Mircea Radu IACOBAN

Din ultimul număr al revistei „Dacia literară” (9-10/2012) aflu noutăţi... vechi de peste 40 de ani! N-am ştiut că prietenii lui George Mărgărit încercaseră să ridice un monument în amintirea poetului. Un prim monument, dacă-i putem spune astfel, l-a constituit editarea la „Junimea” a cărţii de poezie intitulată „Vulturii amiezii”. Până la urmă, cum se va vedea, avea să rămână unicul...

Amicii lui Mărgărit, Lucian Dumbravă şi Horia Zilieru, au izbutit, atunci, să adune de ici-colo versurile risipite de Mărgărit în periodice, alcătuind un volum care, chiar dacă n-a trezit mare ecou în critica vremii, s-a bucurat de interesul publicului, epuizându-se în două săptămâni.

„Dacia literară” publică, sub semnătura lui Iulian Marcel Ciubotaru, un articol ce include două scrisori inedite. Prima, semnată de Lucian Dumbravă şi adresată lui Const. Mărgărit, fratele poetului decedat, conţine propunerea de „ridicare a unui monument” (probabil, bust) la mormântul din pădurea Bârnova, utilizându-se drepturile de autor obţinute de moştenitor după apariţia „Vulturilor amiezii”. Cea de a doua cuprinde acordul lui C. Mărgărit şi sugestii pentru finalizarea iniţiativei. N-am cunoştinţă de ce totul a rămas în fază de proiect. Şi n-a fost singurul eşec.

Mai întâi, câteva informaţii despre poetul mort în 1961 la Sanatoriul Bârnova. „Domnule Mărgărit, dumneata eşti o inteligenţă periculoasă chiar şi pentru mine!” – i-a spus G. Călinescu discipolului său de la Iaşi. A constata, acum, că poetul este uitat e prea puţin spus: de fapt, n-a fost niciodată cu adevărat cunoscut decât în anumite cercuri literare avizate. În amintirile celor din breaslă, „Ghiţă” Mărgărit deţine loc de invidiat. Lucian Raicu: „Generaţia mea, în frunte cu Labiş, îi datorează enorm. Această datorie nu va putea fi niciodată plătită. Într-o epocă de grăbită neglijare a valorilor de cultură, cum a fost aceea în care am deschis eu ochii, Mărgărit ne-a trezit la realitate.”

Poetul a murit ca vai de el, de ftizie, şi-i îngropat în cimitirul ofticoşilor dintr-o poiană sfarogită ce mai ocroteşte şi alte morminte, la fel de modeste. Cum n-avea barem o cruce de Doamne-ajută la căpătâi, în preajma revoluţiei (na, că am preluat titlul lui Stere!) l-am rugat pe fostul director al Combinatului de Utilaj Greu, ing. Al. Dumitrache (de curând trecut şi el în lumea umbrelor) să ajute Asociaţia Scriitorilor în construirea unui însemn funerar onorabil. Dumitrache a cerut o schiţă şi i-am desenat o cruce-orgă, alcătuită din mănunchiuri de ţevi cu lungimi şi diametre diferite, a căror dispunere în buchet sugera silueta simbolului creştinesc. Tuburile metalice erau, în partea de jos, tăiate oblic, astfel că, din când în când, vântul izvodea un vuiet uşor, ca venind de pe altă lume. Am instalat crucea, s-a petrecut slujba religioasă şi, a doua zi, am revenit la Bârnova, pentru a face plăţile celor ce au turnat betonul. Crucea... ia-o de unde nu-i! Cântărea mai bine de un chintal, a tentat hoţii de fier vechi, care, peste noapte, au şterpelit-o: betonul nici n-apucase să facă priză! Dumitrache nu s-a dat bătut: „Facem alta, şi-o fixează oamenii mei, într-o tonă de beton!” Şi într-adevăr, a construit a doua cruce-orgă; ţevile fiind de alte dimensiuni şi tăiate drept, vuietul stârnit de vânt era mai grav şi mai adânc. Rămânea s-o instalăm. Şi a venit revoluţia... Cui îi mai ardea de Mărgărit, poezie, cruce, cimitir? Peste ani, am zărit-o depozitată într-o debara la Filiala Uniunii Scriitorilor. O mai fi acolo, n-o mai fi? Oricum, la Bârnova n-a mai ajuns. Aşa că Mărgărit a rămas şi fără monument, şi fără cruce-orgă. N-a fost să fie...

De câte ori trec pe aleile Cimitirului „Eternitatea”, în drum către mormintele părinţilor, zăresc o altă biată cruce de lemn, amărâtă şi uitată. Se află la căpătâiul celui ce a fost preţuitul pictor Sabin Bălaşa. La câţiva ani de când a murit, rubedeniile se ceartă prin tribunale pentru împărţirea averii răposatului. O cruce ca lumea nu s-a învrednicit nimeni să-i facă. Cicero spunea că „Vita mortuorum in memoria vivorum este posita” - „Viaţa celor morţi se află în amintirea celor vii”. Dacă se mai află.