Mircea Radu IACOBAN

Cercetând documente și cărți tipărite cu mai bine de un veac în urmă, afli că, în 1847, trupa Teatrului Național din Iași a fost desființată de Guvern din pricina… calității nesatisfăcătoare a reprezentațiilor – gest, probabil, unic în istoria teatrului românesc. Nemulțumirea publicului se referea la premiera cu piesa „Mulatrul” de Saint-Pierre: „sujetul serios se făcu comic pentru că unii actori nu-l pătrundeau de ajuns”. Cum Iașiul nu putea rămâne fără teatru, s-a constituit o altă trupă (de fapt, cam aceeași, dar cu nouă direcțiune). Aș fi trecut pur și simplu peste bizara hotărâre a Guvernului devenit… organ de protecție a spectatorului-consumator, dacă numele noului director, Benoit Luzzatto, n-ar fi rezonat aparte, spre a se conjuga cu niscaiva întâmplări uitate de la începutul veacului XIX.

În 1834, italianul ajunsese la Iași ca… director de circ! Marele Circ Luzzatto avea și menajerie cu „momițe”, struți, elefanți, numai că iernile Iașiului nu le-a prea priit „dobitoacelor”, iar elefantul Gaba, originar din India, a răcit și, bietul, a răposat. Ca-ntr-o radiografie, ni-l arată azi scheletul de la Muzeul de Ştiințe ale Naturii, clădirea în care a fost ales, la 1859, Cuza domn. În urmă cu 180 de ani, în scriptele "Societății de medici și naturaliști" din Iași am aflat trecută cheltuiala de 50 de galbeni „la zece casapi, pentru scoaterea chelii elefantului.” Născut în India, Gaba și-a da obștescul sfârșit pe malul Bahluiului, unde avea să-și înceapă... cea de a doua viață. Fiind vorba de un Elephas maximus, din ordinul Proboscidea, familia Elephantidae, și Muzeul Societății dorindu-și „un dobitoc așa de raru”, se deschide o listă de subscripție pentru achiziționarea mortăciunii. Nu s-a înghesuit mai nimeni să contribuie, domnitorul ezită, așa că Luzzato cere în scris să i se restituie „chelea și ciolanele”.

La urmă, stăpânirea se îndură să desfacă băierile pungii și alocă 135 de galbeni, domnitorul Grigore Mihail Sturdza hotărând ca bietul Gaba, mort de frig la Iași, să fie donat Muzeului de Științe Naturale. Scheletul este curățat și montat de preparatorul Wilhelm Fleck. La reparațiile din decembrie 1958, în burta elefantului s-a găsit o scrisoare datată Jassy, octombrie 1861, cu următorul text: „Acest elefant a murit în 1834 și pielea a fost preparată în octombrie 1861. Un lăcătuș din Siret a executat lucrările de tâmplărie și eu, Mathias Kieser din Aschaffenburg, Bavaria, preparator, am ajustat și montat piesa.” Cum nu se poate crede că pielea elefantului răposat în 1834 a rezistat fără nici o tratare cu chimicale până în 1861, adică 27 de ani, am cercetat mai amănunțit povestea lui Gaba, care, până la urmă, s-a dovedit plină de peripeții. Mai întâi, greu explicabil, după jupuire, pielea… își pierde urma. Se considera, probabil, împăierea „unui dobitoc așa de raru” imposibilă, urmând să fie expus doar scheletul. Oasele rămân la Muzeu, care cumpără „trei mașine de sfredelit ciolane, 32 de ocă piatră acră, 2 calupuri sopon cu arsenic” și decontează 14 galbeni „bacșiș la trei arnăuți spre pază la elefant” și 15,10 gălbiori „rachiu și vin pentru casapi și slujitori”. Se mai adaugă 2,20 pentru „cărătura ciolanelor la Cabinet”. În același decont se mai justifică 2 galbeni „bacșis la un slughe care a adus un miel cu 3 pițioarele” și alți 7 „la stoler, pentru dou skindurele”. Dar unde era pielea bietului Gaba? N-o să credeți: un locuitor al mahalalei Ciurchi, văzând că i-a putrezit dranița pe casă și găsind pielea azvârlită ca netrebuincioasă, a sfeterisit-o și a așezat-o pe acoperiș. Bătută de vânt, soare și ploi, „s-a întărit ca ferulu”. O săptămână întreagă, 25 de oameni au udat-o cu gălețile, spre a o „scoate fără să strice însăși casa pe care stătea”. A urmat scufundarea pielii în "havuzul din fața Cabinetului", unde a zăcut „întru muiere” vreme de șase luni. Păzită de arnăuți. După care, lăcătușul Sereter și preparatorul Kiesen (în alte izvoare, Kieser), special adus de la Viena, au întins-o pe scheletul metalic și au umplut-o cu „154 ocă de câlți.” Abia în 1862 Gaba a fost înzestrat „cu doi ochi de steclă”, comandați special la Aschaffenburg.

Și așa a „renăscut” elefantul ce-l adăpostește clădirea în care a fost ales Cuza domn. Mai greu de priceput este cum a putut ajunge un director de circ la cârma Teatrului Național…