Mircea Radu IACOBAN

Tare ne mai învârtim în jurul cozii! Cutează câte unul să spună cinstit lucrurilor pe nume; repede, ia seama și se „repoziționează”. Toată povestea cu (ne)admiterea în Schengen se întemeiază pe o mare minciună și are explicații simple, pe cât de evidente, pe atât de ocultate. Europei îi lipsește curajul să recunoască adevărul-adevărat și se pitește după perj; nici românașii nu-s mai breji: și unii, și ceilalți, una spun, alta gândesc. A măsurat Finlanda, țara cu locuitori cât Oltenia, nivelul corupției în România? Cu ce șubler? S-a stabilit o scară a corupției europene? Dacă da, de ce nu-i făcută public? Dacă nu, cum își permite Finlanda să se buricească la modul curat bădărănesc, acuzând fără-de probe și pe un ton absolut inacceptabil într-o structură europeană întemeiată pe egalitate între națiuni? Nu că în România n-ar exista corupție. Este gârlă, slavă Domnului, și-o să mai fie, la noi și aiurea, fiindcă înseși mecanismele economiei de piață o îngăduie până la un punct. Dacă nu cumva o și stimulează!

La noi, corupția e rudimentară, primitivă, evidentă și nesimțită. În țările care ne trag de urechi este simandicoasă, încliftată, pomădată și rafinată. Oricum, nu viermele corupției românești roade la rădăcina spațiului Schengen și nu de asta are coșmaruri votantul finlandez. Dacă ne-am pune în locul lui, s-ar vedea că are ceva dreptate – dar cu totul alta-i pricina. Închipuiți-vă locuind într-un orășel curat, spilcuit, liniștit, la marginea căruia se oploșește, năboind dinspre est, o mulțime necivilizată, certată cu igiena, cu legea, cu bunul-simț. Și că ați putea împiedica invazia cerând politicienilor care vă reprezintă să opună un veto deciziilor de aderare. Sigur că ați face-o, cu atât mai mult cu cât semnalele din presa continentului au construit temeinic scenariul catastrofic „invazia românilor și bulgarilor”.

Dacă alegătorul finlandez își poate susține demersul deschis și fără teamă, politicianul este încorsetat de pudorile Europei, fiind nevoit să afle un alt mobil, eventual o țintă falsă, pentru motivarea aceleiași decizii. Mai marii Europei nu pot invoca incovenientele colonizării romilor, fiindcă îi paște acuza discriminării. Nu pot afirma nici că „românii e hoți”, tot despre discriminare ar fi vorba. Așa că politicianul finlandez dă vina pe... corupție și pe nerespectarea statului de drept, preluând teze din arsenalul disputelor interne. Personajul lui Marin Preda ar pune imediat întrebarea „pă ce te bazezi?” De bazat, se bazează pe informații corecte sau nu, venite tocmai din România. Masochistă țară! Un politician maghiar de la UDMR a observat cât se poate de corect că, la noi, tema „Schengen”, în loc să constituie un liant care să coaguleze energiile nației pentru obținerea aderării, este utilizată total pe dos, ca argument în luptele politice interne! Și dacă ar dispare cele două subiecte (corupția + statul de drept) vetoul va putea fi motivat prin aceea că românii mănâncă prea sărat, Bucureștiul n-are port la mare și-n Ferentari se joacă alba-neagra. (Cât privește tema „statul de drept”, unica acuză directă și clară adusă evenimentelor din vară s-a referit la viteza desfășurării lor. Întrebare: există o viteză legală? Care-i?)

Mă indispune și chiar mă indignează nu atât eterna amânare a admiterii în Schengen, cât marea minciună în care-i ambalată. Suntem tratați ca o națiune de rang inferior, mai degrabă tolerată decât acceptată, ușor de dus de nas, și ni se ordonă precum odinioară de la Înalta Poartă, preschimbându-se ilicit semnificația literei C din titulatura MCV în „Control” în loc de „Cooperare”. Că avem păcatele noastre – și nu puține – e făr-de îndoială. Dar dacă le mai adăugăm și fatalismul mioritic, acceptând mereu poziția capului plecat („sabia nu-l taie...”), chiar ne merităm soarta! Cândva, Dej s-a sumețit și n-a mai acceptat dictatura Moscovei, în împrejurări mult mai neprielnice și cu riscuri incomparabile. Desigur, situația actuală a Bucureștiului vizavi de Bruxelles nu impune termenii dramatici ai vreunei disidențe, dar nici nu îngăduie la infinit atitudinea bleagă de rubedenie scăpătată! I-aș pune impertinentului ministrului de Interne finlandez întrebarea coanei Leana de la proces: „proba?” Am urât-o din suflet pe titulara „Cabinetului 2”, dar trebuie să regret, omenește, că a fost condamnată aiurea, fără nici o probă reală. În anul de grație 2013, Europa își însușește procedura, legitimând-o?