Mircea Radu IACOBAN

„Omul nu are port, timpul nu are țărm. El curge, iar noi trecem”. Sunt versurile lui Lamartine din poezia „Lacul”. Porturile fiind, așa dar, iluzorii, marcarea trecerii încercăm s-o facem amplasând jaloane temporale convențional-sărbătorești, mai rare la început, mai dese pe măsură ce se stivuiesc anii.

Cercetând calendarul aniversărilor din 2013, am surpriza să constat că intră în familia septuagenarilor un confrate... scăpat din controale și, în consecință, mereu perceput sub semnul juneții: fălticeneanul Grigore Ilisei. Și asta mai ales în ochii subsemnatului, câtă vreme întâmplarea a făcut să-i nășesc amândouă debuturile – mai întâi cel gazetăresc, apoi cel editorial-scriitoricesc. Când „nășitul” împlinește 70, tu câți să mai ai? Ca și mine, ca și mulți din generația noastră de condeieri, este fiul unei învățătoare de școală sătească. A avut norocul să se nască la Mălini, comuna lui Labiș, tărâm ce și singur poate înrâuri fericit destine literare, darămite când o anume structură sufletească se arată generos deschisă către miraculos și poematic. În urmă cu aproape jumătate de veac i-am păstorit cele dintâi transmisii radiofonice directe, care dădeau barem iluzia libertății cuvântului – era singurul locșor inaccesibil atotputernicei și omniprezentei cenzuri! După care, în 1972, la „Junimea”, l-am debutat editorial cu volumul de proză „Năvod pentru scrumbii albastre”. Aveam, deci, motive să-i urmăresc cu atenția cuvenită traiectoria ulterioară.

Până a vorbi de literatură, să consemnăm faptul că Grigore are vocația rară a construcției în plan administrativ-cultural. Chiar în 22 decembrie 1989 a redeschis Postul de Radio Iași, suprimat de Ceaușești încă din 1983, și a inaugurat, în 1991, Studioul de Televiziune Iași. Sunt re-ctitoriri și ctitoriri care singure pot constitui argumente ale unei prezențe active și benefice în împrejurări dificile și trudnice. Printre cei dați afară de la Radio Iași s-a numărat cândva și Grigore – fiu de preot, deci, incompatibilitate! Moment de răscruce, zic eu, până la urmă benefic, pentru că, împreună cu D.R. Popescu, i-am inventat un post în redacția revistei „Convorbiri literare”, astfel aducându-l într-o matcă mai apropiată de firescul devenirii sale.

De remarcat că Grigore nu-și uită originile fălticenene: a scris trei cărți dedicate miraculoasei urbe, în care-i lesne detectabil și condeiul scriitorului, și reportofonul gazetarului. În urmă cu zece ani, Ilisei explica: „Am căutat să profit cât mai mult de această <mezalianță>. În demersul meu jurnalistic am încercat a duce cuvântul mai greu de expresivitate, iar în literatură m-am folosit de baia de realitate și pragmatism din presa fie scrisă, fie vorbită.” La activ cu o consistentă listă de titluri solid instalate în postata literaturii, cu o zestre de consemnări cinematografice ce-și sporește valoarea pe măsura trecerii anilor, la care adăugăm cărțile de reportaje și interviuri, recolta memorialistică din episodul diplomației, publicistica pe teme sportive („Într-o cabină de transmisie apărea acum mai bine de 50 de ani!) – iată cum se rotunjește un CV de invidiat! Textele lui Grigore le recunoști imediat și fără semnătură. Practică programatic un limbaj amintind cumva de Sadoveanu, cu recurs la arhaisme, irizări de metaforă și cadențări de epic potolit, înțelept și temeinic. De unde se vede prețuirea pentru „Limba vechilor cazanii”, strădania către expresiv, melodios și – de ce să n-o spunem pe nume? – românesc. Personaj neconflictual, dispus să le rezolve pe toate apelând la zâmbet și la argumentarea susținută pătimaș, scriitorul pare a fi făcut totdeauna parte din „intelighenția” urbei al cărui cetățean de onoare este.

Provenit dintr-un ținut în care „frumosul vine pe ape” și născut într-un sat de pe spectaculosul „drum al Talienilor” parcurs de Vitoria Lipan, Grigore s-a bucurat de privilegiul imaginii-cadră în orice anotimp și-n oricare ceas al zilei. Ceea ce poate explica și înclinarea către domeniul artelor plastice, cu prestații inspirate în istoria fenomenului și în critica de întâmpinare a evenimentului curent. Dar îi las și pe alții să gloseze pe marginea frumoasei aniversări (înțeleg că se pregătește ditamai cartea!); mai e ceva vreme până la împlinirea vârstei rotunde – oricum, m-aș bucura să fi fost primul care să-l firitisească