Mircea Radu IACOBAN

A venit toamna, vin și alegerile în breasla scriitorilor. S-a dat publicității Raportul Președintelui Nicolae Manolescu. Prima mare noutate constă în modificarea sistemului de alegere a viitoarei Conduceri: nu se va mai convoca o Adunare Generală, nici măcar o Conferință cu delegați. Filialele vor vota la ele acasă, buletinele se vor păstra în urnele sigilate și, la momentul potrivit, s-or deschide pentru numărare, toate odată. Sigur că, teoretic, este posibilă păstrarea sigiliului intact câteva săptămâni; practic… prefer să nu comentez.

Trăim în România! Una dintre marile spaime ale trecutului regim era adunarea tuturor scriitorilor într-un conclav care, oricât de supravegheat, rămânea imposibil de manipulat și, neîndoielnic, generator de scandal (nu degeaba cerea Platon alungarea bârfitorilor poeți din cetate!). Și cum altă soluție nu se întrevedea, ani în șir pur și simplu nu s-a îngăduit organizarea de alegeri. Iată că exista o cale simplă de rezolvare, aflată tocmai acum, când Uniunea Scriitorilor ar trebui să închirieze, pentru Congres, un sector al Arenei Naționale! Găselnița reduce masiv din cheltuieli și, mai ales, elimină eventualitatea deschiderii unui Hide Park în care fiecare spune ce vrea, împotriva cui vrea și pe ce ton vrea…

O mare parte a Raportului se preocupă de inventarierea pierderilor materiale suferite de USR în perioada 2009-2013, începând cu sediul din Calea Victoriei, așa-numita Casă Monteoru, retrocedată în urma unui proces taxat în Raport cu epitetul „dubios”. Și chiar dubios pare să fi fost: habar n-a avut de proces nici deținătoarea clădirii pe termen de 49 de ani, adică, Uniunea Scriitorilor, nici proprietara de drept, Primăria Bucureștilor. Ambele n-au fost citate și n-au avut cum să-și susțină cauza; un jurisconsult de pe la Ministerul de Finanțe (?), căruia prea puțin îi păsa și de scriitori, și de casa Monteoru, a „asigurat” o prestație tratată ca obligație de serviciu și atât (dacă nu s-or fi întâmplat și altele, mai deocheate). Nimeni n-a luat la puricat documentele prezentate instanței, asupra cărora continuă să planeze mari suspiciuni – da-i prea târziu. Câte astfel de procese în care exact cei îndreptățiți să-și susțină cauza n-au fost citați s-or fi petrecut în România? Cine să mai știe… Dacă nu putea fi considerată bogată înainte de 1990, Uniunea Scriitorilor era, de bună seamă, măcar înstărită (cunosc în detalii chestiunea, întrucât am lucrat mai mulți ani în Conducerea Fondului Literar). USR avea în posesie nu numai Casa Monteoru, ci și vila-hotel de la Neptun, casele de creație de la Călimănești, Sovata, Valea Vinului, o parte dintre vilele gospodărite de Ministerul Culturii (CCES) la Cumpătul - Sinaia, spații în palatul Mogoșoaia ș.a. Toate au dispărut.

Explicații: din nou retrocedări, iar în cazul Casei de creație de la Valea Vinului (jud. Bistrița-Năsăud – am scris o carte și două piese acolo…) starea vechilor clădiri, construite pe vremea austro-ungarilor, nu poate presupune decât o refacere din temelii. Cine și-o permite? Aflăm din Raport că pârdalnica criză a obligat USR să-și reducă drastic cheltuielile, renunțând inclusiv la îndemnizația președintelui și a președinților de filiale (cinstit vorbind, nici n-am bănuit că există – sunt rămas în urmă cu noile obiceiuri: am condus Filiala Iași 18 ani fără urmă de remunerare…). Mai aflăm că jumătate dintre membrii celor opt filiale bucureștene nu și-au plătit cotizația, unii, de ani și ani! Nu poate fi vorba decât despre tânăra falangă de scriitori, fiindcă vârstnicii au toată grija să nu-și pericliteze pensia. Față de Capitală, filialele din țară nu prea au restanțe la acest capitol, ceea ce poate reprezenta o diferențiată poziționare vizavi de obligațiile statutare, dar și o anume pierdere a controlului „la centru” din pricina gonflării excesive a breslei.

Raportul constată, de-a dreptul dramatic, comparând situațiile, că „economia de piață riscă să ucidă cultura, în condițiile în care criteriului valorii îi ia locul criteriul succesului”. Deși o implicare materială a statutului, totuși, a existat, Raportul nu ezită s-o spună verde-n față: „Euforia post-decembristă odată trecută, ne-am dat seama că literatura are aproape la fel de suferit de pe urma dezimplicării statului, pe cât a avut în trecut de pe urma implicării lui abuzive.”

Concluzia concluziilor: „Anii 2009-2013 vor rămâne în viața USR și în memoria noastră ca ani negri.” Brr! Nu-i prea direct spus?