Mircea Radu IACOBAN

Micul scandal al „locomotivei blindate” furate bucată cu bucată din Depoul Ițcani a ținut prima pagină a presei centrale (vezi în special Adevărul) și a circulat… ca acceleratul prin sumarele multor ziare județene. Dacă bunele intenții ale celor ce au semnalat penala distrugere a locomotivei 150.1120 ar fi fost susținute și de oarece pricepere în domeniul ceferistic, totul ar fi fost în regulă și salutar. Din păcate, n-a prea fost cazul, așa că am avut a asista la o amuzantă paradă a diletantismului gongoric, cu originea departe, tocmai în caracterizarea postată pe pagina de internet a Institutului Național al Patrimoniului. Chestia cu „locomotiva blindată” e-o aiureală. Seria 150.000, realizată la Reșița, în aproape 200 de exemplare până în 1960, a copiat o locomotivă de succes, cum s-a mai procedat la Reșița și Malaxa, prin achiziționarea de licențe germane și austriece, și cu alte tipuri (142.000, 50.000, 230.000 ș.a.).

Deși a urmat până la virgulă proiectul german, n-a fost mai blindată decât tramvaiul 41. Probabil că legenda „blindării” a născut-o amplasarea celor două panouri deflectoare laterale menite să împiedice coborârea fumului în timpul mersului, dacă nu vor fi avut simplu rol estetic. Altă legendă: tenderul „barcă”, adicătelea, soluție… antiglonț. Ani buni după război, când seria 150.000 s-a construit și-n România, tenderul tot „barcă” a rămas, doar târziu adoptându-se un design mai simplu, alcătuit din linii și unghiuri drepte. Celelalte găselnițe crezute ”antiglonț” derivă, de fapt, din aceea că 150.000 era prima locomotivă modernă, cu așa-numita „marchiză” (cabina mecanicilor) complet închisă, cuplată elastic (burduf) de tender, iluminată și ventilată electric, gândită să ofere oarece confort – amintiți-vă că primele mașini cu aburi erau conduse de mecanici ce-și țineau cu stânga umbrela, să se apere de ploaie…

Măcar din filme s-ar fi putut afla ce arătare ciudată e-o adevărată locomotivă blindată, menită să remorcheze un tren de asemenea blindat. Nici o legătură cu 150.1120, mașină de serie; cele 20 de exemplare „dăruite” de ruși după tipicul cunoscut, adică îți dau, dar din avutul altuia, n-au circulat niciodată în URSS pentru simplul motiv că altu-i ecartamentul în țara de la Urali. Alta-i și problema problemelor: blindată sau nu, 150.000 constituie un reper în istoria căilor ferate române. A fost ultima construită la noi, rămâne cea mai modernă și cea mai puternică locomotivă românească, „concurenta” 151.000 fiind realizată doar în două exemplare neperformante. Și ne batem joc de această categorie de patrimoniu, în alte țări păstrată cu mare grijă și valorificată atât muzeistic, cât și turistic.

Uitați-vă pe net și veți vedea câte zeci de „super scenic railway” funcționează în SUA, principala atracție constituind-o locomotiva cu aburi. La noi, din cele 125 de locomotive de diferite tipuri construite în uzinele de la Arad între 1896-1920 nu ne-am învrednicit să păstrăm nici un exemplar! Muzeul bucureștean al căilor ferate a fost distrus în bombardamentul din 4 aprilie 1944 și nici până astăzi nu i s-a găsit amplasamentul care să permită expunerea cât mai completă a materialului rulant, așa că locomotivele aflate în patrimoniul muzeului sunt „păstrate” (vorba vine) prin depourile (multe desființate) de pe la Fetești, Hațeg, Galați, Brăila, Războieni, Tecuci, Arad… Cui îi mai pasă de așa ceva? Nu cunosc raportul de posesie (cum se vede, adesea imaginară) între Institutul Patrimoniului și inventarul Muzeului CFR. Cel de al doilea s-ar cuveni, obligatoriu, să se regăsească în primul, numai că seria jalon 150.000 nici nu figurează în lista Muzeului Căilor Ferate! Un exemplar se mai află doar la Muzeul în aer liber al (fostelor, că toate-s acum foste) Uzinelor Reșița, altul, se pare, la Iași, poate și pe cine mai știe unde, fiindcă ruginesc uitate, în pace și onor.

În anii ’80 am avut surpriza să descopăr, ascunsă pe o linie moartă a Remizei Bârlad, o adevărată relicvă: locomotiva cu roți dințate nr. 4006, tip mult căutat și prețuit de colecționarii din străinătate. Era fabricată la Florissdorf, în 1908 și a circulat pe singura secție de la noi cu linie dințată (cremalieră), desființată în 1971, Sarmizegetusa-Bouțari. Am revenit, am fotografiat-o, am publicat două pagini în „Flacăra” lui Păunescu și, dumirindu-se ce raritate posedă, Regionala CFR Iași a adus-o cu grăbire în capitala Moldovei, unde a fost expusă în Orășelul copiilor. A trecut anul nou, orășelul s-a desființat, locomotiva a ajuns pe o toloacă în marginea târgului, unde mai întâi a fost utilizată ca WC public improvizat, după care a dispărut piesă cu piesă în neant… Nimeni n-a fost tras la răspundere.