Mircea Radu IACOBAN

Joi s-a inaugurat (în sfârşit!) ansamblul Palas. Nu  ştiu când (şi dacă) Iaşiul a mai avut parte de un eveniment care să stârnească atât interes (puhoi  de lume!) şi să fie primit cu unanimă satisfacţie şi admiraţie! Sigur că, înainte de orice, a acţionat curiozitatea: „Ia să vedem cu ochii noştri, că prea s-a vorbit şi s-a scris, când de bine, când de rău”. Într-adevăr, s-au constituit, în scopul contestării, Comitete de intelectuali (!), au acţionat tot soiul de organizaţii neguvernamentale de pe cuprinsul ţării, care n-aveau nici în clin, nici în mânecă cu proiectul Palas, s-a dezbătut „la foc continuu” chestiunea în tribunalele României (Iaşi – Oradea - Bucureşti), ajungându-se până la Curtea Supremă: „opriţi-i, că nu ştiu ce fac!” Reamintesc: s-a implicat vehement în proteste Asociaţia „Gânditorul” din... Cernavodă (!), al cărui obiect de activitate este „promovarea creşterii continue a calităţii vieţii în zona Cernavodă”, Asociaţia „Valea Soarelui” din Tg. Mureş (!), profilată pe studiul organismelor modificate genetic, sindicatul agricol „Propact” din Focşani, unde-i lider în campania de promovare a cultivării legumelor...

Am cunoscut în detaliu scurta şi atât de agitata istorie a proiectului parcurgând presa anilor 2006-2012: lectură ce oferă un nemaipomenit spectacol al disponibilităţii românului de a spune „nu!” înainte de a afla cu adevărat despre ce-i vorba. „Contrele” politice, explicabile oarecum, câtă vreme nescrise şi imuabile legi obligă la continuă negare a iniţiativelor adversarului (dacă eşichierul politic ar fi arătat altfel, probabil că obârşia acuzelor devenea alta...) au fost flancate, cum s-a văzut, de plângeri ale celor ce se vor cu orice chip băgaţi în seamă.

O a treia categorie de protestatari, de astă dată, poate, bine intenţionaţi, a fost constituită din ieşeni vârstnici, sincer ataşaţi de făptura oraşului lor şi temători că orice intervenţie majoră în configurarea urbei nu poate însemna altceva decât un afront la adresa „Iaşiului etern”. Mă-ntreb dacă vizitând Palas-ul (cineva, care ţine să-şi păstreze resentimentele, mi-a spus că, orice-ar fi, niciodată nu va pune piciorul în zona cu pricina!) contestatarii încearcă vreo undă de regret pentru beţele-n roate care au întârziat cu un an-doi finalizarea ansamblului. Mai ştii?... Deşi încă mai sunt amănunte de pus la punct şi finisarea nu-i peste tot deplină, ceea ce s-a oferit ochiului curios şi bănuitor al ieşeanului părea de-a dreptul incredibil: un splendid nucleu verde în inima oraşului, flancat de faţada a doua a Palatului Culturii, pentru prima oară pusă în evidenţă şi-n valoare de la construcţia edificiului, şi, pe celelalte laturi, clădiri ultramoderne, în care s-au instalat firme de mare renume în comerţul mondial (unele, pentru întâia dată în România). Subsemnatul se entuziasmează greu şi, fiind implicat (am susţinut de la bun început proiectul, inclusiv în paginile Monitorului de Suceava), ezită să rotunjească vorbe mari. Le-au spus, la inaugurare, şi prim-ministrul Ponta, şi fostul prim-ministru Ungureanu: excelenţa realităţii a făcut să dispară divergenţa de opinii putere-opoziţie. Le-au rostit, fără excepţie, toţi cei ce mi-au împărtăşit impresiile, alăturând complexul Palas stadionului Naţional, ca prime argumente ale deplinei noastre intrări în Europa (de altfel, şi valoarea investiţiei este echivalentă). I-am văzut bine dispuşi, la cocteilul din seara inaugurării, şi pe câţiva dintre aprigii contestatari de acum cinci-şase ani, preschimbaţi, vrând-nevrând, în susţinători ai proiectului. Nu l-am zărit pe adversarul-şef, promotor al tracasărilor prin tribunale (este vorba despre patronul SC Alimentara). Probabil că n-a fost invitat, cu siguranţă că n-ar fi venit.