Mircea Radu IACOBAN

Iepurele sare de unde nu te aștepți! Cine să-și închipuie că atacuri vehemente la adresa statului social vor veni tocmai din partea suveranului uneia dintre cele mai înstărite și lipsite de griji țări europene, recte, Olanda? Discursul de la sfârșitul anului trecut al regelui Willem-Alexander a fost pe bună dreptate intitulat de ziariști „Modelul european postbelic a murit!”. Citez din alocuțiunea suveranului: „Din cauza evoluțiilor sociale precum globalizarea și îmbătrânirea populației, piața muncii și serviciile publice nu mai sunt potrivite pentru necesitățile timpurilor noastre. Statul clasic al bunăstării din a doua jumătate a sec. XX evoluează către o <societate participativă> în care se așteaptă ca toți cetățenii să aibă grijă de ei înșiși sau să creeze soluții la nivelul societății civile pentru probleme precum pensiile.” Nu-i, de bună seamă, un discurs care să anunțe măsuri imediate; menirea lui este să avertizeze și să vestească o apropiată încetare a contractului social dintre stat și cetățean. Nu numai pensiile de stat ar fi în lichidare, ci ar urma să dispară toate tipurile de ajutoare sociale, concediile plătite, ca și serviciile asigurate de Ministerul Sănătății, fiindcă, potrivit concepției regelui Willem (și nu numai a lui) fiecare e pe cont propriu, urmând să-și asume „responsabilitatea pentru propria viață și pentru aceea a persoanelor apropiate.” (Cu titlu de curiozitate, să notăm că discursul monarhului se crede că va duce, indirect, la o sensibilă… creștere a natalității în Olanda, sprijinul financiar al unui fiu ori fiică urmând să asigure cât de cât, în noile condiții, liniștea senectuții părinților).

De altfel, Olanda a și parcurs primii pași pe drumul către „societatea participativă”: vârsta de pensionare a ajuns la 67 de ani (și urmează să crească!), iar ajutoarele de șomaj și subvențiile pentru sănătate s-au redus constant. Numai că, oricât de reduse, tot sunt de 5-6-10 ori mai mari decât cele ce se acordă în România, așa că orice comparație nu-i relevantă decât dacă ține seama de cifrele nete ale subsidiilor. Politicienii europeni se feresc să atingă subiectul societății participative, fiind cât se poate de păgubos electoral. Paradoxal, dar este, tacit, susținut de partidele de stânga, taman cele care fac caz de protecția socială și de eradicarea inegalităților flagrante!

În România, Constituția din 1991 conține sintagma „stat social” (sunt curios dacă și în noua redactare), statul fiind obligat să asigure „un nivel de trai decent pentru cetățeni” – numai că între litera legii fundamentale și starea de fapt a națiunii s-a creat un hiatus ce se lărgește pe zi ce trece. Cele mai mici cheltuieli sociale din Uniunea Europeană se înregistrează în România, iar diferența între veniturile celor înstăriți, comparativ cu acelea ale păturii sărace, este, de asemenea, cea mai mare din UE: 7,04%, față de media 4,95%. Record european de care nu-i străină adoptarea sistemului de taxare nediferențiată – cota unică de 16%.

În mai anul trecut, Institutul dlui Dâncu a prezentat raportul „România și statul social”, care demonstrează că, la noi, sunt luate în vizor nu atât cauza fenomenelor, cât efectele acestora. 48% din respondenți solicită reducerea prestațiilor sociale adresate persoanelor cu venituri mari, iar sistemul social în ansamblu este considerat „neconform” de 77% dintre cei anchetați. Nu bântuie, deci, nici o îngrijorare că ar răposa statul social; dimpotrivă, se cere o asistare tot mai consistentă, 93% solicitând alocarea de fonduri suplimentare, în primul rând pentru sănătate. De unde bani, dacă… nu-s? Iată domeniile în care cei 1.940 de indivizi ai „eșantionului multistratificat” propun reduceri: poliția (46%), transportul în comun (45%), apărarea națională (40%), învățământul superior (39%), serviciile comunitare (37%). Adică, tocmai acolo de unde provin eterne solicitări de suplimentare! Una peste alta, e de reținut că suveranul Olandei a dat pe față obiective de politică socială pe care politicienii nu le vor numi deschis niciodată.

Doar 25% dintre români consideră că protecția socială este suficientă în caz de pensionare (66% în Danemarca). Dar când vor dispărea cu totul pensiile de stat? Grea întrebare!