Mircea Radu IACOBAN

În toată tevatura cu numirea șefului DNA s-a omis un element esențial: dacă fata nu vrea? Pe Codruța a-ntrebat-o cineva? Ar fi de tot râsul ca, după un asemenea haloimis care s-ar putea solda cu ruperi de alianțe și reconfigurări politice majore, baschetbalista, sătulă să tot execute ordine primite de sus și dedulcită la traiul în Europa cea autentică, să aibă o „tresărire de orgoliu” și să spună pas: „Nu vreau, domnilor, nu mă interesează!”

                                                             *

Scriam, într-o tabletă mai de demult, despre o lege care acționează drastic în biologie: extincția (dispariția) este precedată de extensie. Starea cărții în România pare a urma tiparul din lumea animală: între 2009 și 2012, numărul titlurilor editate a crescut cu câte 2.000 pe an – cifră sensibil egală cu totalul titlurilor tipărite anual pe vremea lui Ceaușescu! Un studiu recent arată că producția de carte, datorată atât autorilor români, cât și străini, a sporit cu 10% din 2007 și până acum. Ar fi cea mai formidabilă creștere la ceas de criză, dacă nu chiar singura! Același studiu (PROED) constată însă că tirajul mediu s-a înjumătățit, menținându-se în jurul a 1.500 de exemplare. Ceea ce încă ar însemna ceva, dacă media n-ar sălta-o cartea utilitară, manualele, ghidurile, subliteratura de consum.

Oricum, vitrinele librăriilor afișează o bogăție de carte ce ar putea susține argumentul extensiei primejdioasă, câtă vreme interesul publicului (cuantificabil prin cifra tirajului) se micșorează constant. Probabil că o comparație cu starea cărții în trecutul regim, când tirajul mediu la proza română era de 15.000 ex. și la cea străină de 35.000 (cu „vârfuri” care treceau de 160.000!) nu-i elocventă până la capăt, întrucât lipsea concurența de azi a televiziunii, internetului etc. Fascinația cărții încă mai dăinuie, fiind considerată suprem argument al consacrării intelectuale, numai că o creștere explozivă a numărului de titluri, nesusținută de resurecția tirajului, poate conduce, în condițiile economiei de piață, la un adevărat fiasco. Cauzele majore sunt identificate de PROED după cum urmează: 15% lipsa de interes a publicului, 11% lipsa de capital, 10% vânzările slabe și impozitele mari. Evident, cifre contestabile, câtă vreme „lipsa de interes a publicului” determină direct și „vânzările slabe”, iar alți factori determinanți nu-s luați în considerație. Cum ar fi prețul exagerat al cărții, veniturile modeste ale populației, tarifele enorme practicate de librari (între 45-50% din prețul respectivului volum), lipsa unui sistem național de informare și difuzare ș.a. Probabil că generația noastră încă se va mai afla sub magia cărții. Ce va fi după, se va vedea; predicțiile n-au cum să fie roze...

                                                          *

După cum îmi place să cred că s-a constatat, n-am scris un rând despre meciul de la Amsterdam. Ce să scrii? De ce să mai scrii, când singura tactică detectabilă în jocul Naționalei rămâne „bubui-o cât mai departe și hai după ea!”? Este limpede că nu mai avem valori individuale comparabile cu cele de odinioară, dar barem o urmă de gând tactic să poți desluși – oare pretindem prea mult? N-am să înțeleg niciodată de ce-l plătim regește pe marele Pițurcă – 35.000 de euro pe lună, bașca primele! Înțeleg rațiunile pentru care fotbaliștii sunt retribuiți după alte norme decât truditorul român din toate domeniile: viața în sportul de performanță e scurtă, solicitările mari, răsplata pe măsură. Selecționerul, însă, nu se retrage la vârsta lui Hristos; oare ne fericește cu prestația lui chioară până la adânci bătrâneți?

                                                           *

Se apropie vara, ne facem planuri de vacanță. Cine n-are mașină, apelează la serviciile CFR și află variante de itinerare în „Mersul trenurilor”. Pe mai bine de zece pagini este înșirată, alfabetic, lista destinațiilor posibile. Am putea voiaja, astfel, la Dornișoara, Nisipitul, Săveni, Moldovița, Putna, Huși, Rădăuți... Aș! Pe respectivele secții trenurile s-au desființat și liniile au ruginit de mult. CFR nu poate ține pasul cu închiderile de linii și menține în „Mersul trenurilor”, de la ediție la ediție, destinații inexistente și gări iluzorii. Poate, cine știe, dintr-un sentiment de vinovăție: iată ce am fost cândva, însă...