Mircea Radu IACOBAN

Cine n-are prejudecăţi şi citeşte „Vitralii”, revista Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii, este în câştig. Poţi să fii sau să nu fii de acord cu unele interpretări, dar trebuie recunoscut că volumul de informaţii copleşeşte şi din fiecare număr afli vechi... noutăţi demne de tot interesul. Ştiaţi, de pildă, ce răspuns a dat directorul postului londonez de televiziune ITN când i s-a reproşat că a prezentat tentativa de linşare a lui Mihăilă Cofariu drept „un atac românesc la adresa maghiarilor”? Ei bine, iată-l: „Aceasta este politica postului nostru în problema maghiară din România”! Formidabil cinism, afişat în văzul unei Europe... inerte!

Fireşte, serviciile de informaţii au ştiut totdeauna mult mai mult decât cetăţeanul de rând; nefiresc este că astfel de informaţii ajung abia acum în presă – dar, oricum, mai bine mai târziu decât niciodată! O principală preocupare a realizatorilor revistei constă în „sectorizarea” istoriei Securităţii, prezentată în general, la noi, otova şi simplist. Ce ar aduce o astfel de periodizare? Argumente pentru eliminarea confuziei (voite?) între diferitele vârste ale Securităţii, ceea ce, desigur, ar conduce la necesare nuanţări privind responsabilităţile. Demers legitim.

Avem, însă, senzaţia că nici „Vitraliile” nu-şi permit să spună, în anul de graţie 2012, lucrurilor pe nume şi până la capăt. Iată, de pildă, materialul „Acţiunea piatra”, semnat de un general în retragere, în care ni se povestesc cu lux de amănunta episoade din urmărirea unui arab care, în 1986, avea un comportament ciudat. Călătorea frecvent în spaţiile din jurul oraşelor, niciodată în acelaşi loc şi totdeauna atent la eventualele filări. Aflăm în detaliu „geografia” scurtelor şi repetatelor voiajuri, se istorisesc stratagemele la care au recurs urmăritorii (la un moment dat, s-a introdus un vagon de marfă în plus într-o garnitură, pentru adăpostirea filatorilor!); în cele din urmă, arabul este arestat. Motivul: era un curier ce transmitea mesaje. Gata, ieşirea prin Sărindar.

Cititorul încearcă un sentiment de frustrare: ce conţineau acele mesaje, în slujba cărei oficine de spionaj se afla arabul? Probabil că încă nu-i momentul să se „dea cep” rezervorului cu informaţii, încă funcţionează reţineri şi precauţii! De-a dreptul hazliu (dar bine articulat şi probând un condei exersat), articolul „Securitatea anilor 70-80 şi cenzura ideologică”. Erau vizate, în anii aceia, „modalităţile de transmitere prin creaţii literar-artistice a unor mesaje disimulate împotriva regimului”.

Cea mai dificilă era misiunea securistului însărcinat cu vegherea purităţii ideologice a lucrărilor de artă plastică. Ar trebui să fie de mirare, dar nu-i: pictorii se întreceau să semnaleze „fitile” ascunse în detalii ale pânzelor confraţilor, aşa că teroarea „anarhomorfozei” (metodă folosită de artiştii altor veacuri pentru a ascunde unele mesaje) ducea la suspiciuni bizare: oare cartuşiera eroului necunoscut nu-i „tivită” cu amănunte greu descifrabile? Şi limbajul bombastic şi păsăresc al prezentărilor din cataloagele expoziţiilor invita la suspectări: „concatenaţia de sensuri poate să conducă lectura operei dincolo de litera picturii lui Ion Nicodim”. Cum să nu intri la idei? După o lungă înşiruire de piste false şi alarmări inutile, autorul (Vasile Mălureanu) concluzionează: „impactul negativ al acestora (eventuale mesaje disimulate, n.n.) la adresa comunismului nu a fost cuantificat nici până azi, iar în prezent românii nu mai sunt interesaţi de mesaje ascunse” (n.n.: fiindcă trebuie să facă faţă torentului de interceptări şi de mesaje „la vedere”...).

Hazlie este şi povestea antenelor parabolice din Transilvania (în zona Moldovei, n-aveam decât „lighene de prins ruşi”). Reacţia Elenei Ceauşescu: „Auzi, mă, să iei măsuri imediate să le dai jos”. Primul lucru pe care l-a făcut admonestatul (primul secretar de la Deva) a fost să desfiinţeze... propria-i antenă parabolică, pitită printre ciuveiele din balcon. Foarte interesant şi deschizând perspective inedite de interpretare articolul „Tulburările etnice de la Tg. Mureş”, ca şi, de altfel, întreg sumarul revistei. Menţionăm că un material se intitulează „Antisecuritismul nu mai interesează pe nimeni.”

Oare?