Mircea Radu IACOBAN

Până la sfârşitul lunii mai, la Zürich se va da verdictul privind eventuala sancţionare a Naţionalei noastre de fotbal cu jucarea fără spectatori a meciului retur România-Ungaria. Reclamaţia a fost depusă la FIFA de partidul maghiar extremist de dreapta Jobbik, împreună cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Motivul: la Amsterdam, un spectator (probabil) român a afişat un banner în care steagul maghiar incendiat la meciul CFR Cluj-Rapid era categorisit drept o „cârpă aprinsă”. Paradoxal, deputatul UDMR Attila Marko declară că ar „regreta dacă forul internaţional va decide să se dispute cu porţile închise întâlnirea de la Bucureşti”. (Dramaturgul Teodor Mazilu avea într-o piesă replica „Ce obrăznicie! Eu îi dau o palmă, şi tot el spune că eu i-am dat o palmă!”)

Incidentul în sine este oricum regretabil: nici un steag naţional, fie el şi al Burkinei Fasso, nu se cuvine înjosit, indiferent de modalitatea în care se aduce afrontul. Numai că una-i iniţiativa unui microbist zălud, cu IQ-ul pretins de frecventarea pătimaşă a tribunei, şi consumată într-o altă ţară, Olanda, în care responsabilitatea asupra evenimentelor petrecute pe stadion revine în covârşitoare măsură gazdelor, şi alta-i situaţia bannerului rasist afişat la Budapesta, acolo unde vegheau înşişi autorităţile maghiare. Cum a-i lua-o, alianţa UDMR-Jobbik nu sună deloc prea bine, deşi, precum spuneam, chestiunea în sine, adică insultarea unui drapel naţional denumit „cârpă” nu-i cu nici un chip de îngăduit.

Rămâne adevărat mister de ce vigilenta UDMR, atât de atentă la ceea ce se petrece în celălalt capăt al Europei, n-a reacţionat în nici un fel la insulta similară, poate chiar mai gravă, ce şi-a îngăduit-o nu un microbist oarecare, ci ditamai fost consilierul personal al preşedintelui Băsescu, Sorin Ioniţă – şi încă într-o publicaţie „centrală” cu pretenţii. În respectiva foaie, dl Ioniţă (vicepreşedinte în funcţie al Societăţii „Academice” Române păstorită de dna Mungiu) se pronunţă pe marginea chestiunii bentiţei tricolore din Covasna vorbind despre „războiul celor două cârpe”. Probabil că atât Jobbik, cât şi UDMR, văzând că numai una dintre „cârpe” este cert precizată – tricolorul – cea de a doua urmând a fi ori steagul maghiar, ori drapelul secuilor, au considerat că nu-i tocmai util să se sesizeze. Cu atât mai mult cu cât dl Ioniţă, cum am mai scris într-un articol precedent, are CV-ul ornat cu sumedenie de repere budapestane: burse şi iar burse, stagii de pregătire, masterate etc., etc. Aşadar, o dublă insultă de les-drapel proferată în aceiaşi termeni în România de un consilier prezidenţial şi publicată într-o revistă, totuşi, citită (cum se vede, inclusiv de noi) nu deranjează pe nimeni, în vreme ce o prostie tipică de galerie tâmpă duce la proteste internaţionale conjugate!

În toiul disputei, secretarul general al UDMR, Kovacs Peter, întreabă: „Dacă dl Mircea Sandu spune că nu e incident rasial a afirma că steagul Ungariei e o cârpă, atunci cum ar cataloga dacă eu aş spune că steagul României e o cârpă?” Întrebăm şi noi: dacă dl Ioniţă a definit drept „cârpe” şi steagul românesc, şi cel maghiar, de ce toată lumea tace?

*

De necrezut! În actuala stemă a României, adoptată în 1992, porţiunea rezervată Transilvaniei („cartierul 5”) consemnează prezenţa în Ardeal doar a secuilor, ungurilor şi saşilor. În stema României, românii transilvani nu există! Istoria stemei este destul de lungă, începe din vremea regelui Ferdinand, căruia i-a fost înfăţişată în alcătuirea propusă de heraldistul clujean József Sebestyén de Köpeczi. În 1992, proiectul noii steme a fost aproape identic cu propunerea lui Köpeczi, îmbogăţită prin contribuţia altui maghiar, Szabolcz de Vajay, acţiunea în ansamblu fiind finanţată de George Sörös. Partea română (!) a fost reprezentată (jalnic, spunem noi!) de dna dr. Maria Dogaru, membră a Comitetului Internaţional de Sigilografie. Care doamnă ne oferă o explicaţie năucitoare cu privire la absenţa simbolisticii românilor în porţiunea de stemă rezervată Transilvaniei: „Într-adevăr, această stemă, într-o anumită epocă, a fost utilizată de naţiunile privilegiate din Transilvania (n.n. - unguri, saşi, secui). Dar simbolurile respective nu sunt ale unor naţiuni privilegiate, ci ale Transilvaniei şi ale Principatului ca atare. Acest lucru nu-l spunem noi, ci, spre cinstea sa (?!), un savant maghiar, şi anume Gazbloc de Wajay”.

Ei, dacă spune Wajay...