Mircea Radu IACOBAN

Veste de la Chișinău: Paul Goma a primit recent cetățenia Republicii Moldova. În ianuarie, Arcadie Suceveanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Basarabia, a înaintat la Oslo propunerea oficială de nominalizare a lui Goma pentru Premiul Nobel.

În opinia noastră, amândouă aceste gesturi se cuvenea să le facă România.

Odată cu cetățenia, scriitorul exilat la Paris a primit și însărcinarea de a conduce noul Centru pentru Studierea Comunismului din Basarabia și Bucovina, înființat în această iarnă de Uniunea Scriitorilor. Societatea civilă este chemată să contribuie la strângerea de fonduri pentru achiziționarea locuinței necesară familiei Goma. Cât privește relațiile scriitorului cu statul român de ieri și de azi, situația a fost și rămâne complicată, acutizându-se după ce, în 1997, Goma a publicat „incomodul” său „Jurnal”, unde critică fără menajamente elite ale culturii române postrevoluționare. A deranjat evident faptul în sine – nimeni nu s-a învrednicit să cerceteze dacă acuzele aduse de Goma confraților dâmbovițeni au (sau nu) oarece îndreptățire.

Am mai spus-o în această rubrică și-o spun din nou: dacă ar fi să încerc o ierarhizare a disidenței scriitoricești autentice în România, pe locul I l-aș situa neîndoielnic pe Paul Goma, locul al II-lea l-aș lăsa liber, pe cel de al III-lea l-aș plasa pe Dorin Tudoran, după care ar urma o pauză lungă... și depărtișor s-ar orândui cei cu gesturi disidente reale, urmați de grupul compact al confraților ce și-au descoperit anticomunismul când a venit moda și s-a dovedit profitabil. Pare destul de ciudat ca, în penuria disidenței românești, să existe un reper incontestabil, pe care să-l marginalizeze chiar ai săi și să-l trateze decenii în șir cu același neobosit sictir! Sigur, a fost vorba despre o reacție tipic românească a orgoliilor exacerbate, după cum la fel de sigur și de evident este faptul că și Goma, român fiind, s-a lăsat condus tot de orgolii când a refuzat gesturile de apropiere întreprinse – fie și la nivel declarativ – de unii confrați. De altfel, după cum se știe, prozatorul a refuzat și cetățenia franceză, oferită în 1980, considerând că izolarea la care-l condamnase până și exilul românesc parizian „rimează” cel mai bine cu statutul de apatrid.

A fost exclus din Uniunea Scriitorilor în 1977, ca urmare a scrisorii citite la Europa Liberă prin care cerea respectarea drepturilor omului. Totdeauna a considerat că i s-a retras abuziv și cetățenia română; de altfel, ar exista un document emis la 20 noiembrie 1977, prin care Goma, împreună cu soția și copilul, au fost decăzuți din calitatea de cetățeni români și expulzați în Franța. Pe de altă parte, Ministerul de Interne afirmă acum că „statul român nu i-a retras niciodată calitatea de cetățean” – ceea ce, totuși, e greu de crezut, fiindcă expulzarea presupunea automat retragerea cetățeniei. Dacă, după 1990, Goma ar fi cerut redobândirea cetățeniei, fără îndoială că i-ar fi fost imediat acordată – numai că scriitorul refuza să prezinte o cerere în acest sens: calitatea de cetățean a României fiindu-i retrasă abuziv, dorea să i se restituie de drept, nu ca răspuns favorabil la o petiție (totuși, o cerere formală s-ar cuveni să existe, altfel te poți trezi peste noapte, fără s-o ceri, cetățean al Tanganicăi, ori al Coreei de Nord...).

Ar fi avut din totdeauna și calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor, decizia fiind luată încă din 1990. Dac-ar fi așa, de ce a mai fost nevoie, în 2011, de o Hotărâre prin care să i se confirme statutul de membru? Cert este că la intervenția lui Varujan Vosganian, vicepreședintele Uniunii Scriitorilor deprins din politica „mare” cu practica negocierilor dificile, Goma a acceptat să i se acorde, în baza Legii 118, îndemnizația de merit oferită de conducerea forului scriitoricesc român. Așadar: este cetățean român și, ca beneficiar al îndemnizației, este membru al Uniunii Scriitorilor. Moment în care primește cetățenia Republicii Moldova (întrebare: a solicitat-o?), iar Uniunea Scriitorilor de la Chișinău îl propune pentru nominalizare la Nobel - și n-o putea face decât pentru unul dintre membrii săi.

Se pare că implicarea lui Vosganian, fastă și necesară, a fost mult prea târzie și n-a putut ostoi amărăciunea celor două decenii de șicane... colegiale. Goma este unul dintre foarte puținii scriitori români care au argumente valide pentru exigențele Juriului Nobel: opera și biografia (dacă nu cumva ordinea adevărată e inversă). De va lua Nobelul, România va fi, ca în cazul Palade ori Mȕller, doar pe jumătate implicată, de astă dată împreună cu Republica Moldova. De nu-l va lua, rămâne oricum jena și regretul că propunerea au făcut-o alții. Și ciudățenia unicei acordări... inverse de cetățenie: este primul caz în care un român cere cetățenie basarabeană!