Mircea Radu IACOBAN

Ne place, nu ne place, trebuie să recunoaştem că pagini importante din istoria recentă a Europei le cunoaştem fragmentar, unele chiar deloc, sau, şi mai neplăcut, am dat crezare unor false viziuni oficializate aflate foarte departe de adevăr. Victor Suvorov, un autor despre care am mai vorbit în această rubrică, continuă seria dezvăluirilor, aducând în recenta sa carte („Sinuciderea”, Ed. Polirom, 2012) informaţii de-a dreptul năucitoare privind cel de al Doilea Război Mondial. Pur şi simplu răstoarnă o imagine trudnic construită de propaganda sovietică şi, până una-alta, preluată ca atare de istoriografia noastră: URSS ar fi fost complet surprinsă de atacul german, era lipsită de orice înzestrare în materie de armament, ba, mai mult, armata o conduceau ofiţeri mărginiţi şi terorizaţi – vizavi de impresionanta maşină de război germană, impecabil dotată, cu comandanţi de elită şi tactică savant elaborată. Cine să creadă că lucrurile stăteau taman... pe dos?

Falsa imagine era menită să reveleze eroismul poporului sovietic (ar fi existat doar câte o puşcă „antică” la trei soldaţi...), capacitatea formidabilă a strategului Stalin de a scoate victorii din piatră seacă şi ingratitudinea occidentului care întârzia susţinerea logistică a Moscovei şi deschiderea celui de al doilea front. Greu de crezut, dar, iată, aflăm că şi calitativ, şi cantitativ, armamentul sovietic era net superior dotărilor germane! Cele trei rafale de istorii ale „Marelui război pentru apărarea patriei” (prima îl preamărea pe strategul Stalin, a doua, pe comandantul de oşti Hruşciov, a treia, pe Brejnev) au deformat grav realitatea militară a anilor 1938-1945, întreţinând teza subînzestrării şi trecând sub vinovată tăcere sumedenie de fapte din domeniul evidenţei. „Istoria – spune Suvorov – se face cu sânge şi se scrie cu cerneală”.

Academicienii ruşi însărcinaţi cu redactarea tratatelor au folosit cu precăderea cerneală... simpatică, făcându-se fie a nu vedea vârfurile tehnicii de luptă care... tocmai defilaseră la Moscova de 7 noiembrie, fie minţind pur şi simplu când vine vorba de înzestrări şi efective. Nu veţi afla în voluminoasele tomuri nici un cuvinţel despre tancul sovietic amfibie produs în serie încă din 1933 (nici nemţii, nici englezii, nici chiar americanii nu aveau la acea dată şi nici n-au avut până la terminarea războiului asemenea maşini de luptă!), nici despre tancul T-28PH, care se deplasa sub apă (!), nici despre faptul că tancurile ruseşti aveau motoare de două ori mai puternice decât ale germanilor, blindaj de grosime dublă şi tunuri mult mai performante. T-28 putea funcţiona până la trei ani fără piese de schimb, în vreme ce blindatele inamicului, deja uzate din pricina distanţelor parcurse şi terenului imposibil, ajungeau pe linia frontului... pentru a intra în reparaţii. Germania nu avea tancuri grele nici măcar în faza de proiect; ruşii aveau în dispozitiv peste 2.000 de blindate T-40, KV, KV-2, cu prestaţii pe care germanii le credeau imposibile, ca să nu mai vorbim despre faimosul T-34, adevăratul câştigător al bătăliei blindatelor. (Când, în sfârşit, Berlinul a decis construirea supertancului E-100, de 188 de tone, s-a constatat că nici un pod nu-l ţine, aşa că... a rămas acasă.)

De altfel, Hitler a declarat în 1941 (prea târziu!): „Dacă aş fi ştiut că ruşii au într-adevăr un asemenea număr de tancuri, probabil că nu aş fi început acest război.” Nici aviaţia Moscovei nu era mai prejos: spionajul hitlerist a raportat că URSS deţine 5.000 de avioane de luptă. De fapt, erau 23.000. Nemţii n-aveau nici pe jumătate, iar industria de dincolo de Urali a mai construit 17.745 în doi ani! MIG-3 depăşea în performanţe lăudatul Messerschmitt 109 şi numai în Regiunea Militară de Vest operau mai multe MIG-uri decât toate aeronavele 109 aflate în dotarea Wermacht-ului! Nemţii nu dispuneau de nici un bombardier greu în stare să ajungă (încărcat) până la Urali, iar ruşii aveau mai multe tipuri de mult operaţionale. Mult admiratul obuzier german de 105 mm bătea până la 12 km, în vreme ce arma rusă similară ajungea până la 28. După care a apărut şi „Katiuşa”...

În memoriile sale, faimosul Jukov nu s-a sfiit să scrie că „superioritatea numerică a trupelor inamice a fost foarte mare – de cinci, şase ori, îndeosebi în tancuri, artilerie şi aviaţie”. Minciună sfruntată, care a avut liberă circulaţie publică până la apariţia cărţii lui Suvorov. Meritul căreia este şi mai evident atunci când întreprinde incursiuni caracterologice menite să  reveleze adevărata personalitate a actorilor principali, Hitler şi Stalin. La fel de... pe dos decât se ştia până acum. Voi reveni.