Mircea Radu IACOBAN

Conceptul „revoluționar de profesie” l-a răsădit Lenin. „Marele dascăl” scria în „Ce-i de făcut?” (1902) că în sarcina „revoluționarilor de profesie” se află înainte de toate „educarea revoluționară a maselor”. Exact ceea ce își propun, la noi, recent apăruții „protestatari de profesie”, a căror conduită urmează suspect de evident leninistul „îndreptar de viață și muncă” al revoluționarilor de profesie, ba chiar, organizatoric, și „Catehismul lui Neciaev” (1869). Și Ceaușescu folosea sintagma „revoluționar de profesie”, în care vedea, ca și Lenin, o castă „de membri anonimi ai dictaturii colective” menită să catalizeze și să dirijeze energiile maselor, dar nu anarhico-distructiv, ci doar pentru înfăptuirea „prefacerilor revoluționare” din Programul PCR.

Pe noii autointitulați „protestatari profesioniști” îi întâlnim mereu, înarmați cu nedespărțita portavoce și instalați în fruntea oricărei manifestații de protest, fie că-i vorba de Roșia Montană, de eutanasierea câinilor vagabonzi, de amendarea Guvernului ori de gazele de șist, ba-i aflăm participând și la protestele din alte țări, chiar dacă subiectul contestării n-are nici o atingere cu realitățile românești. Claudiu Crăciun (nu un revoltat oarecare extras din infinitul străzii, ci ditamai lectorul universitar la Facultatea de Ştiințe Politice!) își definește astfel „obiectul muncii”: „să îndrepte furia mulțimii către întreaga clasă politică”. Ceea ce n-ar fi chiar de tot rău, dacă s-ar preciza ce se va pune în loc. Deocamdată, lozinca este „jos!” – ce va urma, se va vedea.

Un alt profesionist al protestelor, Alex. Alexe, încearcă o timidă proiecție vizionară, propunând „o societate rezonabilă, bazată pe respect și echitate”. Cui nu i-ar place? Numai că astfel de viziuni idilic-utopice au populat și populează, direct ori sugerat, mai toate doctrinele și programele politice, de la creștinism până la maoism și putinism. Și o întrebare: dacă profesionismul contestatar este o stare de agregare proprie și necesară acum și în veci oricărui moment istoric, ce se va întâmpla cu activiștii după instaurarea „societății rezonabile”? Se vor trezi șomeri? Șomer, la propriu, este deja dl Al. Alexe. La 29 de ani, n-are nici o slujbă în afara aceleia (neremunerată?) de șef mitingist și trăiește din ce-i dau părinții („Momentan, îmi câștig existența susținut de familie. De acolo mănânc, de acolo fumez, dar, în general, fumez de pe la prieteni. Prietenii știu deja că Alexe dă bună ziua și cere o țigară.”) și-și investește toată energia în susținerea oricăror mișcări protestatare, fiindcă are „o vastă experiență de activist și-n mediul online, am participat la proteste și revoluții cum au fost cele din Iran, Egipt, Tunisia”. În 2011 a încercat să organizeze fenomenul „Occupy Romania”. Motivul: „la vremea aceea mapamondul fierbea, iar România devenise o enclavă de tăcere”. Păi, se poate? Toate națiile au scandalurile lor, noi să n-avem scandalurile noastre?

George Epurescu este cercetător la Măgurele, deci nu un oarecare ins cu megafon. Totuși, n-aș crede că a plătit din leafa proprie autocarele cu care a adus mitingiști bucureșteni la Pungești, nici tabăra de corturi instalată acolo, nici întreținerea zecilor de oaspeți din Capitală. Ceva deslușiri aflăm din declarațiile imprudente ale lui Mihai Bumbeș, protestatar de talie internațională (în primăvară a fost în Turcia, pentru a participa la manifestațiile de acolo – nu contează anti- ce erau). Bumbeș, patron al formațiunii „Miliția spirituală”, nu vede nici un inconvenient în aceea că o platformă de ONG-uri sponsorizate de Soros („Trust for civil society”) i-a donat 30.000 de dolari, apoi 75.000 de dolari cu scopul de „a fonda o școală de activism civic”. După cum Claudiu Crăciun nu sesizează vreo incompatibilitate între stagiul de cercetare la „Open society” din Budapesta, plătit de Soros, și activismul său anti-Roșia Montană, unde Soros este atât de profund implicat. Încurcate-s și nu prea căile Domnului!

Unii dintre revoluționarii de profesie (Epureanu) nu se sfiește să anunțe că intenționează să-și facă propriul partid politic. Rămâne însă neclar cum va mai îndrepta „furia mulțimii către întreaga clasă politică”… Prestigiosul cotidian „The Economist” a plasat recent România în rândul țărilor „cu risc ridicat de revoltă în 2014”.

Desigur, și datorită trudei noilor adepți ai „revoluționarismului ca profesiei” leninist…