Mircea Radu IACOBAN

A mai murit un prieten al Iaşului: I. Ştiru. Nu-i ştiu numele adevărat, după cum nu ştiu de ce şi-a ales pseudonimul Ştiru. S-o fi gândit, ziarist fiind, la rădăcina gazetăriei, adică, la ştire, ori, mai simplu şi nesofisticat, la buruiana numită ştir, care, alături de troscot, podidise cândva tăpşanele ieşene spre a ascunde rănile războiului. Mereu mi-am propus să-l întreb; n-am făcut-o şi, iată, e prea târziu: am primit vestea trecerii lui Ştiru, la 84 de ani, în lumea pe care ne place s-o credem mai bună şi mai dreaptă. Să fie primit.

N-aş voi ca aste rânduri să aducă a necrolog supus dictonului „de mortuis nil nisi bene”, fiindcă nici Ştiru nu s-a prea încadrat în tipare şi nu s-a poticnit de tipicuri. A absolvit, mai greu de aşteptat din partea unui alogen, Facultatea de istorie, într-un oraş apăsat de împovărătoare amintiri privind trecutul evreimii. Avea 12 ani la ceasul cel negru al Pogromului, vârstă la care nu mai funcţionează tasta „delete” pentru ştergerea amintirilor. În pofida cărora a rămas un prieten exemplar al Iaşului şi al ieşenilor, ştiind să discearnă şi să conjuge înţelept accidentele istoriei cu istoria însăşi.

A fost… primul evreu cu papion pe care l-am văzut la Iaşi. Nu-i un amănunt vestimentar oarecare: el poate sugera grijă pentru ţinută în toate cele – şi I. Ştiru chiar aşa a şi fost: elegant în relaţiile cu toată lumea şi, mai ales, cu confraţii, discret şi au o anume distincţie în practicarea profesiei ce te poate aduce lesne în preajma exprimării dure şi a reacţiei contondente, interesat mereu de Iaşul intelectual al unei perioade (din1947 până în 1967, când s-a stabilit în Israel) care începe, complet nemotivat, să se scufunde în nedreaptă uitare.

I-am prefaţat prima carte, un jurnal de călătorie hai-hui prin lumea largă („Un israelian în jurul lumii”, Ed. „Junimea”, 2001) ştiind că tipărirea la Iaşi reprezintă, pentru condeierii plecaţi spre alte orizonturi, certificarea editorială, un fel de test ce trebuie trecut pentru adevărata accedere în breaslă. În opul de la „Junimea”, Ştiru nu-şi propune să facă literatură pretenţioasă şi preţioasă, menită să pună în evidenţă năucitoarea cultură a autorului, capacitatea lui asociativă şi fineţea analizei (toate întemeiate pe dicţionare şi pliante aduse acasă din voiajuri…), ci narează simplu, sec şi exact, parcă simţindu-se dator să nu păstreze doar pentru sine ceea ce a izbutit să afle colindând prin lumea largă.

L-am văzut extrem de mâhnit pentru că-i amendasem un fleac, o amintire românească aburită de vreme: inventase ruta CFR Dolhasca-Huşi (prin… comasarea sectoarelor de cale ferată Dolhasca-Fălticeni şi Crasna-Huşi) şi nu-şi ierta mărunta eroare ce-o semnalasem doar pentru a colora prefaţa cu ceva haz.

I-am spus să scoată prea puţin relevantul reproş. Când am primit cartea am constatat că ştiuta-i eleganţă l-a împiedicat să intervină în textul prefaţatorului. N-a corectat nici în corpul cărţii greşeala – spre a nu contrazice prefaţa…

Au urmat alte câteva cărţi, toate editate la Iaşi, deşi foarte bine şi mai ieftin le putea tipări în Israel: „Cu haina ruptă şi pantaloni de aceeaşi culoare”, 2006, „Din nou, prin lume”, 2007, şi o a patra, „Somnul de după amiază al Atlanticului”, care prezintă deosebit interes în primul rând pentru capitolul „Amintiri despre ieşeni”.

„Nu-i deloc sănătos – scrie Ştiru – ba e de-a dreptul păgubos obiceiul de a nu nota gospodăreşte în vreun carneţel – aşa, ca să fie – câte un fapt de viaţă sau din lectură, mai fericit ori mai trist, pentru a curta cât mai lesnicios subspecia literară numită memorialistică, sau mărturie, témoignage cum îi spun francezii”.

Aflăm în paginile acestei cărţi sumedenie de portrete ale ieşenilor ce au ilustrat istoria recentă a urbei, nu numaidecât evrei, totdeauna evocaţi cu căldură şi cu o anume aură nostalgică ce-o conferă preţuirea sinceră, dar şi distanţarea în timp şi în spaţiu. Altfel spus, simţi că, oriunde şi oricând, rămâne, în spirit, ieşean. Din păcate, e mult prea departe acum, în altă lume, iar carneţelul ce l-a însoţit pretutindeni nu va mai fi deschis niciodată…