Mircea Radu IACOBAN

Acarul Păun şterge conştiincios cu o cârpă pupitrul cu butoane de pe biroul impiegatului de mişcare. Curăţenia înainte de toate! Gara Putna este pavoazată cu drapelele României şi Uniunii Europene. Totul e-n ordine, mersul trenurilor, afişat la vedere, oferă călătorului cinci perechi de personale pe ruta Dorneşti-Rădăuţi-Putna, ghişeul la care se vând bilete este curat-lună, peronul, măturat de curând, sala de aşteptare fără vreun muc pe jos… doar ambele semafoare, şi cel de intrare, şi cel de ieşire, postate pe oprire, arată că nici un tren nu va sosi ori pleca-n curând de la Putna. Nici n-are cum: secţia a fost desfiinţată. Şinele au prins rugină, linia abia se vede, potopită de buruieni.

Singurul personaj în acest decor de SF retro este bietul acar. I-am zis Păun fiindcă a rămas să tragă ponoasele: indicatoarele “spre gară” nu le-a dat jos nimeni, din “oficiosul” Mersul trenurilor afli la minut graficul orelor de plecare şi sosire, noaptea, gara este luminată ca-n totdeauna… se mai întâmplă să apară câte un călător inocent care le ia pe toate de bune şi vine… la tren. Mai ales acum, în plin sezon turistic, când mănăstirea e potopită de vizitatori şi-n Putna e obişnuitul du-te-vino văratic din zori până-n noapte. Păun este unicul ceferist rămas pe poziţii în gara Putna. Toţi ceilalţi au fost redistribuţi, pensionaţi, disponibilizaţi... aşa că acarul devine purtătorul de cuvânt nevoit să explice tuturor hotărârea “stăpânirii”.

O face cu obidă şi cu revoltă: “Ăsta-i pricazul. Dar, dom-le, cum să nu fie tren la Putna? Cum să se desfiinţeze gara din Rădăuţi? De ce să rămână ditamai oraşul cu câteva zeci de mii de locuitori făr-de tren?” Îi dau deplină dreptate. Chiar dacă zeul automobil a tranşat, pare-se, definitiv disputa privind întâietatea şi-n transportul de marfă, şi-n cel de călători, există şi alte temeiuri care obligă să se cugete mai adânc atunci când se iau astfel de hotărâri, indiferent de rigorile draconice ale  mult invocatei rentabilităţi. Sigur, nu-i poţi vorbi contabilului de la regionala CFR Iaşi despre… mormântul lui Ştefan cel Mare şi necesitatea imperativă ca tot românul s-ajungă barem o dată-n viaţă la Putna, precum musulmanii la Mecca. Călare sau pe jos. El îţi va replica prezentând cifre: asta-i realitatea, lumea nu mai merge cu trenul.

De ce nu mai recurge populaţia la prestaţia căii ferate – aici răspunsurile sunt ceva mai complicate. Este simplistă şi insuficientă explicaţia cu avantajele automobilului. Experienţa celorlalte secţii păguboase preluate de firme particulare arată că, minune, traseele s-au rentabilizat! Garniturile grele au fost înlocuite cu trenuri uşoare diesel sau electrice, achiziţionate la mâna a doua din străinătate. Este de-a dreptul absurd să vezi cum personalul Iaşi-Paşcani, păstorit de CFR, este alcătuit, acum, doar din două vagoane (şi acelea goale), remorcate de locomotive care pot tracta tonaje de 30 de ori mai mari. Operatorii privaţi au mărit substanţial frecvenţa curselor, punându-le mai logic în acord cu necesităţile reale ale localnicilor. Îmi amintesc faptul că, ani în şir, am tot scris despre aiurita alcătuire a orariilor secţiei Hârlău-Iaşi: pentru a se ajunge în capitala de judeţ, trenul de dimineaţă pleca la ora 4, ajungea la Iaşi la 6, în vreme ce toate instituţiile, băncile, spitalele, magazinele, deschid la 9. Sigur că se prefera microbuzul de 7, care ajungea la 8, cu exact acelaşi preţ al biletului. Probabil că încăpăţânata menţinere a trenului din zori se explica prin grija faţă de tribulaţiile navetiştilor – numai că, odată cu dispariţia industriei ieşene, s-a mistuit fenomenul navetismului. Particularii şi-au făcut propriile studii privind fluxurile de călători, au renunţat la fixismele de odinioară şi, iată, linia a devenit rentabilă! Înţeleg (deşi n-ar trebui cedat atât de uşor) că s-a închis linia Gura Putnei-Nisipitu fiind grav avariată la inundaţii. Dar de ce şi Dorneşti-Putna, că-i la fel de zdravănă şi sănătoasă ca-n vremea când, în Mersul trenurilor, figura acceleratul direct Putna-Bucureşti (1986) şi tradiţionalele curse personal Rădăuţi-Botoşani! Ca să nu mai vorbim despre faptul că toate promisiunile electorale din zonă se refereau la redeschiderea liniei. Vorbe!

Gara Putna a devenit al doilea obiectiv muzeistic al locului, după Mănăstire şi chilia lui Daniil Sihastrul.

P.S.

Să auzi şi să nu crezi! La Radio Bucureşti, numele performerei Căprioriu se pronunţă absurd şi hidos, cu accentul pe o penultimă silabă (de fapt, inexistentă) adicătelea CăpriorỈu!! Câtă lipsă de simţ al limbii române, de elementar instinct lingvistic şi cât moftangism incult evidenţiază pronunţia tâmpă! Culmea! Propagată pe unda celui mai prestigios post de radio naţional!