Mircea Radu IACOBAN

Atacul postului de televiziune Etno la adresa etnografiei românești capătă, pe zi ce trece, proporții de neimaginat. Nu ne mai referim la neautenticitatea așa-ziselor cântece populare, care-s, cele mai multe, scorneli banale ale textierilor improvizați (adesea, chiar ale cântăreților), cât la batjocorirea fără de jenă a imaginii costumului nostru popular. Zilele trecute, o balabustă făcea (prost) play-back, înveştmântată în niște odăjdii de ziceai că-i Patriarhul Antiohiei. Avea catrința albă (?) ornată, în față, cu un imens trandafir roșu, sau așa ceva, de o făcea să semene cu rotofeiul avion de vânătoare japonez „zero” din războiul mondial. Așa-zisa ie era plină de țarțamuri, de volane și volănașe scrobite și brodate, iar restul costumului, cât se mai vedea dintre chiclazuri, strălucea de paiete prinse-n catifea neagră, dacă n-or fi fost chiar cristale Swarovski! Întrebarea simplă „ce zonă reprezintă costumul?” ar rămâne în veci făr-de răspuns, fiindcă înveșmântarea „de platou” nu exprimă nimic altceva decât gustul unei țoape care crede că-i mai frumos ceea ce-i mai țipător colorat, mai încărcat, mai scump și mai pretențios.

Îți taie răsuflarea programele de la Etno în care defilează, ca-ntr-o paradă pe invers a costumului popular, apariții (mai ales feminine) extraterestre, din care lipsesc doar casca și antenele! Nicăieri pe suprafața Terrei nu vei afla un corespondent real al acestor costumații de bâlci legitimate de Etno ca fiind… populare românești! Și deducem din ceea ce vedem că guriștii noștri s-au luat la întrecere, nu cumva să rămână vreunul mai prejos! Cine să-și mai amintească de simplitatea cuviincioasă a costumului național, expresiv tocmai prin echilibrul coloristic și puținătatea adăugirilor „de efect”?

Evident, prostul gust proliferează și nutrește invazia de contrafaceri ordinare care, în pofida eforturilor și investițiilor consistente, rămâne, ca semnificație și expresivitate, la kilometri de frumosul cel adevărat, strămoșesc și românesc. Competiția „care-i cel mai împopoțonat” nu poate duce decât la rezultate precum cel de la Certeze, unde românul întors cu bani de la truda din străinătate a ținut să-și dureze numaidecât o viloaie mai moțată și mai ochioasă decât aceea a vecinului. Fiecare prinzând în proiect (cu inerente distorsiuni) ceea ce a văzut pe unde l-a purtat norocul. Așa că-s fațade aduse din toate colțurile pământului, în care s-a băgat din belșug marmură, travertin, inox, recroindu-se astfel o așezare în care nici o clădire n-are legătură cu vecinătățile și, mai ales, cu pământul Maramureșului - zonă unde creativitatea populară totuși pâlpâie, pe fondul tradițiilor de mare excepție.

Cam așa ceva trebuie reproșat și postului ilicit intitulat Etno, câtă vreme făcăturile neromânești din vestimentația soliștilor de muzică populară sunt puse pe seama etnografiei naționale. N-am avea nimic de reproșat dacă fiecare cântăreț s-ar reprezenta pe sine și gustul propriu, în „lumina” costumației și a textului de doi bani, la fel de propriu și personal. Dar să pui mascarada sub sigla Etno, nu numai absența, dar mai ales mistificarea „legăturii cu pământul” acuză direct făcăturile ridicole la care suntem martori, adevărate atentate la adresa ființei noastre naționale. Un atentat descins, fără de intenție, din prea puțina minte a unor cântăreți „populari” ce nu-și înțeleg rostul și menirea, operând la față de cortină cu enorme falsuri, lesne detectabile. Ceea ce s-ar putea remedia dacă vreun șef din conducerea postului Etno ar avea necesara înzestrare culturală și elementarul simț al realității. Dar, oare, sunt capabili să se ridice mai sus decât nivelul bietei înțelegeri a celor pe care-i pun pe sticlă?

N-aș fi crezut că voi regreta vreodată cenzura, dar, în astfel de situații, iat-o necesară! Nu de cenzura politică ar fi vorba, ci de o minimă supraveghere a forurilor culturale, mandatate cumva să acționeze când este constant agresată o importantă dimensiune a creativității românești – cea întruchipată în folclorul și etnografia nației. N-au decât să cânte guriștii drapați în togă romană, în armură cavalerească, în uniforma Armatei Roșii, dar să nu-și pună elucubrațiile pe seama creației populare a românilor!

P.S.

Chiar așa-s de lihnite televiziunile noastre, că nu s-au putut abține de la introducerea calupurilor de publicitate și-n transmisia defilării de la 1 Decembrie? Jenant!