Mircea Radu IACOBAN

Greu de clintit din mentalul veacului (și al veacurilor) atât imaginea lui Hitler, cât și aceea a lui Stalin: le-au ”pietrificat” pur și simplu cărțile, filmele, poveștile, mărturiile contemporanilor, culegerile de documente, zvonurile, fanteziile, ba chiar și eresurile – adică, tot ce poate contribui la o portretizare definitivă și irevocabilă. Stalin: dictator sanguinar, extrem de primejdios în a-l contrazice ori a-i ieși din cuvânt, strateg închipuit, complet opac la nuanțe, terorist detestabil, insensibil la consecințele dramelor pe care tot el le clocea și instrumenta, șiret, tenace, încet și greoi în gândire, iute la mânie, poticnit în vorbire, incapabil de remușcări, imprevizibil în orice împrejurare.

În bună măsură, portretul se potrivește și lui Hitler. Ar fi de adăugat tendința de a se înconjura cu personalități considerate valori ale momentului (dovedite false), orator înnăscut, capabil să hipnotizeze auditoriul, teoretician fervent al propriului demers politic (Stalin n-a scris un ”Mein Kampf”, dar a decis traducerea și publicarea imediată în limba rusă – cea dintâi traducere în lume!), hazardat în luarea deciziilor majore și, pe măsură ce conflagrația înainta, tot mai desprins de realitățile războiului. Sexualicește (căci și asta contează!), Hitler a fost un homosexual notoriu (pe convivii lui, Heines și Ernst, i-a împușcat în 1934 – să nu se afle!), în vreme ce Stalin fericea în pat fără alegere, și bucătărese, și artiste ale poporului.

Cercetând stive de documente și parcurgând sute de opuri dedicate de cei care i-au cunoscut îndeaproape și pe unul, și pe celălalt, Victor Suvorov (în cartea la care ne-am referit în rubrica precedentă) vine nu cu simple nuanțări, ci, în bună măsură, corectează hotărâtor liniile unor portrete devenite stas imuabil. În vreme ce Stalin (afirmă Ustinov) își formula gândurile și deciziile clar, limpede, laconic, cu o logică implacabilă”, Hitler (potrivit lui Otto Dietrich) ”era inepuizabil în vorbire; vorbirea era elementul existenței sale”. De altfel, și traiectoria celor doi dictatori o atestă: Stalin a venit la putere ca un conspirator tăcut, Hitler, ca un orator locvace. Ședințele consacrate analizei situației frontului se desfășurau complet altfel: Stalin îi invita să vorbească mai întâi pe cei mai mici în grad (altfel, ofițerii inferiori și-ar fi însușit opiniile superiorilor); Hitler dădea importanță doar generalilor și coloneilor – de altfel, degeaba, fiindcă concluziile lui kilometrice se încheiau totdeauna cu fraze amintind lozinca împământenită în NSDAP: ”Fuhrerul are totdeauna dreptate!”. Speer: ”Toate hotărârile erau prestabilite”.

Stalin, la polul opus. Suvorov: ”În primul rând, studia problema în prealabil, în al doilea rând, la consfătuiri dădea cuvântul tuturor, asculta cu atenție, alegea ceea ce era de valoare și important și întorcea discuția pe singurul făgașcorect și necesar.” Când un tânăr general a făcut o gafă impardonabilă, jignitoare la adresa strategiei staliniste, toată lumea se aștepta ca acel biet Râciagov să fie împușcat. Decizia lui Stalin: imprudentul a fost trimis să urmeze încă o dată Academia Statului Major General! Iar când colonelul timorat Ivanov a avut o întâlnire în doi cu Stalin și a fost nevoit să-l mai și contrazică, toată lumea credea c-o să se întâmple ce-i mai rău. Ivanov dormea (cu coșmaruri) în avionul de întoarcere și a fost trezit de pilot, care i-a citit radiograma sosită de la Kremlin: ”Treziți-l pe pasager și felicitați-l pentru primirea gradului de general-maior”.

Suvorov: ”În fruntea Germaniei se afla un om care avea o capacitate exagerată de a flecări. Nu știa să păstreze secretele de stat. Nu știa să asculte pe alții. Nu știa și nu înțelegea situațiile create, nu știa și nu voia să aprecieze. Lua măsuri care nu corespundeau situației reale. Nu controla executarea dispozițiilor lui”. Fuhrerul își vedea inamicii după cum urmează: ”Roosevelt – un alienat mintal. Churchill – o vită lipsită de voință. Stalin – un geniu. Dacă Churchill este un șacal, atunci Stalin este un tigru!” Ce să ne mai mire, când istoria însăși rămâne uimită înregistrând incredibilul: Lenin a ajuns la putere în 1917 datorită sprijinului nemților, Hitler a devenit cancelar cu susținerea (inclusiv materială!) lui Stalin!

Cartea lui Suvorov dovedește că, mai ales în ceea ce privește personajele de prim plan ale conflagrației mondiale, mai sunt încă multe de aflat…