Mircea Radu IACOBAN

Am resimțit ca pe o jignire, tristețe și pierdere personală ultimele revelații privind corupția în justiție: s-a dus și bruma de încredere pe care o mai aveam în legea și dreptatea românească! Mai nou (sau cine știe, mai vechi) fură și profesorii, târguind notele la bac. Avem, să ne trăiască, miniștri care fură. În fotbal se fură. În știință se fură constant și copios. În industrie și-n construcții se fură. În sănătate se fură. În administrație se fură. În Parlament se fură. În cine să mai credem? Unde nu se fură? Ziceam că-n justiție, a cărei temelie, credea Cicero, „a fost și rămâne buna credință”. Curat bună-credință, când ceri un milion de euro ca să dai o sentință strâmbă! Cât o mai fi încasat „onorata instanță” până acum, când a fost prinsă cu mâța-n sac? Este cea mai scârboasă și mai infamă mizerie ieșită din crugul acestei veri fierbinți și-s curios cum vor evolua lucrurile mai departe.

Anticii erau necruțători: „Pentru un om care, spre a-și spori averea, a lovit în altarul măreț al justiției nu există apărare!” (Eschil). Boacăna fiind prea mare, probabil că nu va funcționa la parametrii obișnuiți solidaritatea judecătorească de breaslă și o să avem parte de o condamnare mai aspră decât de obicei. Dar nu cumva ăsta-i doar vârful aisbergului? Câte astfel de monstruozități nu s-or mai fi petrecut în cele două decenii de democrație mioritică? Ponta ne asigură: cel puțin 90-95% din corpul magistraților este curat ca lacrima. Nu știu cum i-a numărat; dea Domnul să fie. Numai că, în cele câteva cazuri flagrante de corupție judecătorească scoase la lumină, niciodată n-a fost vorba doar de culpa unei persoane, ci de adevărate rețele mafiote, casta cea mai bine plătită din România arătându-se lacomă și călcătoare de legi. Era să scriu „de legi și datini”, dar am luat seama că, la noi, șpaga e atât de îndătinată, încât a ajuns să se rânduiască printre legile omenești!

După ultima ispravă cu milionul de euro, justiția noastră se înscrie printre cele mai mari dezamăgiri ale democrației românești!

*

Aflu de la un post de televiziune mai mult sau mai puțin local că un sucevean pe care-mi impuneam să-l consider serios, se împăunează cu niscaiva merite privind înființarea Teatrului de la Suceava. Vă asigur că n-a avut nici în clin, nici în mânecă cu vreo urmă de amestec în nașterea și fulguranta existență a scenei sucevene; nici măcar postura muștei la arat nu-l prinde, fiindcă pur și simplu nu s-a aflat pe ogorul unde, atunci, se răsturna brazda. Astfel de ridicole vitejii după război consternează, dar și, de ce nu, bucură: înseamnă că episodul nașterii acelui teatru (într-un moment în care părea imposibilă) este perceput la reala lui semnificație și însemnătate pentru viața culturală a Sucevei, iar tentativa, fie și ilicită, de a te înscrie în scurta istorie a scenei bucovinene, apare ca profitabilă. Un reporter de la (pare-mi-se) Monitorul mi-a cerut deslușiri privind tocmai episodul nașterii Teatrului Municipal Suceava. I-am trimis un text detaliat; nu știu dacă a apărut sau nu. Acolo pot fi aflate toate informațiile privind cvasi-imposibilul eveniment petrecut acum aproape trei decenii.                     

*

Să vedeți de ce bizară pățanie de telespectator am avut parte: cum compania mea de cablu (UPS) nu mă onorează cu transmisiile de fotbal, sunt obligat să urmăresc meciurile pe internet. Care, cum probabil se știe, oferă transmisii zvâcnite și cu întreruperi, dar ceva tot vezi. La meciul Hapoel Tel Aviv – Pandurii am ajuns abia prin minutul 60, după începerea reprizei a doua deci. N-am putut accesa decât transmisia televiziunii israeliene. Văd scorul în colțul ecranul: 2-1. Care vasăzică, gazdele din Tel Aviv conduc. Literele ivrit, desigur, nu le-am putu desluși, nici pricepe ceva din comentariul crainicilor-reporteri. Ciudat era că gorjenii, în loc să atace pentru o eventuală egalare, se apărau conștiincios, supranumeric. Am trăit ultima jumătatea de oră a meciului, cu speranță, dar, degeaba, până la final, trist, nu s-a mai înscris. Ratare, deci, necalificare. După ultimul fluier însă, mare bucurie la Pandurii, pupături și tumbe pe gazon. Măi, să fie, veselie la eliminarea din cupele europene? M-am dumirit târziu: evreii scriu de la dreapta la stânga, era, de fapt, 2-1 pentru oaspeți…