Mircea Radu IACOBAN

La vederea titlului „Brazii şi neamurile lor”, fără să vrei îţi aminteşti ponciful „Ai noştri ca brazii!” şi suspectezi  cartea c-ar fi un întins laudatio cu ceva tâlc genealogic. Într-un fel, chiar  aşa-i, numai că demersul lui  Ion Brad, întreprins şi cu mijloace analitice (tabla ascendenţelor) şi sintetice (tabla descendenţilor) trece mult dincolo de ceea ce şi-ar putea propune o cercetare onestă a arhivelor şi mărturiilor.

 Este şi nu este doar o incursiune metodică şi avizată în istoria comunei transilvane Pănade, aşezare atestată încă din 1290; intenţionând o „lungă reconstituire documentară”, autorul izbuteşte până la urmă o  carte-lecţie, un adevărat curs de românism bine temperat şi, dacă nu ne-am feri pudic şi instinctiv de aşa zise vorbe mari, am putea s-o considerăm un argument-metaforă al  dăinuirii. Probabil că trebuie musai să fii ardelean ori bucovinean pentru a construi cu atâta devoţiune, simplitate şi simţire profundă o  cercetare monografică asupra destinului  familiei tale, înţeles în subtext ca exponenţial pentru devenirea întregului neam. Cu atât mai mult cu cât în satul Brazilor se năştea, în 1805, Timotei  Cipariu! Obsesia „scamelor” din dosarul de cadre ne-a făcut să ponderăm tentaţia incursiunilor genealogice (de altfel, ştiinţa ca atare a fost  considerată „moft burghez”, argument ce a servit la suspendarea, în 1944, a singurei publicaţii de specialitate, revista „Arhiva genealogică română”) şi –de parcă lumea ar începe cu noi! – să ne lăsăm moşii şi strămoşii uitaţi în cimitire.

 La Pănade, regula a fost din totdeauna alta: „În zilele de sărbătoare, când muma putea să meargă la Iclod să-şi vadă fraţii, cu un copil în braţe şi cu unul de mână, trecea peste păşune şi pe lângă cimitir, unde se oprea să-şi vadă mormintele neamurilor.” Aşadar, înainte de scrânciob şi horă pe tăpşan, zilele de sărbătoare începeau cu un popas la locurile de veci ale strămoşilor (mulţi dintre ei, peste 50, ucişi de unguri). Strămoşi pe care îi vedem în emoţionante fotografii de epocă: îmbrăcaţi în costum naţional (etnografii spun că zona prezintă evidente particularităţi), cu ţinută ţeapănă şi bănuitoare (tinerii), înţelepţeşte degajată (bătrânii); zici că-s coborâţi de pe Columnă. ”Pe moşul Ioan Surei, cum îl ştia satul, îl văd şi acum – un dac veritabil scoborât de pe Columnă, în cioareci şi  chimaşă albă până la genunchi, cu pletele colilie căzute pe umeri, pieptănat cu cărare pe mijlocul capului, stând pe laviţă la poartă, rezemat într-o bâtă...” Familia Brazilor, fireşte, mult ramificată şi cu onomastica nu întotdeauna păstrată, a dat ambasadori şi conductori de tren, ziarişti cunoscuţi şi calculatorişti peste ocean, profesori în Africa şi bucătari la Sibiu, bibliotecari de vocaţie şi tractorişti la vie – lume, lume!

O diversitate spectaculoasă de profesii, cu grade la fel de diferite de instrucţie şi cultură – ceea ce nu i-a împiedicat să colaboreze fiecare cu capitolaşul menit să-i înfăţişeze viaţa în cartea familiei. Cu bune, cu rele – sinceritatea fiind cuvântul de ordine. Şi simplitatea: „Eu, ca bunică şi străbunică, aşa cum a fost şi mama mea, Leontina Bărbat, mă bucur de toţi şi cu mare drag îi aştept la mine acasă. Tot cu drag îi primesc şi pe fraţii socrului meu, ca şi cum ar fi  fraţii mei, şi pe rudele lor, care nu mă ocolesc şi trec pe la mine pe la poartă”. Sunt intervievaţi până şi... Brazi de 5 ani: „Eu am spus multe şi mama a scris în locul meu ce-a vrut ea”. Citind „Brazii şi neamurile lor” am încercat şi un sentiment de vinovăţie: mai jos de bunici, nu m-am învrednicit să-mi cunosc înaintaşii. Iar atmosfera, obiceiurile, moravurile şi în general valorile celor din transilvana Pănade se aseamănă uneori până la identitate cu cele din Comăneştii Bucovinei.

 Am izbutit să aflu mormântul bunicului Haralambie la Montreal şi-atât, mai departe, nimic. Dacă prinţul Charles a ajuns cu stufosul său  arbore genealogic până la Vlad Ţepeş, n-om putea coborâ şi noi cât de cât în istoria familiei? Găsim timp şi energie pentru astfel de investigaţii? Ion Brad a cutezat („Numai soarele tânăr se scaldă în geamuri / Şi leandri străvechi înfloresc, înfloresc...”) Cât despre numeroasele insistenţe şi solicitări cu finalitate genealogică adresate astăzi Arhivelor Statului (adevărată inflaţie!): mă tem că nu-s menite să lămurească ascendenţe întru liniştirea şi bucuria sufletului, cât mai ales să recolteze argumente necesare cererilor de retrocedare...