Mircea Radu IACOBAN

Susțin această rubrică de prin 2006, cu trei apariții pe săptămână; încă puțin și ajungem în Guiness Book! Am trecut sutele și sutele de articole pe un hard extern – prea de tot încărcau memoria computerului. Aruncând „o repede ochire” asupra acestui îndelung exercițiu gazetăresc care avea să se concretizeze în câteva apariții editoriale („Să vezi și să nu crezi”, „Printre cărți”, „Grădina lui Dumnezeu”, „Printre alte cărți”), constat, firește, că în șapte ani multe s-au schimbat și altele, la fel de multe, deloc.

Citind zilele trecute un aprig și vehement articol al dlui Tismăneanu îndreptat, desigur, împotriva neocomuniștilor (naționaliștilor, securiștilor etc.), constați că autorul și-a păstrat ferm, din 2006 până acum, atât țintele, cât și repertoriul imprecațiilor. Ceea ce, la urma urmei, exprimă temeinicia convingerilor și rectitudine întru apărarea principiilor. Cum astfel de solide credințe nu pot fi bănuite că-s moștenire genetică, deși par a fi dobândite încă în perioada intrauterină, rămâne să le trecem în contul propriilor experiențe, lecturi, revelări, efluvii, umori ș.a.m.d.

Lumea însă nu știe că tocmai cel care a fost chemat să condamne comunismul (o prostie: pretutindeni, astfel de condamnări au vizat regimurile comuniste, nu o utopie de bibliotecă) s-a numărat printre cei mai fervenți susținători ai... comunismului. Trecem peste confuzia constant întreţinută între comunism (o utopie-paravan) şi ceauşism (o dictatură de clan), pentru a ne întreba încă o dată dacă, potrivit învăţăturii Bibliei, tocmai dl Tismăneanu era cel potrivit să azvârle piatra. Şi nu ne interesează antecedentele familiale (rezolvate de fiu, cum se știe, în stil de tragedie antică, prin dezavuarea părinților), ci faptul de-a dreptul uimitor că domnia sa V.T. a fost cel care, în 1981, înfiera şi condamna definitiv... capitalismul, spre a promova „ştiinţific”... exact ceea ce afuriseşte (tot... științific!) în 2007: „Orânduirea capitalistă şi-a încheiat misiunea istorică şi trebuie să facă loc noii orânduiri sociale, în stare să asigure progresul rapid al tuturor popoarelor, realizarea unei lumi mai drepte. Această misiune istorică revine orânduirii socialiste” (Vl. Tismăneanu, în „Mic Dicţionar social-politic pentru tineret”, Ed. Politică, 1981, p. 63).

Cei pe care îi condamnă cu vehemență azi, ieri zicea că-s „forţele înaintate, progresiste, în frunte cu clasa muncitoare”, iar (p. 94) „Programul Partidului a devenit program de acţiuni constante ale întregului popor” etc., etc., mai fiecare paragraf fiind blindat cu citate in extenso din... Ceauşescu. Potrivit autorului (2007), comunismul este poluant și nefast pentru umanitate, în vreme ce în 1981... capitalismul era un pericol „pentru însăşi civilizaţia umană” – după cum se vede, biata omenire nu izbuteşte şi pace să-şi construiască o orânduire pe placul dlui Tismăneanu, procuror de serviciu şi ieri, şi azi, după cum bătea vântul în pânzele puterii, cu opinii... complet întoarse pe dos. De le-ar afla, personajul caragialian Lefter Popescu ar exclama, la fel de uimit: „Viceversa, care va să zică!” Iar vitejeasca înfruntare cu o orânduire cât se poate de... decedată mi-aminteşte o pagină macabră din „Istoria Inchiziţiei” de Edmond Cazal: plini de zel şi de importanţă, oamenii lui Torquemada l-au târât spre eşafod pe Juan de Abadia şi l-au atârnat în spânzurătoare deşi... era mort de cine ştie când, şi nu de mâna lor. Ori de isprăvile unui amic fără spor la vânătoare: dac-auzea că a căzut un mistreţ în foc, alerga din răsputeri într-acolo, strigând „şi eu, şi eu!”, spre a-şi descărca eroic puşca în porcul de mult răposat...

Într-un interviu din Cotidianul, dl Tismăneanu declara despre Raportul ce-i poartă numele: „În ce mă priveşte, este opera cea mai importantă, intelectual şi moral, a vieţii mele.”

Mă tem că aşa-i. Și intelectual, și, mai ales, moral.