Mircea Radu IACOBAN

A dat Iașiul semnalul evenimentelor din decembrie 1989? Numărul 4 (40) al revistei ”Caietele Revoluției”, editată de Institutul Revoluției Române, încearcă să răspundă la această întrebare devenită incomodă, în marginea căreia unii istorici au avansat  ipoteze greu de acceptat. Astfel, Alex Mihai Stoenescu susține că mișcarea ieșeană n-a fost altceva decât opera KGB-ului, menită să distragă atenția de la evenimentele ce urmau să se petreacă în celălalt capăt de țară – deci, logic, și cele întâmplate la Timișoara tot opera KGB-ului ar fi fost! Că o implicare a ”agenturilor” în revoluția din decembrie 1989 a existat, nu încape îndoială. Rămâne de văzut cât, unde și cum.

Cum se știe, manifestul răspândit pretutindeni în cartierele Iașiului, intitulat ”Chemare către toți românii de bună credință”, invita populația orașului la o demonstrație în Piața Unirii menită ”să pună capăt terorii dezlănțuite de dictatura ceaușistă care a adus poporul întreg în pragul deznădejdii”. Același Alex Stoenescu consideră textul manifestului ”curajos, destul de explicit, dar strict anticeaușist, fără nici o nuanță anticomunistă”. Mă-ntreb dacă l-a citit până la capăt! Disputa privind întâietatea într-o revoluție este legitimată de însăși misiunea și menirea cercetării istorice, care, între altele, va trebui să-și amintească faptul că și revoluția de la 1848 tot la Iași a început. Chiar dacă atunci, la Hotelul ”Petersburg”, ca și acum, nu s-au produs spectaculoase, violente și hotărâtoare evenimente revoluționare, semnalul ieșean de la 1848 a fost unanim validat ca primă scânteie declanșatoare. Orgolii bănățene, altfel de înțeles și justificate de dramatismul represiunii, împiedică receptarea corectă a dimensiunilor inițiativei ieșene. Dar până nu faci foc, nu iese fum!

Dacă, până la urmă, totul s-a mistuit în cețurile și fumul acelui memorabil decembrie nici până acum deplin lămurit, se cuvin măcar evitate etichetările sentențioase ale istoricilor cu ochelari de cal. La Iași s-au luat, atunci, măsuri excepționale, au fost aduse trupe din toată țara (chipurile, judokani ce urmau să participe la o ”Dinamoviadă” programată, în calendarul competițional, la… Oradea!) , s-au masat efective ale miliției și pompierilor, au fost mutate stații de tramvai și, mai ales, s-au operat dure arestări în rândul membrilor ”Frontului Popular”. Revista conchide că ”sistemul s-a împotrivit cu toată ființa lui”. Interesant este că, deși la Iași fuseseră cazați în aceleași hoteluri 176 de turiști (?) sovietici, probabil aflați în drum către Timișoara și București, nu s-a acordat acestor suspecți musafiri maxima atenție a ”organelor”, mult mai interesate de inițiatorii localnici.

A existat, într-adevăr, o intenție naivă și nefinalizată de avertizare a Ambasadei URSS (poetul Florin Iaru a primit de la confrați ieșeni întru poezie rugămintea să contacteze un oarecare diplomat Moruzov, informându-l că, la Iași, se plămădesc grave evenimente revoluționare), dar tocmai asta demonstrează că n-a fost vorba de o organizare a KGB-ului rebotezat. Logic: dacă rușii ar fi fost inițiatorii, ce rost mai avea informarea… rușilor? Mai degrabă pare a fi vorba despre influența prefacerilor (atunci) promițătoare din țara (atunci) vecină, strecurate prin intermediul presei militante de la Chișinău – în special revista lui Nicolae Dabija ”Literatura și arta”. Interviurile luate principalilor actanți de redactorii revistei ”Caietele Revoluției” (răspund întrebărilor Cassian Maria Spiridon, Petrică Dușa, Vasile Vicol, Titi Iacob, Dan Emilian Stoica, Nicolae Panaite – de ce n-o fi fost intervievat și Ștefan Prutianu?) demonstrează limpede că a existat organizare, acțiune, risc și grave consecințe contondente pentru inițiatori. Ce altceva ar mai trebui pentru acceptarea mișcării ieșene din decembrie 1989 ca precursoare a revoluției române?

După cum concluzionează revista, ”Oamenii care s-au împotrivit sistemului aveau propriile convingeri, atitudini, sentimente și speranțe, astfel încât nu era nevoie de prezența unui serviciu de informații al unei puteri străine care să-i convingă că regimul este putred și că nu se mai poate trăi așa”. Ne place, nu ne place, ne convine, nu ne convine, istoria este istorie. Iașiul a dat semnalul!