Mircea Radu IACOBAN

Împlinindu-se 124 de ani de la moartea poetului, cu trei zile în urmă, la Hliboca (Ucraina, la 30 de km de Cernăuți) urma să se desfășoare ceremonia dezvelirii bustului lui Eminescu. Fusese instalat pe soclu joi, în fața Muzeului Etnografic. Vineri dimineața, directoarea muzeului constată cu stupefacție că bustul… nu mai are cap. Descăpățânarea s-a petrecut peste noapte, utilizându-se două eficiente unelte: ura și barosul. Șeful administrației regionale, Mihailo Papiev, vede în acest gest „o încercare de perturbare” a eforturilor președintelui Ianukovici vizând integrarea europeană a Ucrainei. Mă îndoiesc: se merge prea departe cu prepusul.

Ucraina mai este autoare a unui gest neprietenos față de memoria poetului: mormântul surorii lui Eminescu, dna Dollitzsturm, a fost revândut și osemintele Aglaiei expediate la groapa comună. Dacă atunci va fi fost vorba (poate) de ignoranță, acum sunt limpezi resorturile intoleranței naționaliste. Autoritățile speră că făptașii vor fi repede identificați, bustul (ridicat prin subscripție publică de românii din zonă) reîntregit și, în consecință, ceremonia va avea loc, dacă nu chiar la data stabilită, oricum, în câteva zile.

N-am vești proaspete; le aștept cu emoție. Chestiunea în sine – agresarea statuilor – nu-i noutate. Cum se petrecea o reașezare a temeiurilor religioase, cum se abătea urgia supra reprezentărilor vechilor divinități. Cum izbucnea o zaveră, cum intra în funcție barosul. Înaintea ghilotinărilor din timpul Revoluției Franceze (1898) au fost decapitate 28 de statui din ansamblul sculptural al bisericii Notre Dame. Motivația religioasă trece, repede, în plan secund, începând să prevaleze net cea politică.

Lucram la Chișinău când a fost demolat, cu statuia lui Lenin cu tot, „chetroiul” din Piața Marii Adunări Naționale. Ce tărăboi s-a iscat, câte proteste ale rusofonilor deprinși ca în cea mai măruntă urbe să existe barem un bust al lui Lenin și-n fiecare comună-orășel-oraș ulița principală să poarte numele genialului Vladimir Ilici…

Cercetând mecanismele ce guvernează războiul cu statuile, trei par a fi motivațiile principale (îl excludem pe cel religios, refugiat acum pe tărâmuri africane ori extrem-orientale). Primul rămâne temeiul politic. Imposibil de reproșat ceva demolatorilor statuii lui Sadam de la Bagdad, ori ai monumentelor lui Stalin din întreg sud-estul european. De neiertat demolarea monumentelor de după „eliberare”, atât de prețioase pentru evocarea istoriei românilor – între ele aflându-se și opere (Carol I, Brătianu) ale marelui Mestrovici. Viitorimea va avea de trudit cu recuperarea miilor de tone de bronz menite să înveșnicească zeificarea lui Kim Ir Sen. Chinezii îl păstrează pe Mao într-un respectuos stand-by. La Ulan Bator m-am fotografia la poalele enormei statui a lui Stalin. Tot în stand-by, dar cu statut mai incert, pot fi văzute, dăltuite în piatră ori turnate în bronz, monumente ale lui Tito, Petain, Che Guevara, Horty (!) ș.m.a.

Simplă întrebare, fără alte conotații: dacă Horty da, de ce Antonescu nu? Se pregătește bronzul pentru Chavez. Îl vom vedea vreodată pe Putin pe soclu? Dar pe Iliescu, Băsescu, Constantinescu? Becali și-a comandat bust, rămâne de văzut dacă fi-va amplasat în Pipera, la stadionul Stelei, la Athos sau în curte la Jilava. Judecățile istoriei, cât e ea de știință, sunt labile, iar gesturile oficiale reparatorii (în ambele sensuri) au fost totdeauna dublate de inițiative personale. În 2008, un anonim a lăsat fără cap statuia de ceară a lui Hitler de la Muzeul Tussauds, iar în 1990, țăranul cooperator Mihai Boboc a împrumutat un baros de la fierăria CAP-ului transilvan și l-a descăpățânat pe Ilie Pintilie. Are și acum capul de bronz adăpostit într-un cotlon al curții. Primăria comunală ezită să demoleze ce-a rămas, intenționând să posteze alt cap (încă nu s-a hotărât al cui), fiindcă vestimentația incertă de la gât în jos permite încadrarea statuii în orice epocă de la 1700 încoace.

A doua motivație acuză pur și simplu tembelismul. Principala atracție turistică a Danemarcei, „mica sirenă”, a fost de mai multe ori răsturnată de pe stânca-soclu, decapitată (capul de acum nu-i cel original), i s-a amputat un braț, a fost îmbrăcată cu voal musulman, apoi cu burka, stropită cu vopsea roșie, roz și verde… În fine, cel de al treilea temei include mercantilismul stupid și incult. Doi români au fost arestați de poliția italiană după ce au furat, la Roma, capul unei statui datând din perioada Imperiului Roman. Voiau să-l vândă. Cumpărători, totdeauna, se găsesc. Într-un fişet al Direcției pentru Cultură Iași pot fi văzute, etichetate și inventariate, țăndări ale busturilor furate în această primăvară din Copou (Ciprian Porumbescu, N. Gane, Barbu Ștefănescu Delavrancea), fărâmițate și date la REMAT de niște idioți inculți și inconștienți.

Morala: degeaba strădania să ajungi pe soclu, dacă fie avatarurile istoriei, fie ura, fie prostia omenească nu te lasă să rămâi…