Mircea Radu IACOBAN

Devine de-a dreptul plicticos, pentru cititor, să afle în paginile gazetei articole pe aceeași temă – în cazul nostru, a asasinării lui Eminescu – dar felurite trăsnăi continuă, bizar, să apară, bulgărele se rostogolește la vale și trebuie încercat să-l oprim cumva. O revistă clujeană considerată serioasă, „Tribuna”, datată (în avans?) 15 iulie 2013, acordă două pagini unui întins articol care… nu spune nimic, semnat de Ion Spânu și intitulat „Însemnarea lui Maiorescu din 28 iunie 1883”. Susținător al tezei „Cazul Eminescu are toate elementele unui complot prin care s-a pus la cale o crimă oribilă”, Spânu a mai făcut obiectul intervenției noastre în paginile Monitorului; și atunci, și acum am avut și avem de a face cu o încăpățânată și absurdă negare a alienării poetului. Toată lumea minte, toată lumea-i oarbă, doar Spânu veghează la instaurarea dreptății și adevărului!

Trista nebunie a lui Eminescu (vezi și antecedentele familiale) a fost repetat constatată, de-a lungul a șase ani, de medici din Viena, Halle, ai spitalelor „Spiridon”, „Mărcuța”, de două ori la Șuțu ș.m.a., iar istoria literară consemnează sumedenie de regretabile întâmplări ce dovedesc limpede avarierea stării mentale a „Luceafărului”. Atâția medici, români și străini, vreme de șase ani, au furnizat diagnosticări false… e de crezut așa ceva? Și cum totul trebuia să aibă un început, primele semne le-a identificat Slavici, care-l ruga pe Maiorescu „să-l observe bine pe Eminescu, căci mi se pare greu bolnav”. Ba nu, afirmă Spânu, Slavici minte, „falsificând realitatea”! Atât și nimic mai mult, nici o urmă de argumentare! Nu-l credeți pe Slavici, credeți-l pe Spânu! Care poate fi prins lesne cu ocaua mică în chiar postata articolului din „Tribuna”, când scrie că, sosiți la fața locului (casa Slavici, unde se declanșase una dintre primele crize), „doi prieteni ai poetului, Siderescu și Ocășanu, întâmplător aveau la îndemână și o cămașă de forță”. Curat complot! Numai că respectiva cămașă de forță n-au adus-o amicii poetului, ci duba spitalului de nebuni, chemată de polițistul însărcinat cu lichidarea scandalului. Faptul că bolnavul a fost dus „direct” la Ospiciu i se pare, lui Spânu, un argument în favoarea tezei complotului, dar unde se cuvenea dus alienatul, la Guvern, la Patriarhie?

Semnele detectate anterior de Maiorescu („La Eminescu, început de alienație mintală, după impresia mea”, „… Eminescu devine din ce în ce mai evident alienat”) ar fi și acestea niște mistificări ordinare, fiindcă poetul, invitat la masă de mentorul „Junimii”, „în mod sigur s-ar fi năpustit asupra lui Rosetti” (alt invitat, n.n.) și dacă n-a făcut-o, înseamnă că nimic nu-i afecta judecata logică! Dacă-i dădea c-o sticlă-n cap lui Rosetti, mai treacă-meargă, dacă n-a făcut-o, Maiorescu minte! Iar biletul pe care disperata doamnă Slavici l-a trimis lui Maiorescu („Domnu Eminescu a înnebunit…”) nu-i altceva decât „semnalul de declanșare a unei operațiuni pregătite cu minuțiozitate”. Aferim!

Și ca să fie clar că-i complot kesaro-crăiesc, numele soaței lui Slavici este menționat de fiecare dată în întregime: Ecaterina Szöke Magyarosy. Iată o mostră de „argumentare”: „ca specialist în psihiatrie, Maiorescu ar fi putu să observe un comportament ciudat la Eminescu, însă, dacă lucrurile stau așa, măcar unul dintre cei prezenți la masă – E. Schuyler, Beldiman, Gane, soții Negruzzi, soții Kremnitz, Anette sau familia Rosetti – ar fi notat ulterior în propriile jurnale și memorii acest fapt. Lipsa unor asemenea referiri demonstrează mai degrabă că Maiorescu pregătea deja scenariul”. Vasăzică, lipsa consemnărilor dovedește mai mult decât prezența celei mai autorizate, a lui Maiorescu! Și eu țin un jurnal – dacă n-am notat cutremurul din Vrancea, înseamnă că n-a avut loc?

Tot articolul e-o însăilare de-a dreptul bolnăvicioasă în încercarea de a face din alb, negru și verde, albastru. Puținele fapte reale aduse în susținerea prăpăstioaselor supoziții sunt de calibrul „… avarul Maiorescu notează în jurnalul său că <i-a dat 5 lei pentru trăsură>, deși fiica sa, Livia, într-o scrisoare către I.E. Torouțiu din 1939 (peste 56 de ani!, n.n.), spune că i-a dat doar 2 lei pentru birjă.”

Ei, atunci e clar: Eminescu a fost asasinat. De-i arăți lui Spânu tramvaiul 33, vei afla că oribila cifră a sugerat din totdeauna și nu întâmplător asasinarea civică din 1883! În căutare de audiență și subiecte „tari”, gazetele publică și astfel de elucubrații, pe care cititorul mai puțin instruit s-ar putea să le ia de bune. Și, cum spuneam, bolovanul a luat-o la vale…