Mircea Radu IACOBAN

Cercetând colecțiile de documente afli sumedenie de noutăți privind lucrarea înaintașilor, unele întrutotul surprinzătoare. Cum, firește, sunt interesat de istoria Teatrului Național din Iași, nu pot decât să mă declar total nedumerit de enigmatica prestație directorială (necomentată până acum) a celui ce avea să dea numele Naționalului ieșean și a cărui statuie străjuiește intrarea principală – Vasile Alecsandri. Toate sursele îl dau ca director prim al Naționalului, unele în triumviratul Negruzzi-Kogălniceanu-Alecsandri, altele doar în colaborare cu unchiul lui I.L. Caragiale, Costache Caragiale, căruia i-ar fi revenit manageriatul economic și organizatoric, Alecsandri ocupându-se de partea cultural-artistică. Toate petrecându-se în 1840, când Vasile Alecsandri abia împlinea 19 ani! Greu de crezut! Și chiar dacă alte surse propun aducerea anului nașterii către 1819, ori chiar 1818, tot rămâne dificil de atins recordul demn de Guiness Book – director al Teatrului Național la 21 de ani! Într-un fel, totuși, plauzibil în epocă, dacă ne gândim că Maiorescu era rectorul Universității la 23 de ani! Și nu vârsta intrigă, cât hotărârea lui Alecsandri de a se reînscăuna în fotoliul directorial după 14 ani – în noiembrie 1854. Drept pentru care îi trimite domnitorului Ghika o „suplică” încheiată astfel: „Sub iscălitul, dorit a lua parte la lucrarea binelui obștesc, va contribui prin toate putințele sale la dizvoltarea acestei instituții naționale ca una ce în toate țările civilizate este puternic sprijinită de către ocârmuiri și a cărei înflorire au fost pretutindene unul din cele mai frumoase titluri de glorie a stăpânitorilor.”

La 33 de ani, cu un statut cultural și politic fericit împlinit, Alecsandri a obținut imediat acordul Domnitorului Moldovei („Sfatul nostru extraordinar va lua în considerație propunerea de față, pe care o găsim foarte rezonabilă și va încheia Hotărârea sa”). În fața unui asemenea „doclad” (rezoluție), Sfatul nu va avea decât să se conformeze și purcede la semnarea contractului, care, între altele, prevedea o subvenție de 600 de galbeni și atribuirea postului de director al Teatrului Național lui Vasile Alecsandri pe timp de zece ani (1854-1864), semnatarul nefiind „volnic a trece acest privilegiu către nime”. Aș! După mai puțin de o stagiune, titularul renunță („împregiurări atât caznice cât și altele împotrivindu-se dorinței mele de a mă ocupa anii aceștia de direcția Teatrului Național…”), trece Direcțiunea către spătarul Dimitrie Cracti (?) și actorul Neculai Luchian, dar păstrându-și mare parte din prerogative, cum ar fi dreptul de a cenzura tot ce se prezintă pe scenele Moldovei, dar și privilegiul de a susține reprezentații teatrale în cuprinsul Principatului doar trupele sale.

Când, la Galați, o mână de diletanți români, sub îndrumarea actorului Luigi Ademosello, a încercat înjghebarea unei trupe de teatru, Ocârmuirea a dat pricaz „a se opri orice reprezentațiuni” fiindcă, potrivit Contractului semnat cu Alecsandri, doar bardul de la Mircești avea dreptul să prezinte spectacole oriunde în Moldova! De remarcat că, de acum înainte, pe parcursul a zece ani, contractele cu directorii Teatrului nu mai erau negociate și semnate cu Eforia Iașilor, ci direct cu Alecsandri, care, practic, dădea în subantrepriză direcțiunea ca pe un bun personal! Renunțăm la întrebările delicate care, de regulă, apar și se pun în astfel de împrejurări, pentru a consemna că, în toată perioada de după 1855, Teatrul Național din Iași s-a aflat, cum scrie presa vremii, într-o evidentă „decădere artistică atât a trupei, cât și a repertoriului”, reproșurile fiind adresate indirect, dar cu țintă clară, lui Alecsandri, datorită căruia „Teatrul Național este părăsit în tristă neîngrijire și lăsat fără nici o priveghere în mâna unui particular.” În 1866, încheindu-se deceniul privilegiilor acordate lui Alecsandri (care, în paranteză fie spus, a schimbat o mulțime de directori, refuzând o altă mulțime de pretendenți…), se recurge la ultima soluție, hotărându-se înființarea unei „Comisiuni a Teatrului” ce va prelua toate atribuțiile Direcțiunii. Curat mister prestația lui Alecsandri!