Mircea Radu IACOBAN

Colonelul (r) Ion Nicolescu și-a dat publicității memoriul de 33 de pagini adresat președintelui Traian Băsescu. Cine se încumetă să-l citească până la capăt va înțelege... și mai greu tâlcul evenimentelor din decembrie 1989, fiind cu siguranță deziluzionat de șubrezenia logicii și de bric-a-brac-ul în care-s amestecate de-a valma relatări asupra unor evenimente văzute când în alb, când în negru, funcție de umorile și, pare-se, de închipuirile și interesele autorului. În decembrie 1989, Nicolescu, pe atunci căpitan aflat la comanda Brigăzii 7 mecanizate Ploiești, a răspuns „chemării revoluției”, aducând la București o coloană de 10 km, cu sute de ostași înarmați până-n dinți și îmbarcați în tab-uri, tancuri, autotunuri, mașini speciale, camioane militare. A fost cea mai importantă forță ce trebuia să demonstreze că „armata e cu noi”.

Nicolescu însuși apreciază că și-a adus „o contribuție decisivă la salvarea Televiziunii și la victoria Revoluției în Capitală”. În alte locuri nu mai vorbește despre revoluție, ci despre „lovitură de stat”, așa că-i dificil să detectezi convingerile suplicantului, cu atât mai mult cu cât o consistentă încărcătură de absurd, fantastic și efecte regizorale se insinuează într-o dramă populată cu morți, răniți și vieți distruse. Întâlnirea lui Nicolescu cu... Nicolaescu avea să schimbe în bună măsură destinul căpitanului de la Ploiești, ce urma să fie avansat fulgerător, după 1990, la gradul de lt. colonel și, apoi, de colonel (peste cel de maior, pare-se, s-a sărit, iar funcția de ministru al Armatei a ratat-o la mustață!).

Recent dispărutul regizor a cerut 400 de militari pentru a turna scenele de masă din filmele „Mircea” și „Coroana de foc”. I s-au repartizat trupe din garnizoana Ploiești, și astfel s-a înfiripat o amiciție cu nebănuite reverberații în istoria clipei. Nicolescu și Nicolaescu se vizitau, participau la partide de vânătoare, la trageri în poligon – asta, de reținut, înainte de 1989. „Am prevăzut cu doi ani înainte evenimentele ce vor urma” – afirmă căpitanul, drept pentru care nu l-a refuzat pe regizor atunci când i-a cerut, în 21 decembrie, două lăzi de... grenade ofensive (!). Au fost scoase din arsenalul Diviziei cu motivația „pentru sperierea fazanilor din Poligon”. Nicolescu susține că grenadele „lui” au produs exploziile ce au zburătăcit „adunarea populară” fatală lui Ceaușescu. Dar mă tem că-i imposibil să detonezi grenade ofensive în mijlocul unei mulțimi și că, mai degrabă, va fi fost vorba de petarde...

Avântat în Revoluție (când i se recunosc faptele de arme e Revoluție, când acuză e „lovitură de stat”), Nicolescu prinde o mulțime de teroriști și, după ce le trage câte-o scatoalcă militărească, îi eliberează. În împrejurările incerte de atunci a „ordonat să se tragă fără somație, fără milă”, „să se tragă fără menajamente, știind în cine trag. Și am ucis destui.” Ciudat. Doar câteva paragrafe mai sus, tot el susține că „nu au tras în demonstranți nici securiștii, nici Miliția, nici Armata” și că „Dumnezeu a făcut ca militarii mei să nu împuște nici un nevinovat”. Ceea ce înseamnă că a împușcat doar vinovați. Care-s, unde-s, cum i-a selectat?

Ce cere acum colonelul, adresându-se Președintelui? (De altfel, odată, Băsescu l-a și primit, împreună cu Ion Becali, spre a-i afla păsul.) Nicolescu cere pensie militară. De ce n-o are? Fiindcă a fost destituit și condamnat penal; pedeapsa și-a efectuat-o în penitenciar. Una din acuze: a „acceptat să primească” mită câteva sute de dolari de la subordonați. „Sigur că greșelii mele i s-a dat amploare” și țărăniștii veniți la putere în 1996 l-au trimis în judecată „spre a-l reduce la tăcere”. Și aici s-ar afla o fisură logică: colonelul toarnă toate relele în capul lui Iliescu, ce motiv ar fi avut țărăniștii să-i închidă gura? Și cum Iliescu nu acceptase să-l reactiveze, colonelul în rezervă considerat „omul lui Iliescu” și-a amintit că e „loial și credincios până la moarte – dar pentru cei care merită”, așa că a întors-o ca la Ploiești: dacă nu-i repus la comandă, „își va da drumul la gură”. Și dă-i, și dă-i, doar-doar o obține bunăvoința (acum) lui Băsescu. Iar aceasta întârzie... Am convingerea că Nicolescu este realmente un om necăjit, scos din matca lui și hrănit cu iluzii de cinema, că are, probabil, probleme de sănătate și n-ar trebui lăsat în bătaia vântului, chiar dacă memoriul atestă labilitate psihică și interes imediat. Mai neplăcut este să constați ce personaje au influențat hotărâtor destinele Revoluție române...