Mircea Radu IACOBAN

Iar mi-a zgâriat urechile o duducă de la radio: „doisprezece întruniri electorale”! Pe de altă parte, cineva m-a întrebat de ce „treisprezece oi” ar fi corect și „doisprezece oi”, nu. Întrebare legitimă. I-a fost dat numeralului 12 să fie purtător de belele în vorbirea cotidiană, și nu de ieri, de azi. Ne obișnuiserăm cu „tutulor”, „vienamez” și alte ceaușisme verbale, pe care le puneam, jenați, pe seama defectului fizic de vorbire al „celui mai iubit fiu”, când, de fapt, ele exprimau nivelul jalnic al instrucției, precum și imposibilitatea oratorului de a-și corecta din mers păcatele vorbirii. Mai bizar a fost când, de la tribuna Sălii Palatului, Ceaușescu a deschis „Congresul al douăsprezecelea”. Din doi termeni corecți, adică „al doisprezecelea” pentru masculin și „a douăsprezecea” pentru feminin, a mocoșit un al treilea, un soi de struțo-cămilă, hibrid și inexistent. Evident, nimeni n-a avut curaj să-l corecteze. Din obediență dezgustătoare, lașitate și arivism, Bobu a preluat imediat făcătura și, în cuvântul său, a înlocuit peste tot „al doisprezecelea” cu „al dousprăzecelea”. A fost, repede, imitat de alți   vorbitori – numai sala și-a păstrat cumpătul, aflând o cale ocolitoare: nici „al dousprăzecelea”, nici „al doisprezecelea”, ci „doișpe” ca la piață: „La al doișpelea Congres / Ceaușescu reales!” Gramatical, corect.

Mai departe... Adevărul adevărat este că vorbitorii ce nu acordă în gen numeralul 12 cu substantivul greșesc numai pe jumătate. Dar greșesc! Numeralul 12 poate fi cardinal (doisprezece, douăsprezece), ordinal (al doisprezecelea, a douăsprezecea), distributiv (câte doisprezece, câte douăsprezece), colectiv, fracționar, multiplicativ etc. – de fiecare dată necesitând acordul de gen. În ce privește ora, avem de a face cu așa numitul „numeral de identificare”, cu valoare doar la singular, individualizând un singur substantiv. Deci, ora 13, nu orele 13 – fiind indicată o anume (unică) oră. Nu este flexibil după gen, nu spunem „ora una”, ci „ora unu”. Și acum intervine marea excepție, impusă de uz: ora două, ora douăsprezece, ora douăzeci și două, douăsprezece mii de lei ș.a.m.d. Urmează și o excepție la excepție: la indicarea datei zilei se acceptă și utilizarea formei masculine, și a celei feminine (ziua de doi mai / două mai). Astea-s reguli cu care operează  grămăticii.

Vorbitorul nu-și propune diferențierea numeralului cutare, nici n-are în vedere excepția la excepție. Dacă nu-l clintește din deprinderi radio-analfabeții de la microfon, vorbește (în cazul lui 12) instinctiv corect. Așîntreba-o pe proasta din studio (că altfel n-am cum să-i spun - și mi-am amintit maxima lui Gracian: „Proști sunt toți cei care par, plus jumătate din cei care nu par”) de ce nu anunță și că este „ora doi”? De ce cu doi face acordul la feminin, și cu doi-spre-zece la masculin? Există limbi în care păcătosul de acord nu se practică: în firea românei însă, asta-i regula și, dacă vrei să fii respectat, respect-o!

Am auzit, tot la radio, vorbindu-se despre „douăsprezece cai”, greșeală la fel de idioată, dezacordul fiind plesnit invers, de astă dată femininul peste masculin. O fi chiar așa de greu să se respecte o regulă simplă, elementară chiar? O fi, că altfel, nu s-ar povesti! Iar școala, biata de ea, ce să (mai) facă? S-a orientat, lingușitoare, ca Bobu la Congres: locul unor paragrafe consacrate operei lui Eminescu a fost luat de texte reprezentând cristalul limbii române din... Raportul Tismăneanu. Aferim!