Mircea Radu IACOBAN

Dezvălui un mic secret: o revistă (nu spun care, încă-i sub tipar) a intenționat să consacre două-trei pagini unei discuții pe marginea cărții „De ce este România altfel?” de Lucian Boia cu intenția (nemărturisită) de a omagia prestația (ne – prefix adăugat de noi) științifică a autorului aflat la modă și invocat cu respectuoase reverențe mai pretutindeni, râvna masochistă exprimând convingerea că adeziunea la teza potrivit căreia am fi retardații Europei și „românii e proști” (vezi articolul nostru cu același titlu dintr-un număr anterior al Monitorului de Suceava) aduce după sine izbăvirea de neonorantele acuze. Adicătelea, recunoscând că „românii e paria”, ne delimităm: om fi proștii continentului, dar „ei”, nu noi, cei care-l aplaudăm pe Boia. Surpriză: a ieșit... pe dos.

Autorii invitați să se pronunțe, nume de prestigiu nu numai prin prestațiile gazetărești, ci și ca specialiști în domeniul istoriei, filosofiei istoriei și politologiei, se pronunță complet împotriva intenției encomiastice redacționale. Parc-ar continua alt articol al nostru din Monitorul intitulat „Iată-ne cumani!”, întâmpinat cu serioase rezerve pe diverse bloguri. Semnalam acolo că Boia ne contestă până și originea daco-latină, luând ca principal argument o enormitate: româna ar fi „cea mai puțin latină limbă romanică”. Eroarea flagrantă provine doar din examinarea lexicului, nu și a structurii gramaticale, dar și așa este absurdă, câtă vreme româna are mai puține elemente nelatine, doar 23%, față de alte limbi romanice, cum ar fi franceza (43%), portugheza (31%) ș.a.

În fine, nu mai reluăm obiecțiile noastre ce acuzau întâi de toate lipsa flagrantă a echilibrului necesar oricărei cercetări de istorie, pentru a recurge la câteva citări din articolele ce „stau să apară”, revelatoare pentru falsitatea și netemeinicia tentativei de a convinge că-i adevărată rușine să aparții acestui neam. T.D.L. scrie, demontând teza că am fi „înapoiați” fiindcă formațiunile statale române au apărut atât de târziu: Argentina s-a constituit ca stat în 1826, Bolivia în 1825, Chile în 1898, Peru la 1821, Mexic, Guatemala, Honduras, tot la 1821, ca să nu mai vorbim despre faptul că SUA a luat ființă cu câteva veacuri după constituirea voievodatelor române. Alt autor, G.S., consideră că eșecul (în fapt) al cărții ultraaplaudate „De ce este România altfel?” este rezultatul „comiterii unor erori simplificatoare pentru orice cercetător – identificarea unor false cauze, simplificarea și omogenizarea unor realități complexe și eterogene, ignorarea relațiilor de tip parte-întreg, generalizările pripite, invocarea doar a dovezilor favorabile tezelor apărate, utilizarea preponderentă a unui limbaj evaluativ etc. (...) Boia are mai întâi concluzia - România este defectă - și apoi își caută dovezile care să-i susțină interpretările. Aceasta este una dintre cele mai grave greșeli pe care le poate săvârși un cercetător.”

La rândul său, M.D.: Boia „nici măcar nu explică, doar glosează pe varii teme, cu o detașare de marțian care a descins întâmplător în spațiul precar numit România. (...) Marii noștri istorici au stăruit o viață asupra unor teme pe care dl Boia le trimite în derizoriu cu dezinvoltură.” Același autor sesizează și un amănunt semnificativ pentru ansamblul viziunii lui Boia: cică, în Ardeal, la ceasul făuririi României Mari, n-ar fi viețuit 53,8% români, ci 58,3% „vorbitori de limbă română” – evident, nu-i același lucru. Câteva concluzii ale aceluiași M.D.: „cititorul este invitat să înghită pilule aproape fără nici un efort intelectual. Doar autorul le știe pe toate și le spune pe înțelesul tuturor. Orice explicație, cât de cât coerentă, lipsește însă cu desăvârșire. (...) Toate popoarele au răni pe care le poartă mai mult sau mai puțin la vedere. Atunci când te hazardezi pe tărâmul istoriei trebuie să fii pregătit să-i citești semnele. Ai nevoie de echilibru, de măsură și de o profundă înțelegere a umanului în pofida virtuților tehnice care țin de erudiție, persuasiune, metodă. Dacă te lași sedus de imagini, riști să trădezi substanța istoriei. Eminescu (n.n.: minimalizat apăsat de Boia) definea astfel ființele superficiale: ei văd icoana, înțelesul, nu.”

Am extras mai ales citate cu caracter general; articolele conțin, desigur, sumedenie de argumentări și demonstrații punctuale. Concluzia noastră: Boia scrie bine, are un discurs elevat și, în același timp, lesne de receptat, numai că tot ce-i românesc... îi pute. Ca să vezi cum izbutim să ne turnăm noi înșine hârdăul cu lături în creștet, doar-doar vom fi luați în seamă și vom intra în casta hiper-rafinaților. Iar românul imparțial, iată, acceptă tot și-i dă dreptate lui Boia și când are, și când n-are. Cum am mai arătat, de regulă, n-are.