Mircea Radu IACOBAN

Am mai spus și cu alt prilej (vezi articolul „Măsura”, 10.01.2013) că românilor le lipsește flagrant măsura. Falsa delegitimare provine, poate, și de la o zicere a lui Paler („Adevărata măsură a omului ar trebui să fie lipsa de măsură”) prost înțeleasă: scriitorul lansa, de fapt, o invitație la cutezanță (dorință fără măsură, îndrăzneală fără măsură), ceea ce presupune alți parametri ai abordării filosofice. „Ne quid nimis” (nimic prea mult) spunea Terenţiu, „Est modus in rebus” (o măsură în toate) l-a completat Horaţiu. Dar am senzația că-s tot mai multe condeiele (onorabile, altfel) ce abandonează programatic și păgubos măsura în dezbaterea unor chestiuni ținând de istorie. Care, desigur, pot și trebuie să primească o porție de corectură din partea gândirii contemporane, numai că se sare prăpăstios dintr-o extremă în cealaltă.

Ca-n povestea carului prăvălit în șanț: câțiva inimoși îl saltă... pentru a-l azvârli în șanțul celălalt. Drept pentru care îndreptarea bine intenționată (funcționează prezumția de inocență) a cutărei viziuni inflamate poate, până la urmă, deforma realitatea la fel de regretabil. Făr-de-măsură n-ai cum reîntrona măsura!

Nu zic că-n gena noastră românească n-or fi și ceva fărâmituri cumane. Poate că și unele personaje de prim-plan în zorii civilizației balcanice vor fi fost de origine cumană. De aici la „cumanizarea” totală pe care o susține Neagu Djuvara, cale lungă! Pentru a fi parcursă, medievistul propune să renunțăm la „cosmetizarea istoriei”, regretabil văzută de ultimele generații printr-o „grilă națională” (citiți: naționalistă) falsificatoare. Spre a susține că nimic n-au izbutit niciodată românii, tot ce-i cât de cât menționabil se datorează alogenilor, practic, n-am fi existat în istorie dacă nu veneau alții să ne civilizeze și să ne instruiască. Victoriile noastre militare ar fi „exagerate bombastic”, dacismul e-un mit, de fapt suntem niște nimeni! (vezi „Răspuns criticilor mei...”, Humanitas, 2011).

Demersul lui Djuvara pornește de la anumite reazime cu temei real, după care începe un dans din speculație în speculație și din aproximație spre absolutizare. Istoria noastră îndepărtată având atâtea file greu lizibile, un alt Djuvara ne poate scoate, cu aceeași baterie de argumente, să zicem, pecenegi, numai urmași ai romanilor nu. Aici excelează alt neechilibrat, Lucian Boia - vezi cartea „De ce România este altfel”, unde, după ce că, practic, ni se contestă originea daco-latină, mai suntem taxați și ca retardații Europei! Autorul scrie bine, are discurs elevat și, în același timp lesne de receptat, numai că tot ce-i românesc... îi pute. Nu ne-au colonizat romanii, ci niște venetici aduși de la periferiile imperiului, iar legătura românilor cu latinitatea este pur și simplu imaginară! Dar limba cine ne-o fi adus-o, Moș Crăciun? Și cum de s-a păstrat în situația cea mai grea, adică în starea de insulă? Celelalte provincii romane n-au fost colonizate cu trupe similare celor ajunse în Dacia?

Cât privește limba, Boia comite o eroare enormă afirmând că româna ar fi „cea mai puțin latină din toate limbile romanice”. În conformitate cu toate studiile, și mai vechi, și recente, franceza este „cea mai puțin latină” dintre toate limbile romanice (44% elemente nelatine, față de 23,5% româna, 31% portugheza ș.a.m.d.).

Alte „argumente” menite să înfunde românii în subsolul oricăror clasamente europene nu-s nici măcar șubrede, ci de-a dreptul ridicole. Suntem înapoiați fiindcă formațiunile statale române au apărut atât de târziu. Și care-i legătura? SUA a luat ființă câteva veacuri după voievodatele românilor. Unde-i înapoierea? Alte enormități: firavele semne de progres modern au avut întotdeauna autori străini, începând cu Carol I. Fără îndoială, Carol I a fost o personalitate fastă (pe cât avea să fie Carol al II-lea de nefastă), dar și alte popoare au fost conduse de dinastii străine. De ce n-ar fi valabile explicațiile lui Boia și-n cazul Spaniei, Suediei, Rusiei? Ce să mai vorbim despre afirmația că... românii nu s-au opus comunismului. Atunci să desființăm CNSAS, institutul care cercetează „crimele comunismului” etc., fiindcă nu există represiune fără strop de opoziție.

Dl Boia este profesor la Universitatea București. Oare ce și cum predă studenților? „Demitizează” și la curs cu lipsa de măsură din cărțile sale? Le inculcă sentimentul rușinii că sunt români?

Iată că am devenit un popor masochist! Ne turnăm noi înșine în creștet hârdăul cu lături, doar-doar vom fi luați în seamă și vom intra în casta hiper-rafinaților ce-și întemeiază cariera pe înjurarea propriului popor. Simplă curiozitate: cum ar fi privit un al de Boia în alte țări? De ex., în Ungaria? Românul imparțial iartă tot, acceptă tot și-i dă dreptate lui Boia când are și când n-are. De regulă, n-are.