Mircea Radu IACOBAN

Ne place, nu ne place, regionalizarea se apropie. Cum nu toate cele pot fi prevăzute și avute în vedere cu necesarele rezolvări anticipate, mă-ntreb dacă dl. Dragnea & comp. întrevede o adaptare la noile realități geografico-administrative și a gospodăririi fondului de monumente istorice. N-o fi chiar urgența urgențelor, dar cum unele responsabilități ale Ministerului Culturii și Cultelor (prin Institutul Național al Patrimoniului) urmează, logic, a fi transferate regiunilor, iar altele (probabil, cele privind obiectivele de interes local) ar rămâne la județe, pare grabnic necesară o discuție de principii – cine, unde, cum și mai ales… cât, fiindcă oricum moderată, discuția se va întoarce repede la chestiunea fundamentală: fondurile.

O „repede ochire” asupra stării patrimoniul în Moldova va opera, înainte de toate, cu cifre. Județele Moldovei au fost binecuvântate cu zeci și sute de astfel de prețioase vestigii, în listele oficiale figurând 263 de poziții la Galați, 364 la Bacău, 427 la Vrancea,  434 la Vaslui, 509 la Botoșani, 517 la Suceava, 537 la Neamț. Cu 1630 de monumente istorice inventariate, Județul Iași deține de departe întâietatea în Moldova. Cifrele spun mult, dar nu totul, fiindcă obiectivele în sine nu-s totdeauna comparabile. Și Casa lui Eminescu de la Ipotești și casa lui Nicu Enea de la Bacău ocupă poziții similare în tabelul ministerial, amândouă necesită justificată atenție și grijă, dar, fără îndoială, gradul de importanță și interes n-are cum fi același. După cum Cetatea de scaun a Sucevei o poți compara, eventual, cu Cetatea Neamțului, dar nu și cu vreo cetățuie dacică din podișul moldav, deși la rotunjirea numărului din tabele toate trei contribuie la fel. Iașul are înscrise în lista monumentelor istorice nu mai puțin de 1630 de obiective: 838 arheologice, 703 monumente de arhitectură, 53 monumente de for public, 46 monumente memoriale.

De valoare națională și universală (grupa A) sunt 23 de poziții la arheologie și 101 la arhitectură (din care, 18 ansambluri). Inventarul de obiective ieșean este cel mai mare dintre toate județele țării. Evident și  logic, autorităților locale le revin sarcini mult sporite privind salvarea, întreținerea și punerea în valoare a mărturiilor păstrate prin veac. De unde și o experiență (nu totdeauna fericită) ce s-ar cere împărtășită, fiindcă cele mai multe situații  prezintă similarități. În pofida faptului că, în ultima jumătate de veac, s-au izbutit recuperări spectaculoase și restaurări temeinice pretutindeni în Moldova,  trebuie spus că  „repedea ochire” asupra stării actuale de lucruri relevă cronica menținere a unor puncte nevralgice; Iașul fiind considerat dacă nu  chiar etalon, oricum, barem cantitativ  „fruncea”, înregistrează și cronice rămâneri în urmă – probabil, din pricini similare cu cele  atestate pe alte meleaguri moldovene. Vizitatorii se întreabă ce-i cu Palatul Culturii, care, încă de prin 1956… se tot repară. De unde cronica șubrezenie a edificiului-simbol? Palatul a fost construit, în mai multe variante arhitecturale, pe aceeași veche fundație, acum și aceea discontinuu legată de zidăria portantă. Orice seism major poate fi fatal și, oricum, procesul continuu de degradare a Palatului Culturii se cere de urgență stopat. Desigur, clădirea monumentală din axul bulevardului Ștefan cel Mare este cea mai „la vedere”, fapt ce-o aduce constant în atenția forurilor decizionale, care se străduiesc să asigure din surse proprii și atrase necesitățile de finanțare, dar nu izbutesc s-o facă  decât discontinuu, cu mari întârzieri, ceea ce duce la întreruperi dăunătoare lucrărilor precedente. Situație identificabilă și-n cazul altor obiective – oricum, mai fericite, câtă vreme au avut parte de atribuirea unor fonduri, fie și  cu țîrâita.

Rezoluția cea mai frecvent întâlnită în actele de „stare” a momentului este, însă, alta: „proiect aprobat / fără finanțare” (Casa Roset, Filarmonica, Casa Beldiman, Casa Topârceanu, Casa Canano, casa Iacob Negruzzi, Casa Roset de la Răducăneni, Casa A.D. Xenopol, Castelul de la Miclăușeni, Școala Normală, Mănăstirea Dobrovăț, Mănăstirea Frumoasa ș.m.a. )Toate se degradează cu fiece iarnă, cu  fiece anotimp ploios – și mă tem că la fel de sincopat se desfășoară finanțarea și-n alte județe (atunci când a dat Domnul și s-a aprobat).

Probabil că regionalizarea va aduce schimbări de metodologie și, posibil, de responsabilități, Ministerul Culturii urmând să procedeze la un transfer de atribuții cu noile entități administrative. Noi întârzieri?  Sperăm că nu, câtă vreme banii, mulți-puțini, rămân aceiași…