Mircea Radu IACOBAN

Doar 23 de zile i-au lipsit profesorului ieşean Gavril Istrate pentru a împlini suta de ani. Prin redacţii, erau pregătite articole omagiale menite să marcheze centenarul, dar… n-a fost să fie şi s-au preschimbat în necroloage. Lingvist sârguincios, Istrate a păstorit generaţii după generaţii de studenţi, fiind ani mulţi decanul Facultăţii de Filologie a Universităţii ieşene. Cine să-şi închipuie ce vremuri a trebuit să traverseze în „obsedantul deceniu” şi-n calitatea lui public mărturisită de emul al lui Iorgu Iordan? Neiniţiaţii ar putea crede că ştiinţa limbii n-are nimic de-a face cu politicalele şi n-are cum atrage persecuţii şi ameninţări cu puşcăria; aş!

În colecţiile de documente (vezi „Agresiunea comunismului în România”, vol. II, pag. 67) poate fi citit un raport din 1952 semnat de Leonte Răutu şi intitulat „Cu privire la activitatea duşmănoasă a lingviştilor Al. Rosetti, Iorgu Iordan şi Al. Graur”. Te ia cu frig mai ales când citeşti apostila „activitatea celor trei lingvişti urmează a fi examinată de organele de stat”. Adică anchetă, tribunal, condamnare. De la bun început te întrebi ce naiba poate fi duşmănos şi contrarevoluţionar în truda unor oameni de ştiinţă ce dezbat problemele limbii române, până într-atât încât să fie catalogaţi ca „grup organizat de duşmani”. Brrr! Principalul reproş: ei tratează „probleme de importanţă minoră, ocolind în mod demonstrativ problemele fundamentale ridicate şi rezolvate de tovarăşul Stalin”. Păi, dacă le-a ridicat şi rezolvat genialul lingvist Stalin, la ce bun să le mai trateze şi „grupul organizat”? Ce-i rezolvat, e bun rezolvat! Rămân mărunţişurile, dar, cum se va vedea, nici asta nu-i permis. După ce se emit aspre aprecieri la adresa fiecăruia, de calibrul „Al. Graur are o falsă reputaţie de lingvist de valoare”, „Iorgu Iordan, spre deosebire de Rosetti, are oarecare valoare ştiinţifică” (de, Iordan fusese ambasador la Moscova, trebuia tratat diferenţiat!), se merge în adâncimea analizei, constatându-se nemărturisite simpatii pentru „şcoala idealistă a lui Saussure”. Am mari îndoieli că Leonte Răutu barem auzise despre Saussure, fondatorul lingvisticii moderne – nici nu era nevoie, câtă vreme revista moscovită „Voprosî iazîkoznania” tocmai îl înfierase pe Rosetti ca „reprezentant al idealismului”, declarându-l mârşav adept al odiosului Saussure.

Argumentele referatului sunt (citite acum) de tot hazul: articolele lui Graur iau în discuţie doar mârşăvenii de tipul „noţiunea de copil nelegitim, altul, cuvântul latinesc venalis (corupt), al treilea, termenul slugărnicie. Considerăm că nu poate exista îndoială cu privire la intenţia contrarevoluţionară.” Sigur, se vede de la o poştă! Evident duşmănoasă este atitudinea aceluiaşi Iordan, care, în revista „Cum vorbim”, a paginat imediat după lucrarea tovarăşului Stalin un articol cu titlul „Obraznic” (o lingvistă discuta originea termenului). Cu siguranţă că o astfel de paginaţie nu putea fi decât o aluzie, la rândul ei obraznică! Iar Graur se arată şi mai parşiv: „în proiectul de ortografie al lui Graur se dau următoarele exemple de prescurtări: P.C.R., U.T.M. şi I.C.A.S. (care se ocupă de strângerea gunoaielor), sugerându-se fără putinţă de tăgadă că toate cele trei prescurtări ar fi de acelaşi calibru”. Ca să nu mai vorbim despre condamnabila poziţie antisemită a lui Iordan, care, la capitolul substantive compuse, dă şi exemplele „iudeocomunist” şi „iudeomasonerie”. Ce, exemplele nu trebuie să fie, la rândul lor, juste? Dacă mai ţinem seama şi că Iordan îşi permite să menţioneze, la modul şopârlist, alături de substantivul „colhoz” şi verbul „a colhozi”, dar mai ales că toţi trei nu-şi exprimă entuziastă apreciere faţă de contribuţia genială a tovarăşului Stalin în chestiunile lingvistice, devine logică şi necesară decizia finală: reprezentanţii „grupului organizat” vor fi daţi afară din toate funcţiile deţinute la Institutul de Lingvistică şi „vor fi

scoşi din învăţământ ca necorespunzători”.

Astfel de istorie au trăit românii. Închid cartea, încerc să uit. Da-i bine să uităm?