Mircea Radu IACOBAN

N-aș fi voit să intervin în scandalul bentiței tricolore de la Covasna, dar am citit cu stupefacție, într-un cotidian central, articolul intitulat „Ne-am trezit peste noapte că avem un erou național. O copilandră de 15 ani, româncă get-beget, pe numele de scenă Sabina Elena, s-a cocoțat în jilțul lui Ștefan cel Mare” – o prestație gazetărească pur și simplu revoltătoare. Nerușinată chiar! După cum limpede se vede din titlul kilometric, gestul elevei din Covasna n-ar fi altceva decât o plăsmuire teatralizată (de unde și sugestia „numelui de scenă”) a unei „românce get-beget” (ironie; de ce?) care „s-a cocoțat în jilțul lui Ștefan cel Mare”.

Ce amestec poate avea în toată povestea invocarea voievodului de la Putna? Va fi fost Ștefan un naționalist notoriu (acuză ilicit tolerată prin parșiva cultivare a confuziei patriotism = naționalism), de conduita căruia trebuie să ne delimităm prin veac? I-auzi! Că tot ce s-a întâmplat la liceul din Covasna e-un spectacol regizat și mincinos, autorul încearcă să susțină cu un singur argument faptic: afirmația Sabinei precum că a fost nevoită să ceară în scris aprobarea directorului pentru a cânta în curtea școlii Imnul Național al României de Ziua României ar fi o invenție: „De 1 Decembrie, toată lumea era acasă (...). Ghinion, ne-am prins că e-o minciună”. Ce mai contează că directorul (consilier municipal al opoziției) confirmă că a pretins solicitarea aprobării cu două săptămâni înainte (!) și că actul intonării imnului s-a petrecut la 30 noiembrie, în preziua sărbătorii naționale?

„Ne-a luat pistruiata mințile!” exclamă autorul, și se pare că... așa-i, câtă vreme în pofida oricăror evidențe își permite să azvârle acuza de minciună... pur și simplu mințind. Dincolo de toate astea se află, însă, chestiuni mult mai grave, vizând demnitatea națională, Constituția, înțelegerea corectă a relației minoritar-majoritate. A pretinde aprobare scrisă pentru a intona imnul țării tale în țara ta și a considera provocare purtarea unei bentițe în culorile naționale sunt absurdități ce demonstrează că am luat-o razna de tot! Închipuiți-vă că unui american i s-ar interzice să poarte steagul SUA pe tricou în cartierul chinezesc din New York (cu milioane de asiatici) motivându-se că-i 1 octombrie, ziua națională a Chinei. Și că pentru a-și intona imnul, cetățeanul american ar trebui să ceară aprobare! Absurd! Ar fi posibil în Franța, Germania, Anglia, oriunde în lumea civilizată, să fie considerată „provocatoare” purtarea unei bentițe în culorile naționale? Nimic mai... imposibil. La noi, merge!

În articolul cu pricina, bentița este prezentată ca „simbolistică naționalist-extremistă a copilului inconștient”. Va să zică, tricolorul este etichetat, în țara lui, drept „simbolistică naționalist-extremistă”, în vreme ce steagurile secuilor pot și trebuie să fie arborate oriunde, în toată voia! Nici naționalism, nici extremism! Că arborarea bentiței tricolore e-o provocare se argumentează prin exemplificări aiuristice: „nu te duci la meciul Stelei îmbrăcat în alb-roșu” (culorile clubului Dinamo, n.n.). Dar cu tricou tricolor m-aș putea duce în tribună la meciul Stelei? Că despre asta-i vorba. Doar, la Covasna, nu se află în dispută clubul românilor cu clubul secuilor, nici tricolorul cu steagul secuiesc – o astfel de punere în ecuație este flagrant eronată.

Pretutindeni în lume trăiesc civilizat minorități mai mult sau mai puțin compacte pe teritoriul altor state, nicăieri n-am auzit despre interzicerea simbolisticii statale în ariile minoritate! Gazetarul care are ce are cu jilțul lui Ștefan cel Mare consideră că nu-s motive de îngrijorare, câtă vreme n-a auzit „să se fi întâmplat ceva concret cu Sabina. Să fi fost bătută sau exmatriculată.” Asta mai lipsea! Nici purtătorii steagurilor secuiești n-au fost bătuți ori exmatriculați, atunci, de unde supărarea și tot tărăboiul? Mai trist este că atât Csibi Barna (cel care l-a „spânzurat” pe Avram Iancu în efigie), cât și profesoara care a confiscat însemnele tricolore sunt salariați ai statului român. Care stat arată că nu mai știe să-și apere bruma de demnitate, tolerând exces după exces.        

S-ar putea să nu fie mult... până prea târziu.