Am cumpărat pâine. Desigur, feliată. Ca să nu mă mai complic cu... Cu ce? Cu tăiatul! Strămoșii mei nici nu se puteau gândi la astfel de comodități și, oricum, despicau mămăliga cu ața. Îi spuneau „măligă” – din aceeași pricină: tentația minimului efort. Despre o lege a minimului efort am auzit prima dată în studenție: profesorii mei de la Filologie o invocau ori de câte ori aveau de explicat evoluții fonetice din spațiul moldav. Iată, „măliga” economisește o silabă; o fi având nevoie țăranul de pe valea Siretului de o prescurtare menită să-i dinamizeze dialogul? Și munteanul, și olteanul sunt mai precipitați și mai repezi în vorbire, cu toate astea ei nu amputează o silabă ci, dimpotrivă, adaugă una, forma uzitată în provinciile sudice fiind „mămăliguță”.
Lenți și ceremonioși, ardelenii apelează și ei la contrageri: „a mere” pentru „a merge”, „tre” pentru „trebuie” ș.m.a. Chiar dacă-s pronunții locale străvechi (Pruteanu considera că „n-ar fi în chestie” într-o discuție pe marginea legii minimului efort, fiind apocope și-atât – apocopa implică dispariția unui grup de sunete de la sfârșitul cuvântului, dar, oricum, se circumscrie tot efectului comodității...), sumedenia de gadget-uri și de rezolvări spectaculoase, multe iscate de concurența din industria automobilului, țin să ne aducă tot mai aproape de stadiul păpușii din raft, o Barbie de Dâmbovița ce întreabă flasc „Dá muieți îs posmagii?”
Ce mare efort pretindea rotirea manivelei pentru deschiderea ferestrei la mașină? Acum, apăsăm un buton și-atât. Nevastă-mea rotunjește sarmale cu un aparat ce netezește și calibrează automat mini-ghiuleaua în frunză de viță. La telefonul mobil, nu mai apeși tastele (efort era, nu glumă!), e destul să mângâi ecranul. Mișcarea următoare: comandarea aparaturii domestice direct cu gândul... Numai că toate rămân mărunțișuri, ori chiar fleacuri, fiindcă marele impact al legii minimului efort se instalează și acționează într-o dimensiune a vieții cotidiene ce implică, de-a dreptul dramatic, filosofia. Un gânditor la modă, indiano-americanul Deepak Chopra, formulând cele șapte legi ale universului, așează în rândul al patrulea „Legea minimului efort” sau „Legea non-rezistenței”. Pornind de la observația (discutabilă) că „Iarba nu se străduiește să crească, ea crește pur și simplu. Peștii nu învață să înoate, înoată pur și simplu. Florile nu fac eforturi să înflorească...” Chopra face recomandări defetiste și fataliste: „Nu trebuie să te lupți crâncen cu viața. Nu i te opune. Lasă-te dus de ea. Cu cât lupți mai mult, cu atât vei da greș (...). Ca să aplici în viață legea minimului efort învață să accepți, învață să-ți asumi responsabilitatea pentru ceea ce ți se întâmplă.”
Ei bine, n-aș zice că „iarba nu se străduiește să crească”. Am văzut de atâtea ori firul de iarbă whitmanian ieșind miraculos din crăpătura stâncii ori de sub zăpada înghețată. Teoria lui Chopra (adept al Meditației transcendentale, poet, „profet” și amic intim al lui Michael Jackson) interesează prin introducerea legii minimului efort în ecuația vieții cotidiene. Între dezarmantul „învață să accepți!” și „o luptă-i viața, deci, te luptă!”, deschiderea compasului este prea mare pentru a permite concluzionări mai apăsate decât și le îngăduia Hesiod („Prost e acela care lasă ceea ce are și aleargă după ceea ce n-are!”). O lege a minimului efort în permanentă acțiune s-ar cuveni să determine contra-reacția, altfel oferim eterne justificări pentru lene, autosuficiență, bovarism, abandonarea oricărui proiect. „Confortul ucide” – citesc pe un blog – „o stare în care funcțiile organismului sunt încetinite și ritmul vieții este ajustat după legea minimului efort (...). La limită, confortul duce la alterarea personalității și la diluarea identității.” Și nu te-ai gândi la asemenea consecințe când accepți inert că-i „mai ușor să privești la tv decât să citești o carte, să dăm sfaturi decât să le urmăm, să îi corectăm pe alții decât să ne îndreptăm pe noi înșine. E mai ușor să așteptăm ca totdeauna alții să facă primul pas...”
Ca să vezi unde s-a ajuns cu o discuție pornită de la „măligă”, pâinea feliată și sarmalele tipizate! Una dintre cele mai parșive implicații ale funcționării legii minimului efort se ascunde în românescul „merge și-așa!”. Pe care-l vom discuta cu alt prilej.