Mircea Radu IACOBAN

Cunoscutul Vladimir Bukovski, disident sovietic, scriitor şi activist politic,  revine asupra anatemizării Uniunii Europene (teză susţinută cu precădere în cărţile sale), care Uniune n-ar face altceva decât să urmeze conduita răposatei Uniuni Sovietice. Se spune că Parlamentul European s-a ales precum Sovietul Suprem (aşa să fie?), iar aleşii se investesc unii pe alţii în funcţii, nu dau socoteală nimănui, au salarii imense, servitori, bonusuri, privilegii (să mă ierte, dar şi în URSS, şi în RSR, deputaţii n-aveau nici un fel de leafă...); pentru a exista, Uniunea Sovietică s-a extins continuu, ceea ce face şi UE; în măreaţa Uniune se preconiza crearea unei noi entităţi istorice – poporul sovietic – ceea ce îşi propune, în alţi termeni, şi UE, aşa că se vor pierde identităţile naţionale, cu toţii urmând să devină cetăţeni europeni şi atât; în fine, corupţia de sus până jos ar caracteriza egal şi sistemul sovietic, şi organismele suprastatale europene. Pronostic final: UE conţine în sine şi propriul ei sfârşit. Când se va prăbuşi precum defuncta URSS, „va lăsa în urmă dezastru imens şi vom rămâne cu uriaşe probleme economice şi etnice”.

S-ar putea că unele dintre viziunile atât de personale ale lui Bukovski să aibă temei real – poate chiar şi predicţia finală. Daţi-mi voie, totuşi, să am unele îndoieli că „În Europa sunt în plină activitate aceleaşi forţe care au construit monstrul de birocraţie care a fost Uniunea Sovietică vreme de 70 de ani (...); ele nu visează decât renaşterea Uniunii Sovietice sub forma Uniunii Europene”. Personajul lui Marin Preda ar întreba, desigur, „pă ce te bazezi?”. Bukovski spune că pe documente. Şi aici e aici. În ce priveşte revoluţia română, la care s-a referit ades, când i se cere să înfăţişeze temeiul documentar constatăm că-i vorba de acte fie antedatate, fie pur şi simplu abuziv interpretate. Practic, n-a prezentat nici o nouă dovadă documentară!

Profesorul american Richard Andrew Hall comentează „dezvăluirile” lui Bukovski privind românii şi România nu numai cu scepticism, ci le respinge aproape în totalitate. O primă remarcă a profesorului american pune în evidenţă faptul că, deşi se invocă drept punct de plecare deschiderea arhivelor secrete ale URSS, afirmaţiile în cauză au fost făcute cu ani înainte ca autorul să aibă acces la documentele invocate. Iată şi o întrebare la care n-a primit nici un răspuns: „Dacă Bukovski ştie atât de multe despre revoluţia română din accesul său la arhivele sovietice, cum se explică faptul că nu ştie nimic despre ceea ce pare un amănunt-cheie – rolul <turiştilor> ruşi şi din blocul de est la răsturnarea lui Ceauşescu?”.

De altfel, Bukovskia a publicat pe internet sumedenie de documente din arhivele sovietice, dar nici unul nu se referă la România! Cât priveşte faimoasa discuţie dintre Gorbaciov şi Mladenov, ea nu avut loc înainte de revoluţie, cum afirmă Bukovski, ci mult după, interlocutorul liderului rus n-a fost Mladenov, ci Lilov... ş.a.m.d. Disidentul are incontestabile merite în denunţarea practicii sovietice de utilizare abuzivă a psihiatriei în reprimarea opozanţilor politici (el însuşi a fost diagnosticat cu „paranoia” şi internat) şi, în cărţile publicate la noi, vine cu dezvăluiri reale şi surprinzătoare privind sistemul comunist în general, dar, practic, cu nici una relevantă referitoare la realităţile româneşti.

Revenind la tema potrivit căreia „Uniunea Europeană este un fel de clonă a URSS impusă statelor europene prea puţin entuziaste de către aceleaşi (! – n.n.) forţe politice care au transformat odinioară Rusia ţarilor într-un imperiu al ideologiei comuniste”, se cuvine constatat că ades sunt puse în pagină argumente derizorii de calibrul soviet înseamnă, în rusă, consiliu, ori şi UE este condusă de un Consiliu, sau Gorbaciov vorbea el însuşi despre o „casă comună europeană” etc.

Dac-ar fi să propunem o concluzie: disidenţa în sine, reală, meritorie, exemplară, nu acordă automat certificate de veridicitate lansării unor afirmaţii grave, fie ele aparent de domeniul evidenţei, dacă-s sprijinite, prin părţile esenţiale, pe inexactităţi şi speculaţii.