Mircea Radu IACOBAN

Ce mai e nou prin țară? Am parcurs 1.600 de km în patru zile (Iași-Tg. Neamț- Borsec-Tg. Mureș-Sighișoara-Sibiu-Sebeș-Transalpina-Rânca-Slătioara-Tg. Jiu-Motru-Tr. Severin-Orșova-Porțile de Fier-Orșova-Caransebeș-Hațeg-Deva-Orăștie-Blaj-Sovata-Bicaz-Piatra Neamț-Roman-Iași) și am numărat 61 de coșuri de fum înalte, industriale. Din 61, fumegau două. Unul la Halânga, în Severin, și altul pe lângă Orăștie. Cine știe, s-o fi nimerit să trec pe lângă celelalte în pauza de prânz, de aia nu ieșeau nici aburi, nici fum, doar ecoul unor vorbe-n dodii precum că industria României ar fi la pământ...

La o astfel de drumeție sigur că prima și cea mai puternică impresie ți-o lasă... drumurile. În Transilvania, starea șoselelor este de departe mai fericită decât aceea de pe meleagurile moldave, unde-s zone în care ani și ani trec, gropile se adâncesc și mai nimic nu se întâmplă. Se spune că din pricina licitațiilor, contestațiilor și proceselor răs-lungite. Peste munți n-or fi licitații? Merită întrebat. Singurul drum mizer în acest lung periplu l-am întâlnit – unde credeți? – la... Moldova Nouă, parcă pentru a-mi reaminti baștina! Și taman pe unde se circulă onorabil, tot pe acolo se construiesc și autostrăzile. Între Sibiu și Sebeș, pe o distanță de circa 40 de km, noua autostradă, în construcție, cu spectaculoase viaducte și ramblee, merge aproape paralel cu drumul onorabil, cu patru benzi (la fel între Deva și Orăștie), drept pentru care te-ntrebi de ce nu s-a lărgit și preschimbat în autostradă vechiul traseu, cu cheltuieli de zece ori mai mici. Explicația: se cuvin ocolite satele. Oare se va întâmpla ca-n America, unde au răposat cu zile așezările excluse de pe traiectul noilor autostrăzi? Cum-necum, mă tem că veșnicia românească, născută la sat, acolo o să și repauseze, în enclave izolate, uitate și ocolite.

Orășenii deceniilor viitoare n-or să mai știe cum arată o căruță cu cai, un câine lătrând pe marginea drumului, o procesiune de înmormântare, un pâlc de femei ce vând zmeură și afine, un drac de copil bătând mingea în mijlocul șoselei, o cireadă întorcându-se de la pășune, un bețiv adormit în șanț, o horă, o sanie, un poștaș rural, o tarabă cu kürtos kolacs și chiar, de ce nu, o bortă-n asfalt...

Dar, să revenim: la sfârșit de mai, m-a nins pe Transalpina. Drumul, proaspăt asfaltat (antreprenorul Nelu Iordache este arestat pentru corupție...) n-are parapeți, n-are marcaje (s-au terminat banii!); totuși, e mirific și incredibil. Mai ales când ajungi în golul alpin, la 2.145 de metri altitudine, prăpastie-n dreapta, prăpastie-n stânga, te simți mai aproape de Dumnezeu și la propriu, și la figurat... În restul voiajului, pretutindeni pensiuni și hoteluri goale. La Deva am fost singurul locatar al hotelului din centru, unde micul dejun nu se servește fiindcă e-nchis principalul restaurant al orașului, din cronică lipsă de mușterii. Poate și extrasezonul o fi de vină, dar și idioțenia managerilor ce stabilesc tarife exorbitante.

La hotelul Cavalerul din Sighișoara, o cameră single costă 60 de euro, exact cât am plătit la Veneția! Poftim de te-ncumetă! Voiam să ajung la Oravița, orașul cu cea mai veche sală de teatru din România, construită în 1816 după modelul Teatrului din Viena. Drumul de la Orșova, pe malul Dunării, la Porțile de Fier e-nșelător: începe onorabil, pentru a deveni impracticabil. A trebuit să mă-ntorc: unul dintre cele mai formidabile trasee turistice e tot o călcătură tare și-o călcătură moale. Pe malul celălalt, la sârbi adică, zboară autocare pe șoseaua de vizavi, doldora de tuneluri și viaducte. De altfel, tocmai itinerarele cu spectaculos potențial turistic sunt, la noi, oropsite.

Coborârea de la Gheorghieni spre Lacul Roșu, asezonată din plin cu cârpeli ridate și gheboase (în fiecare vară se cârpește cârpeala cârpită peste cârpeala celorlalți ani), e-un chin. Prin Cheile Bicazului, și mai și, vai de amortizoare – abia le-am schimbat anul trecut, după ce m-am aventurat pe drumul (splendid ca peisaj) Iacobeni-Borșa. Așa că te întrebi dacă asfaltarea drumului prin cer Transalpina nu-i tichie de mărgăritar, câtă vreme localități fie de interes turistic, fie vital conexate la drumurile Moldovei, rămân ani în șir cu drumuri impracticabile (Iași-Vlădeni-Botoșani, Iași-Țibănești etc., etc.). Pe de altă parte, un călător străin ajuns pe Transalpina rămâne cu gura căscată: nicăieri nu-i de văzut așa ceva, formidabilă țară! Una caldă, una rece: Transalpina s-a făcut, este circulabilă nu numai pentru așii volanului, dea Domnul să țină, fiindcă porțiuni abia asfaltate s-au și distrus din pricina torenților năboiți de pe creste, pare-se neluați în seamă de proiectanți. Rămâne marea întrebare: drumurile noastre toate se vor repara vreodată? Când?