Mircea Radu IACOBAN

Eroare: dacă ne-am lua după vitrinele librăriilor, doldora de coperți ochioase, s-ar zice că românii se scaldă-n lecturi. Analizând și cifra (eventual, sinceră) tirajelor, situația se schimbă fundamental. Cu adâncă nostalgie îmi amintesc deceniul în care am fost editor (1969-1979) și-n care trimeteam la tipar cărți de poezie în peste 10.000 de exemplare (Marin Sorescu, Nichita Stănescu) și romane cărora trebuia să le plafonez tirajul la 60.000 din pricina cronicei lipse de hârtie. Ca să nu mai vorbesc de faptul că tirajul comandat cu anticipație de librari era plătit la fel de anticipat. Acum, o carte editată în 2.000 de exemplare constituie mare excepție! Cu toate astea, avântul editorial românesc își menține tonusul fără cel mai mic semn de osteneală; dimpotrivă, titlu după titlu se așază zilnic în raftul librăriei, pe tarabe – ceea ce, evident, nu poate fi decât îmbucurător dacă volumul prezumtiv achiziționat ar mai fi și de… citit.

Subsemnatul posedă un raft întreg de cărți… în așteptare. Unele le citesc în diagonală, fiindcă nici nu merită mai mult: ca să-ți dai seama că un ou este stricat, nu-i nevoie să-l mănânci în întregime. Se întâmplă să rămână în prelungit stand-by și cărți realmente valoroase, fiindcă-i greu să parcurgi cu necesare concentrare a atenției mai mult de două-trei volume pe săptămână. Justificarea de uz general, pe care mi-o auto-acord din comoditate - adică, lipsa de timp – este pe jumătate nesinceră: cum ajung acasă, prima grijă e să deschid televizorul, nu să iau o carte de pe raft. S-a produs, nu numai la noi, o regretabilă mutație a interesului cultural de la pagina tipărită la ecranul televizorului.

Sociologia culturii a analizat și explicat de mult fenomenul și n-are rost să intrăm în detalii. Totuși, în lumea largă, ce și cum se petrece? O firmă americană, NOP World, a efectuat cu ceva vreme în urmă un sondaj, interogând 30.000 de subiecți din 30 de țări europene, asiatice, de pe continentul american și din Australia. Rezultatele sunt absolut șocante. Cine credeți că sunt campioni într-ale cititului? Francezii? Englezii? Italienii? Aș! Indienii, cu 10,7 ore pe săptămână acordate lecturii, urmați de thailandezi și filipinezi! Peste media mondială (6,5 ore pe săptămână – ceea ce mi se pare, totuși, exagerat de mult) se situează polonezii, cehii, rușii, suedezii. Cele mai puține ore petrecute în tovărășia cărții se înregistrează, culmea, în țări de mare tradiție culturală: Spania, Italia, Germania, Anglia! Iar surprizele abia încep: am spune că thailandezii și filipinezii, mari consumatori de carte, ar fi nevoiți, logic și în compensație, să acorde mai puțin timp televizorului. Eroare! Pe primul loc în foamea de ecran se află… thailandezii și filipinezii, cu 22,4 ore pe săptămână. Și cum timpul nu-i gonflabil, s-ar impune, la fel de logic, o singură concluzie: cu atâta lectură și răsfăț în fața televizorului, de muncit, se muncește mai puțin, rămânând răgaz prisoselnic pentru instrucție și distracție. Așa să fie? Poate – statisticile instalează adesea paradoxul pe post de adevăr incontestabil: dacă eu am mâncat doi pui și tu nici unul, înseamnă că s-a consumat un pui pe cap de locuitor…

Se știe și se spune că americanii sunt acaparați de televizor. Și iată că nu-i așa: ei se situează doar pe locul 6 în lume (cu 19 ore/săptămână), după egipteni și turci. Clasamentul uzului de TV în Europa: britanicii (18 ore), cehii, polonezii. Radioul îi subjugă pe argentinieni (20,8 ore), la o medie mondială de 8 ore. Se mai zice că americanii sunt cei mai dependenți de computer. Din nou, eroare: primii sunt taiwanezii (12,6 ore), urmați de spanioli, unguri și chinezi. Pe ultimele locuri: italienii și mexicanii. Iată și media generală: în fiecare săptămână, un locuitor al Terrei acordă televizorului 16,6 ore, computerului 8,9 ore, radioului 8 ore și lecturii (care include și presa tipărită) doar 6,5 ore. Biata filă tipărită a ajuns coada cozilor, după ce, în veacurile trecute, era fruntea!

Sondajul întreprins de NOP World a ocolit România. Poate-i mai bine: s-ar fi văzut cât de puțin se citește, urmând a se stabili, tot pe cale logică, pricina: se muncește prea mult.