Mircea Radu IACOBAN

Ce se știe despre Logolda? Mă tem că mai nimic. La Cavnic se ajunge greu, iar ruinele Logoldei n-au spectaculozitatea Cetății Neamțului. Totuși, primăria caută sprijin pentru a le reabilita și a le introduce în circuitul turistic transilvan, ele urmând să depună mărturie despre cea dintâi topitorie de aur din Europa care a aplicat (încă din 1862, deci cu un veac și jumătate în urmă!) tehnologia cianurării. Am fost primii de pe continent și dețineam locul 5 în lume, așa că nu-i cazul să ni se prezinte procedeul de la Roșia Montană drept cine știe ce mare noutate mondială. Mai mult: în 1891, specialiști de la Logolda au fost trimiși în Rusia, spre a implementa (altă rimă n-am avut) tehnologia într-o mină similară din Altai. Și până la închiderea mineritului, la Roșia s-a folosit tot cianurarea, că, oricum, altă soluție nu-i.

Cum se vede, cândva dam lecții, acum am devenit elevi în rândul patru, banca de la geam. A trecut un veac și jumătate în care românii au folosit cianurarea, nici un dezastru, n-a murit nimeni din pricina procedeului, iar singurul incident înregistrat (Baia Mare) s-a datorat înainte de orice haosului postrevoluționar ce a răvășit industria românească, inclusiv cea minieră. Pretutindeni în lume, cianurarea e singura soluție pentru un anumit tip de zăcăminte, pretutindeni se utilizează în siguranță și fără incidente. În 2009, Suedia a deschis două noi astfel de exploatări: nici un protest de nicăieri – și de n-or fi suedezii scrupuloși cu mediul! Românii cerșesc din poartă-n poartă împrumuturi internaționale, deși stau cu fundul pe un formidabil tezaur (nu-i vorba doar despre aur și argint), uitându-se cu spaimă și jale la drobul de sare de pe horn: dacă, Doamne ferește, cade? Să nu mai construim vapoare – dacă dau peste un aisberg? Să nu mai durăm poduri – dacă le doboară vreun cutremur?

Disperarea din Țara Moților nu impresionează pe nimeni, prim-planul îl deține autoritar concertul ONG-urilor ce scot în stradă cetățeni poate bine intenționați, dar complet neinformați, totul sub privegherea din umbră a dlui Soros, artizan-șef al agitației anti-Roșia Montană. Să fie oare adevărat că vrea să păstreze tezaurul pentru vremurile în care să-l exploateze „adevărații stăpâni”? Inconștienți, îi ținem isonul, lașitățile politice, secretizarea contractelor, ignoranța protestatarilor, interesul politic imediat, dezinformarea continuă, toate au preschimbat subiectul Roșia Montană într-un număr de circ: afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul! Aurul lăsat de strămoși a ajuns să fie disputat, la Bursa din Toronto, pe de o parte de Beny Steinmetz, proprietarul „Gabriel Resource”, și pe de alta de Soros!

În cel mai bun caz, românii se vor alege cu 6% din beneficiile exploatării! Și aici e cheia: nimeni nu explică de ce doar 6%, procentaj de-a dreptul ridicol. S-ar putea să existe un anume temei contabil, investițiile și celelalte cheltuieli justificând, poate, prelevarea a 94% din aurul Apusenilor, dar nimeni nu explică, nu oferă detalii și deslușiri în afara afișării procentajului bătut în cuie. Dacă redeschiderea mineritului la Roșia Montană o impune însăși logica firavei dinamici a economiei naționale, rediscutarea misteriosului Contract se impune la fel de autoritar și de indiscutabil. Circulă tot soiul de zvonuri, inclusiv existența unei prevederi potrivit căreia „orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui ce exploatează zăcământul”. Ar fi chiar culmea: metalele rare de sub muntele Cetate (au fost identificate, în afară de aur și argint, titan, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, crom, cobalt, galiu ș.a.) valorează de patru ori mai mult decât tot aurul și argintul la un loc! Tocmai de aceea, necesara depășire a etapei emoționale implică, înainte de orice, informarea corectă a opiniei publice, fiindcă zilnic se amestecă și chemați, și nechemați, dornici să se afle în treabă și să fie luați în seamă.

Directorul Ștefan Marincea, vorbind în numele Institutului Geologic Român, te-ai aștepta să aducă argumente ținând de profesie și de menirea Institutului Geologic; ei bine, el își susține opoziția prin imperative de prelevare a patrimoniului cultural. Asta ar fi treaba Ministerului Culturii, care, la rându-i, aduce în discuție… considerente geologice! Și uite-așa, pricepuți, nepricepuți, avizați, neavizați, își tot dau cu părerea, politicienii se bâlbâie, speriați de reacția străzii care, fie sinceră, fie interesată, primejduiește voturi, așa că moștenirea strămoșilor daci zace neatinsă și nevalorificată. Am fost la Roșia Montană, am fost la Cavnic (am fost, dacă vreți, și la Toronto: Bursa afișa atunci un curs de 4,3 $ pentru acțiunile „Gabriel Resource”; acum, oferă 1,5$ - punctează Soros); Țara Apusenilor este în comă, șomaj dezastruos, în sate au rămas doar câteva babe amărâte, minerii n-au unde munci, o zonă de basm a României moare cu zile. Moare acum, în vreme ce ONG-urile se străduiesc să ne păzească de catastrofa drobului de sare de pe horn, adusă de megacutremurul din 2113…