Mircea Radu IACOBAN

Când ești concentrat la volan, n-ai cum urmări detaliile peisajului. Din tren, datorită și vitezelor amărâte practicate la CFR, ai răgaz berechet să admiri și… să te miri. Nu mai reluăm teme răsbătute, cum ar fi mormanele de gunoaie atrase ca de magnet în preajma liniilor de cale ferată, nici „șahul” ogoarelor (alb/negru: o călcătură tare, o călcătură moale – adică, o postată lucrată, alta în paragină); acum, în miez de toamnă, îți zgârie privirea sutele de hectare cu recolta neculeasă. Barem știuleții au fost adunați și au rămas în picioare strujenii care, nu-i mare noutate, vor putrezi pe câmp, da-i de neînțeles ce se întâmplă cu lanurile de floarea-soarelui. Zeci și zeci și alte zeci de hectare defilează impudic în câmpia moldavă pur și simplu abandonate și neculese! Înnegrite, scuturate, uscate, tipsiile de floarea-soarelui s-au întors și s-au aplecat către pământul din care și-au tras sevele, cocoșându-se într-un mut semn de întrebare: „de ce m-ați mai semănat?” Și nu-i vorba despre culturi ratate, ci de lanuri care au rodit cum se cuvine, într-un an agricol dintre cele mai bune.

Și atunci? Nu-i chip să înțeleg și pace. Iar acesta-i ultimul an în care floarea-soarelui mai poate fi rentabilă, fiindcă, începând cu 2014, UE interzice utilizarea pesticidelor (mor albinele!), așa că, procentual, se estimează o scăderea a recoltelor cu 40%. N-are a face, vom importa, doar aducem din străinătățuri și gogoșari, și salată verde, și (culmea!) ouă, pui, cartofi, ridichi, varză… Dar de ce să se semene și să se întrețină ditamai întinderile cu răsărită dacă nu le recoltează nimeni? Repet: nu pricep și pace… Ceva sugestii vin de pe net, unde citesc anunțuri de genul: „Proprietar din Pătârlagele de livadă de pruni și meri vând recolta 2013 direct din livadă, neculeasă. Rog seriozitate.” Altă ofertă (Adrian din Sălaj): „Vând prune pentru palincă, neculese. Din livada proprie, trebuie culese de cumpărător, aprox. 4.000 kg.” Și-s postate câteva zeci (!) de oferte similare, din mai toate colțurile țării.

Un confrate scriitor are o casă de vacanță undeva, în Vâlcea, cu o ogradă de peste un hectar. Crește acolo o minunăție de iarbă, ce-ți vine până la brâu. De două ori pe an, vecinul o cosea și o lua gratis acasă, că are oi, vaci, capre. Anul acesta n-a mai venit la coasă: „Dom’ scriitor, e complicat. Mai bine cumpăr două-trei remorci de fân la iarnă.” De, muieți îs posmagii? Iată, gările CFR se scufundă în buruian. La Bârlad, liniile nici nu se mai văd. Euro-gara din Turnu Severin, care o costat 6 milioane de euro, e dichisită-ceas, numai că între peronul 1 și 2 se înalță pădure de bălării. Și nu-i nevoie nici de ordonanțe de urgență, nici de fonduri europene pentru a pune mâna pe coasă și a doborî scaieții, numai că în spațiul mioritic pare a se instala tot mai temeinic o lehamite și-o fugă cronică de muncă. Gara Predeal, și ea năpădită de buruieni, a găsit soluția, „externalizând” operațiile de curățire a liniilor și apelând la o firmă din… București. Prin contract, șase oameni din Capitală sunt plătiți spre a curăța și „igieniza” teritoriul gării Predeal. Din când în când, apar cel mult 1-2 amploaiați cu accent de Dâmbovița și se apucă să tundă știrul (săptămâna viitoare e la loc).

Timișorenii, mai inventivi, au improvizat un vagonet din care, ca pe vremuri, pulverizează ierbicide. Gara fără tren Rădăuți, năpădită de bălării, ba chiar și de arbuști, a trebuit s-o curețe primăria, că păta fața orașului – deși obligația revine evident CFR-ului, care și-a retras și trenurile, și personalul, dar n-ar renunța nicicum la dreptul de proprietate. Se anunță, cu tam-tam, înființarea, la București, a SC Sere SRL, cu obiect de activitatea „buna întreținere a infrastructurii feroviare publice”. Cu director general, directori, Consiliu de administrație, acționari (40.000 de acțiuni nominative!), funcționari, muncitori ș.a.m.d.

Pe vremuri, dacă se ivea un răgaz între trenuri, acarul Păun punea mâna pe coasă și tundea buruianul…