Mircea Radu IACOBAN

Pe internet au început să circule fragmente și rezumate dintr-o carte încă nepublicată: „În pat cu Domnul Președinte”, semnată de Vladimir Alexe. Unul dintre personajele principale se arată a fi „idolul” Lech Walesa. Oricât de târzii (în străinătate, mai ales în Polonia, s-au publicat până acum cinci-şase cărți de răsunet pe această temă), revelațiile lui Alexe rezonează la noi, cum se vede, încă înainte de a ieși din tipografie. Par a fi întemeiate, câtă vreme se bazează pe cercetările unor autori stimabili și credibili, dar și pe cele ale „Institutului Memoriei Naționale”, for polonez similar CNSAS-ului de la noi.

Concluzia unanimă: Walesa, „simbol al luptei anticomuniste din blocul sovietic”, a fost agent notoriu al SB (Securitatea poloneză). Tristă dezamăgire! Întrebarea pe care și-o pot pune cei mai puțin avizați s-ar referi la imposibilitatea ca SB și celelalte organisme de represiune din „lagărul socialist” să fi susținut un adversar deschis și atât de incomod al regimului pe care-l slujeau. De ce ar face-o? Naivitate: primii care au știut despre căderea iminentă a comunismului au fost tocmai cei din SB – și aveau tot interesul să-și asigure manipularea partidei ce urma să preia puterea. L-au propulsat și susținut pe electricianul din Gdansk tocmai pentru că îl știau vulnerabil din toate punctele de vedere. Practic semialfabetizat (n-a urmat decât patru clase primare), cu o viață de familie scandaloasă, dotat cu inteligență reală, dar incapabil să se opună manipulării din umbră, șeful „Solidarității” se arăta a fi personajul potrivit pentru crearea unui mit convenabil așteptărilor occidentului. Care occident, cu deplină ingenuitate, s-a dovedit de-a dreptul penibil, plusând „cât cuprinde” și prosternându-se pur și simplu în fața unei imagini de carton (am putea spune „carton presat”, fiindcă traiectoria destinului marelui luptător anticomunist era construită în laboratoarele SB-KGB și mânuită păpușărește).

Ne-am bătut joc, pe bună dreptate, de apetitul „savantei de largă recunoaștere internațională” Elena Ceaușescu pentru diplome și distincții universitare. Walesa o întrece de departe. Barem „savanta” noastră s-a străduit, cum-necum, să-și construiască o matricolă a școlarizării onorabilă (pentru cei ce nu cunoșteau ignoranța enciclopedică a „Codoiului” de Dâmbovița). Walesa n-a catadicsit să isprăvească, fie și formal, un liceu. Rămas cu patru clase, a devenit… Doctor Honoris Causa, titlul fiindu-i conferit de 30 de ori de către mari universități ale lumii (Harvard, Notre Dame, Columbia, Meiji, L’Université Paris…) din SUA, Anglia, Polonia, Vatican, RFG, Chile, Brazilia, Estonia, Turcia, Portugalia, Coreea de Sud, Olanda, Uruguay, Finlanda, Suedia, Danemarca, Japonia, Ungaria ș.m.a. Chiar mă mir că universitățile noastre, altfel prompte, au ratat prilejul să se rânduiască printre adulatori!

A primit cele mai mari și mai prestigioase onoruri ale lumii, începând cu Premiul Nobel (1983), continuând cu Medalia de Merit a Congresului American, Marea Cruce a Legiunii de Onoare, Ordinul Papei Pius XII – un total de 39 de distincții ce-l fac, probabil, cel mai decorat cetățean al veacului său. Ajuns președinte al Poloniei, s-a grăbit să numească în posturi cheie tot foști supuși ai SB – până și șoferul său, după cum atestă documentele, se afla de 15 ani în solda SB! Momentul adevărului l-a constituit descoperirea de către J. Kacziynski (viitor prim-ministru) a dosarului 12535 ce dovedea că Walesa a fost tot timpul agent plătit al Securității poloneze. Asta după ce, între 1980-1990, Walesa și-a cerut dosarul „pentru consultare” și l-a „pieptănat”, sustrăgând nu mai puțin de 780 de file, cu mare dificultate reconstituite ulterior.

N-a putut, însă, distruge tot fondul documentar, așa că reputați comentatori politici (S. Cenkiewicz) au fost nevoiți să concluzioneze concesiv: „Îl considerăm pe Walesa un simbol național. El a condus Solidaritatea și rămâne un mit. Dar, în același timp, a lucrat pentru poliția secretă, sub numele de cod Bolek.” E-o recunoaștere dureroasă pentru imaginea Poloniei, întrucât nu-i vorba doar despre reputația unei persoane, ci despre mitul „Solidarității”, „mitul și reputația internațională a Poloniei, mitul opoziției anticomuniste în Est, mitul democrației în Polonia” (O. Annusevicz).

Trist, dar, ce să-i faci, adevărat. Și-s sigur că nu-i ultima revelație privind personalități proeminente ale veacului…