, gazeta „stăpânirii” – o foaie rusească adică. Avem tot soiul de reţineri păguboase când e să  stabilim datele de naştere ale instituţiilor româneşti: tot aşa cum fixăm la 1860 înfiinţarea Universităţii ieşene  (când Cuza doar a reorganizat învăţământul românesc, ziarele vremii vorbind despre „mutarea Universităţii în noul local”) şi nu  la 1834, cum s-ar cuveni cu adevărat, tot aşa ignorăm şi realul început al presei române. N-are nici o importanţă cine a fost patronul ziarului şi ce interese a servit; foaia s-a numit, fie şi în franceză, „Curierul Moldovei”, s-a tipărit la Iaşi,  cuprindea relatări privind întâi  de toate evenimentele provinciei, de ce să nu fie inclusă în istoria presei noastre, care,  iată, ar împlini nu 185, ci 224 de ani?

Şi dacă tot am  răsfoit colecţia periodicului „Courier de Moldavie”, să transcriem (în traducere, evident) un mic fragment dintr-o relatare asupra desfăşurării cu mare fast a petrecerii de după depunerea „Jurământului de Mir” de către Potemkin. Salve de tun omagiale, concert coral acompaniat de o orchestră compusă din câteva sute de persoane (!), 7000 de lampioane, cuconet etalându-şi toaletele aduse de la Paris şi… un moment semnificativ pentru amestecul de civilizaţie apuseană în intenţii şi bădărănie estică în expresie instaurat la Iaşi de „Prinţul de Taurida”: „Muzica terminându-se, generalul de brigadă Platov şi-a făcut apariţia ţinând în braţe un imens borcan, pe care l-a băut în numele întregii naţiuni cazace şi în sănătatea Marelui Hatman. Borcanul a trecut apoi din mână în mână şi fiecare  dintre invitaţi l-a băut cu entuziasmul ce însufleţea toată asistenţa, pentru sănătatea şi prosperitatea alteţei sale.” Cu borcanul se mai bea şi-acum prin Basarabia şi prin cotloanele Rusiei…

„Albina Românească” şi-a asumat, încă de la primul număr, un program ambiţios şi, pentru stadiul presei europene de atunci, chiar onorabil:  gazeta „va cuprinde politiceşti şi interesante novitale din toate ţările lumii, buletine de la teatrul războiului (n.n.: nu se precizează care – trebuia să existe unul…), culegeri istorice, literale (sic!), morale, filologice, altele folositoare aflăm şi mai ales adese se vor împărtăşi din vrednici scriitori povăţuiri despre economia câmpului, despre care pentru toate timpurile anului se vor însemna regule după sisteme practicate în ţările politicite, atât despre buna lucrare a pământului, a pometelor, a viilor, a stupilor, a viermilor de mătase, a velniţelor, a pădurilor, cât şi povăţuiri pentru ferirea şi vindecarea epizotiei (boala vitilor) şi alte folositoare…” etc.

Cum se vede, lipsită de o concurenţă precum cea a radioului şi televiziunii, culeasă tipografic manual, literă cu literă, făr-de Agerpres şi serviciile internetului, cu ştiri externe „proaspete” de-o lună-două, cu gravuri în loc de fotografii, distribuită cu poştalionul, „Albina Românească” a izbutit să reziste şi fără nurii fetei de la pagina 5, fără crimele descrise încă din pagina I-a, fără stenograme, can-canuri, fără spectaculosul de budoar şi  fără inestimabila contribuţia a unor iluştri „comentatori politici”. Alte vremuri!

P.S.

Dacă aţi avut niscaiva îndoieli privind matrapazlâcurile din sport (vezi tableta noastră precedentă), iată că gazetele vin cu alte dezvăluiri despre avatarurile rentei viagere. Viageră fiind, adică, pe viaţă, renta era încasată fără ruşine şi-n numele… sportivilor călătoriţi de ani şi ani întru Domnul!

Şi o mică erată (eroarea mi se datoreşte în întregime): indemnizaţia Nadiei Comăneci este de 10.000 roni lunar, nu euro.