Mircea Radu IACOBAN

„Dacă prin vot s-ar putea schimba ceva, n-am fi lăsaţi niciodată să votăm” – spunea hâtru Mark Twain.

Adevărul adevărat este că votul în sine, unanim fetişizat, nu-i decât prefaţa unei lucrări cu destule necunoscute. El nu rezolvă, ci doar creditează speranţe. Schimbările încep (sau nu) de la vot încolo, cetăţeanul n-are cum să le mai determine cursul: nici nu poate da înapoi, nici acţiona înainte. Buletinul scăpat în urnă e-o investiţie parafată: dacă-i plasată chibzuit, rodeşte, dacă-i simplă aventură, aduce falimentul. Ce, Hitler n-a fost ales cu mare majoritate?

Românii sunt obligaţi să creadă în impresionanta investiţie de la 9 decembrie – de fapt, altceva nici nu le-a mai rămas.

Trăim o singură dată, două decenii le-am risipit aiurea, cât mai avem de făcut umbră pământului? Dacă de Apocalipsă scăpăm, de 2013 nu ne izbăveşte nimeni. Este un an care ar trebui să ne sperie – mai întâi pe superstiţioşi, fiindcă poartă-n coadă cifra 13.

Ia să vedem: în 1913 începea războiul balcanic, pare-se, singurul război de cucerire purtat de români. Ocupam neromânescul teritoriu al Cadrilaterului, ne proclamam „mandatara civilizaţiei europene menită să readucă la respect pe slavii veniţi din orientul Europei”, iar Maiorescu decreta, în Parlament, că „prestigiul României, devenită acum arbitru al Balcanilor, a atins apogeul pe scena politică europeană”. O, tempora! Cadrilaterul l-am dat înapoi, iar titlul de „hegemon al Balcanilor” avea să se usuce pe vrej. Ne-am ales cu impardonabila şi golăneasca înjurătură a „Patriarhului literaturii bulgare”, Ivan Vazov, (se vede că uitase ocrotirea românească de care a avut parte în vremea exilului la Galaţi...): „Voi sunteţi puroiul roman / Cetatea eternă s-a curăţat de putoare / Descotorosindu-se de voi. / Voi sunteţi, ca şi strămoşii voştri / Desfrânaţi, bandiţi, asasini şi robi” ...

În 1813, ruşii se instalau deplin în Basarabia, după ce pretinseseră stăpânire pe întreg spaţiul dintre Carpaţi şi Nistru. Este anul în care ultima mare epidemie de ciumă a îngrozit Bucureştiul. În 1813 s-a înfiinţat cea mai înaltă distincţie prusacă de război – Crucea de fier, preluată entuziast de Hitler. O aveau toţi liderii nazişti spânzuraţi la Nürenberg ... În 1713, turcii au ocupat cetatea Hotinului, iar domniţa Stanca, fiica lui Constantin Brâncoveanu, a avut o cumplită viziune: tatăl său dus în lanţuri de turci. Domnitorul şi fiii săi aveau să fie decapitaţi la Yedi Kule ...

La 1613 se semna prima alianţă tip Ponta-UDMR între principele Transilvaniei, Gabriel Bethlen, şi voievozii Radu Mihnea (Ţara Românească) şi Ştefan Tomşa (Moldova). N-a fost rodnică pentru nici una dintre părţi ...

În 1513 năvălesc tătarii în Moldova, ucid şi pârjolesc tot ce întâlnesc în cale. Este anul în care Machiavelli termina „Principele”, cartea prin care oferea lecţii (multe teribil de actuale!) celor aflaţi în fruntea bucatelor: „E mai bine să fii iubit decât temut sau temut decât iubit?”, „Cum trebuie să fugi de linguşitori”, „Cum trebuie să-şi ţină cuvântul un principe” ...

La 1413, crede Gigi, domnea în Bizanţ împăratul Titus Filippas Fernando Becali – din familia căruia zice că s-ar scurge şi stirpea voievodului din Pipera. Din păcate, istoricii şi genealogiştii nu izbutesc să dea de urma acestui Becali împărat al Bizanţului. Cercetările sunt în curs ...

Revenind la ale noastre şi la spectralul an 2013, pe care nici un politician român aflat la putere n-o să-l traverseze fără considerabile pierderi în planul imaginii, să re-remarcăm enorma doză de încredere investită în USL.

Şi totuşi, le va fi greu noilor guvernanţi să traverseze valul ostilităţilor ce tind să iasă din sfera politicului, spre a-şi vărsa zoaiele asupra unei ţări şi a unui popor care merită o altă consideraţie şi cu totul alt tratament.

De aceea, poate n-ar fi rău să ne amintim şi spusele lui Eschil: ”Aspru poporul când scapă de nenorocire”. Scuze dacă sună cumva ameninţător.