Mircea Radu IACOBAN

Despre o pătăranie de tot hazul aflăm din nr. 13 al revistei „Vitralii - lumini și umbre”: în vara anului 1988, alertă de gradul zero la Securitate. Pe șantierul Casei Poporului au fost depistate câteva exemplare, proaspăt tipărite, ale gazetei legionare „Porunca Vremii”, datată 29 februarie 1940. Ciudat de tot, cu texte... la zi în cuprins! Cei însărcinați cu cercetarea gravului incident antistatal care urma să surpe temeliile regimului democrat-popular au trecut imediat la treabă.

Citez din „Vitralii”: „Pentru a stabili mesajele subversive care se presupunea că le conține ziarul respectiv, am trecut la analiza conținutului. Stupoare! Unele texte nu păreau să cuprindă lucruri în neregulă, dacă nu ne scăpau cumva. Altele erau incoerente, ceea ce accentua confuzia. Un lucru era din ce în ce mai evident: caracterul de literă, așezarea în pagină și conținutul unor texte, similar materialelor care apăreau în presa vremii („Scânteia”, „Era Socialistă” etc.) induceau concluzia că ziarul în cauză a fost tipărit acolo unde erau scoase publicațiile menționate, respectiv, Combinatul Poligrafic Casa Scânteii”.

Deci, dublă infamie: mai întâi că reapărea, ilegal, ziarul legionarilor, și apoi, era utilizată logistica gazetelor oficiale ale PCR! Băieții cu ochi albaștri s-au înființat mintenaș la Biblioteca Academiei, unde au constatat că din colecția gazetei „Porunca Vremii” lipsea tocmai numărul cu pricina, cel din 29 februarie 1940. „Cum nimic nu trebuia lăsat neverificat, s-a mers la calendarul anului 1940. Iarăși surpriză: 1940 nu a fost an bisect. Deci, era vorba de un exemplar pirat.” Adevărată revelație!

După 25 de ani, îmi iau îngăduința să observ că „organele” s-au înșelat grav și atunci, și acum. Nevastă-mea este născută taman la 29 februarie 1940, iar calendarele, citite cum trebuie, adică, de la stânga spre dreapta, atestă fără doar și poate că 1940 a fost un an cât se poate de bisect! De altfel, nu prea văd ce importanță avea prezența ori absența numărului din colecția aflată „la secret”, câtă vreme se ancheta răspândirea unei tipărituri-manifest evident ieșită de sub cilindrii unei rotative contemporane. Stupoare totală când s-a trecut la analiza articolelor. Sub vreun titlul ce glorifica Garda și Căpitanul se puteau citi elogii aduse marelui cârmaci Ceaușescu și savantei de largă recunoaștere internațională! Adevărat, fragmentate, cam fără cap și coadă, așezate în pagină cu furca. Desigur că, în cele din urmă, toate s-au lămurit: tocmai se turna filmul „Drumeț în calea lupilor”, ce reconstituia împrejurările asasinării lui Iorga în toamna anului (bisect!) 1940. Echipa de filmare a fost autorizată să tipărească în unic exemplar un număr din „Porunca Vremii” ce urma să fie citit într-un conclav al legionarilor. Și cum pe ecran s-ar fi putut distinge cel mult titlurile, zațul textului nu mai conta, așa că s-a improvizat din rămășițe de pe la „Scânteia”.

Chestiunea cu „unic exemplar” este o iluzie: totdeauna, la rotativă sunt imprimate câteva zeci, până la uniformizarea cernelii. După care intrau în scenă micii gangsteri ai Combinatului: în înțelegere cu tipografii, furau „cu snopul”, pentru a vinde gazetele proaspete la prima oră în Gara de Nord. (Și nu numai gazete: din cartea despre cutremurul din 1977, tipărită de „Junimea” la Combinatul Poligrafic Casa Scânteii, cercetările au stabilit că s-au furat nu mai puțin de 6.113 exemplare!) Toată povestea pare desprinsă dintr-un serial cu aventurile lui Gâgă și-mi amintește de o alta, oarecum similară. La turnarea filmului „Totul pentru fotbal!”, scenaristul, adică sus-semnatul, a obținut permisiunea tipăririi, tot în „unic exemplar”, a unui număr fals din „Sportul Popular”. De astă dată trebuia să fie citibilă știrea prin care nația era informată că Federația de Fotbal a aprobat, în principiu, rejucarea unor meciuri cu cântec. Cum Buzăul, unde se turnau scenele pe stadion, fierbea tocmai așteptând aprobarea unei astfel de rejucări, a fost de-ajuns ca hâtrul regizor Andrei Blaier să arate nu știu cui știrea din „exemplarul unic” pentru ca urbea să ia foc!

Până la urmă, ca și în cazul „Poruncii Vremii”, toate s-au lămurit. Rămânând de discutat doar declararea oficială a anului 1940 ca nebisect. Dar dacă-i ordin...