Mircea Radu IACOBAN

Mai ştie cineva că, în perioada interbelică, în România funcţiona Banca „Basarabia”? O raită prin documentele Arhivei Naţionale Bacău (vezi „Acta Bacoviensis” V. p. 281-296) a prilejuit identificarea unor texte de real interes privind istoria recentă a ţinutului de peste Prut. Au ajuns în păstrarea instituţiei arhivistice din Bacău datorită faptului că, după răpirea Basarabiei, Banca rămăsese fără „obiectul muncii” şi şi-a comasat activele, atâtea câte i-au mai rămas, cu Banca localnică „Oituzul”.

De regulă, arhivele bancare nu prea stârnesc interesul cercetătorilor. Ce formidabile lucruri neştiute să afli în dosarele doldora de cifrele dărilor de seamă contabile? Banca „Basarabia” a fost  înfiinţată în 1920, în împrejurări favorizate şi de prăbuşirea centrelor de credit ruseşti. Întemeietori au fost personalităţi marcante nu numai ale momentului, ci şi ale veacului: Ion M. Mitilineu, Pantelimon Halippa, Ion Pelivan; mai târziu, din Consiliul de Administraţie au făcut parte şi Henry Catargi, M. Missir, Gherman Pântea (primarul Odesei, un personaj cu destin de serial TV), Anton Crihan ş.a. Preşedinte a fost din totdeauna I.M. Mitilineu – şi el uitat de-a binelea, deşi a fost senator, ministru al Justiţiei, ministru al Afacerilor Externe etc., etc.

Banca prospera, îşi deschisese numeroase sucursale, când, în iulie 1940, sovieticii au dat cunoscutul ultimatum prin care cereau evacuarea Basarabiei în patru zile. Cum se ştie, agresorii nu şi-au respectat propriul termen şi Armata Roşie a invadat imediat atât Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, plus încă două enclave ce nu figurau pe harta impusă de ruşi: Herţa şi zona Putnei. Acolo unde armata română a dat dovadă de curaj şi iniţiativă, la Putna adică, teritoriul a fost recucerit, altfel ar fi trebuit paşaport pentru a te închina la mormântul voievodului Ştefan. Ţinutul Herţei, unde unitatea română de cavalerie ce încă putea interveni a rămas inertă, a rămas pe veci (?) dincolo de fruntariile ţării.

În dosarele păstrate la Arhivele băcăuane se află şi memoriul unuia dintre directorii Băncii, Ionescu, trimis să evalueze posibilitatea reluării activităţii bancare după intrarea trupelor române în Chişinău (16 iulie 1941). Cele relatate sunt prea puţin cunoscute şi-s copleşitoare prin dramatism. În vreme ce românii s-au retras lăsând totul intact, ruşii au distrus sistematic şi premeditat cea mai mare parte a Chişinăului (în special obiectivele importante şi vitale), aici aflându-se şi interesul documentelor din dosarul Băncii „Basarabia”. Cităm: „Ajungând pe strada principală Alexandru cel Bun, am constatat, înmărmurit şi cu groază, eu şi delegaţii Băncii Naţionale a României, că toate clădirile de pe această stradă erau arse. De la Spitalul Central, capătul de apus al străzii şi până aproape de gară, toate clădirile au ars (...). Clădirile care au fost aruncate în aer erau locuite, astfel că mulţi şi-au găsit moartea sub dărâmăturile arse (...). Au fost distruse şi li s-a dat foc Uzinei electrice, Uzinei de apă, Uzinei tramvaielor (cu vagoane cu tot...), toate morile, fabricile, manufactura de tutun, depozitele de alimente etc. Adică, s-au distrus sistematic toate clădirile şi tot avutul lor în care era viaţa comercială, bancară, industrială (...). După cele expuse, a urmat şi jaful caselor părăsite. S-a furat tot ce se putea transporta, iar înfăţişarea lor este de nedescris. În Chişinău, deci, nu se poate găsi hotel, restaurant, magazine de unde să se poată procura cele strict necesare vieţii (...). La Chişinău, despre industrie nu mai poate fi vorba, toate industriile fiind distruse. Totul trebuie luat de la început.”

Memoriul continuă în aceeaşi tonalitate pe câteva pagini. Aşa a fost – şi e bine să se ştie. După cum merită meditat asupra spuselor preşedintelui Băncii, I.M. Mitilineu: „Basarabia a jucat, joacă şi va juca un rol important în istoria neamului nostru, căci ea este hotar de ţară împotriva slavismului şi bolşevismului din răsărit, care au căutat întotdeauna să se azvârle asupra noastră, fie pe calea războiului, fie pe calea unei infernale şiretenii diplomatice...”