Mircea Radu IACOBAN

A apărut „Antologia laureaților Concursului Național de Proză <Mihail Sadoveanu>”– ediția a III-a, 2012. Cartea s-a editat la „Junimea”. În organizarea Concursului, patronat de Muzeul ieșean al literaturii române, au mai fost implicate Societatea culturală „Junimea 90”, Consiliul Județean și Primăria Iași, Primăria Pașcani, casele de cultură „Mihail Sadoveanu” și „Mihai Ursachi”, Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor. Cum se vede, o respectabilă forță organizatorică (dar și financiară), onorată cu o participare pe măsură: 58 de aspiranți la premii și-au trimis prozele din toate colțurile țării (inclusiv, desigur, din Bucovina).

Pe marginea prezenței cărora se pot încerca unele considerații de sociologie a literaturii. Cine-s concurenții, ce-i mână pe ei în luptă, care-i relația între nivelul studiilor și performanța în scriitură - asta fiindcă în ultimele două decenii s-au produs mutații semnificative, atât de ordin motivațional, cât și al structurilor de vârstă ori profesionale. Concursurile literare au fost considerate din totdeauna drept rampe de lansare a tinerilor – dacă nu chiar către consacrare, barem către accesul la cartea tipărită. La această ediție avem concurenți născuți în 1946, alături de tineri veniți pe lume în 1996, astfel acoperindu-se un răstimp de jumătate de veac! (De precizat că observațiile noastre se vor referi doar la biografiile literare ale laureaților; posibil că, de s-ar lua în considerare datele tuturor celor 58 de participanți, considerațiile oferite de statistică să nu mai fie chiar aceleași.)

Printre autori, sexul frumos este mai mult decât majoritar: 12-3! Astrele se pare că s-au rânduit pe boltă întru favorizarea prozei mai ales în 1985 și 1996, atunci născându-se cei mai mulți dintre participanți. Destul de puțin obișnuit este faptul că printre laureații unui astfel de concurs întâlnești autori care au la activ trei-patru-cinci volume publicate, alături de alții prezenți constant în presa culturală, dar și la concursuri mai mult sau mai puțin similare, de la care au recoltat premii peste premii. Nivelul studiilor se situează pe o plajă ce pornește de la elev, spre a ajunge la profesor, masterand, doctorand. Așadar: ce-i mână pe ei în luptă? Acum, când carte se tipărește într-o veselie și numai cine nu vrea nu-și satisface autorlâcul, dorința de a fi publicat cu câteva pagini într-o antologie nu pare a fi motivul hotărâtor. Cel pecuniar, nici atât: cheltuiala cu drumul până la Iași întrece mult ipoteticul premiu. Ca atare, rămân de luat în seamă alte motivații, cum ar fi prestigiul Concursului, bine consolidat după numai trei ediții – desigur, contribuind și prestigiul patronului spiritual, „Ceahlăul prozei” – apoi dorința de a fi luat în seamă de un juriu profesionist, nevoia de „socializare” prin literatură, competiția ca scop în sine, dar și ca prilej de auto-verificare – alături de cine știe ce alte nebănuite mobiluri.

Juriul nu s-a întrunit niciodată în plen, așa că au lipsit obișnuitele pledoarii în favoarea ori defavoarea cutărui concurent (toți rămânând anonimizați până la final). Fiecare membru a notat prozele fără să aibă știință de opinia colegilor, după care s-a făcut orânduirea laureaților strict în ordinea mediilor. Cu atât mai remarcabilă rămâne puțin obișnuita consonanță a aprecierilor, cu foarte mici variații în notare și cu o deplină unanimitate în desemnarea câștigătoarei: Didina Sava, o concurentă născută în 1965, fără nici o activitate publicistică, fără nici un premiu la activ și, desigur, fără „numele adunat pe-o carte”. În proza ei, intitulată „Lica”, se cutează o (tristă) incursiune prin realitățile satului natal (pare-se, Lespezi - Pașcani), de reală acuitate, cu mult adevăr de viață durută și cu performanțe în surprinderea caracterologică.

E-o proză născută, iar nu făcută, talentul revelându-se inclusiv din observația de detaliu: „... o ușă hâită, la mijloc cu un gemuleț mic, ce pare că se va scurge în clipa următoare din cercevele...”. Rămâne de văzut dacă, dincolo de paginile nutrite din traumatizanta experiență autobiografică, scrierile viitoare vor izbuti să păstreze același tonus al originalității și netrucării.