Mircea Radu IACOBAN

Săptămâna viitoare se deschide la Chișinău, în organizarea Academiei de Științe a Republicii Moldova, cel de al doilea Congres Mondial al Eminescologilor. Încă nu știu dacă reuniunea celor ce trudesc întru Eminescu are o anume titulatură și subdirecționare tematică, dar îmi permit să sper că, odată și odată, în atenția acestui for internațional va figura și teza de (prea) largă circulație a asasinării poetului. Pregătisem o intervenție la ediția I, dar, „din motive ce vor fi expuse în corpul cauzei”, cum se spune la tribunal, am renunțat s-o mai susțin.

Printre invitați era prezent în aula academică și dl N. Georgescu, șef de școală în teoria complotului maiorescian (!) și-i destul de jenant să combați cu învinuitul de față, mai ales că prof. Georgescu are certe merite în cercetarea unor „amănunțimi” ale lecțiunii textelor eminesciene și-i o persoană cu anume ingenuitate, de totală bună credință; cu îndreptățire, fără îndreptățire, neîndoielnic, crede în ceea ce susține. Numai, cum se va vedea, azi spune una și mâine cu totul altceva. Și la cel de al doilea Congres figurează pe lista invitaților, așa că din nou, va trebui… să mă abțin. Probabil că alții n-ar ezita s-o facă, mai ales că teza cel puțin stupidă  a asasinării (cum reiese limpede din parcurgerea atentă a „argumentelor”) câștigă ceas de ceas teren, ajungându-se la titulaturi de genul „120 de ani de la asasinarea lui Eminescu” (poster tipărit în 2009 de „Contemporanul”), care nici nu mai sunt marcate cu necesarul semn al întrebării.

Gata, s-a adjudecat, infamul și tenebrosul Maiorescu este ucigașul-șef, iar nația tresare, ciulește urechile și autorele sau autorii sunt miluiți cu râvnitul interes public. Cum s-a dus vremea marelui interes pentru mărunțișuri biografice din care Aug. Z.N. Pop extrăgea subiecte la nesfârșit, și cum sintezele monumentale nu-s chiar la îndemâna oricui, ce-i rămâne de făcut condeierului dornic să stârnească vâlvă decât să… ucidă? Continua rafală de „contribuții” susținătoare din presa scrisă și de pe net îmi îngăduie să-l parafrazez (cu îngrijorare) pe Mark Twain: Eminescu a fost asasinat, Goga, asasinat, Labiș, asasinat, Marin Preda, asasinat… și nici subsemnatul nu se simte prea bine!

Popor care-și ucide scriitorii – abia așteaptă dl Boia să deschidă încă un capitol incriminator pentru români și românitate! Nu-i cum intra, acum și aici, în fondul absurdei și păguboasei controverse; s-ar cuveni măcar să semnalăm fluctuanta „consecvență” în susțineri a principalilor combatanți. În 1992, lucrând în redacția gazetei „Românul”, am publicat (în nr. 4-5 al suplimentului „Magazin cultural”)              cel dintâi (din câte cunosc) articol pe această temă semnat de N. Georgescu. Nici vorba de vreo monstruoasă conspirație criminală care să declare alienat un om în deplinătatea facultăților mintale. Dimpotrivă, iată, citez: „nu punem la îndoială câtuși de puțin boala poetului, nu încercăm o altă definire a ei, un alt model de manifestare decât cel stabilit de specialiști.” După care, la fel de documentat, dl Georgescu o-ntoarce la 180 de grade, susținând… contrariul. Mai nou, se pare că ia în considerație altă enormitate: poetul a fost ucis de… Masonerie (într-o tabletă precedentă am detaliat). Va să zică, în opinia aceluiași autor: 1 – Eminescu a murit alienat; 2 – era sănătos tun; 3 – l-a ucis „alt nebun”, Petrache Poenaru (teză călinesciană, de altfel); 4 – l-a asasinat complotul instrumentat de Maiorescu; 5 – l-a omorât Masoneria.

Încă n-a fost identificată implicarea Al Qaeda, rămânem în așteptare. Principala metodă de lucru și de „argumentare” a susținătorilor complotului: accent pe absența documentelor, fiind luate în considerare acelea ce ar putea să fi fost (?) și ignorate cele ce există. Dacă dna Vautier n-a menționat în Memorii (Paris, 1909) că Eminescu a amenințat-o cu pistolul, scena e-o invenție a complotiștilor (poate dna Vautier n-o fi menționat nici eclipsa de lună din săptămâna Paștelui; asta înseamnă că fenomenul ceresc n-a avut loc?). Alt „eminescolog” catastrofic, I. Spânu (vezi „Tribuna”, Cluj, iulie a.c.), „argumentează” identic: nu poate fi luată în considerare observația notată de Maiorescu privind starea poetului fiindcă… lipsesc confirmări în memoriile celor ce au fost de față. Care vasăzică, nu cele scrise atunci de Maiorescu contează, ci… cele nescrise! Alt exemplu de „metodă”, compromiterea martorilor. Biletul trimis de soția lui Slavici prin care cerea să-i fie luat nebunul din casă nu-i credibil, fiindcă dna Slavici… nu era soție model! Iar când nu-i aflată nici o altă cale de atac, se procedează simplu: „Maiorescu minte.”

Mulți scandalagii tulbură somnul lin al poetului…