Mircea Radu IACOBAN

Am de gând să arunc o piatră în grădina lui Nadal! Și o voi face! „Păi da – veți spune – a pierdut jocul cu Verdasco și gata, în presă încep înțepăturile și contestările!” Ei bine, nu despre asta-i vorba: piatra-i piatră, și grădina, chiar grădină, fiindcă mă aflu lângă zidul casei lui Nadal din Porto Cristo (Mallorca, insulele Baleare). Azvârl o piatră cât o alună și n-o aud căzând – probabil, o fi nimerit peste vreun strat cu flori. Reședința lui Nadal nu-i chiar castel, n-are teren de tenis și-i așezată destul de înghesuit, în buza portului. Tenismenul s-a născut în orașul Manacor, aflat la vreo 20 de km de Porto Cristo, și nu concepe s-și părăsească insula natală, deși impozitele locale aproape că-i înjumătățesc fabuloasele câștiguri. Motiv pentru care Nadal este mai mult decât iubit în insulă și, când mi-am făcut de lucru contrazicând un băștinașprecum că onorabilul lor concetățean nu-i campion mondial (cum îl consideră mai toți) pentru simplul motiv că, în tenis, nu există campionate mondiale, m-am ales cu categorisirea încruntată ”ăsta-i de-al lui Țiriac!”

Infamul Țiriac, cel care și-a permis să boiască-n albastru zgura turneului de la Madrid, în pofida protestelor vehemente ale lui Nadal și Djokovic! Argumentul suveran potrivit căruia, simplu, pe zgura albastră mingea este mult mai vizibilă, în special la tv, nu-i de luat în seamă, câtă vreme s-ar renunța la una „superficia más tradicionales del tenis”. Și Nadal, și Djokovic aveau să piardă „inexplicabil” la Madrid (am văzut unul dintre meciuri și nu mi s-a părut nimic inexplicabil – decât, poate, cele trei duble greșeli consecutive ale lui... Verdasco), ceea ce s-a interpretat ca un protest la adresa... zgurii: „dacă o vreți albastră, atunci fără noi!” Vorba vine, fiindcă, în turul I, Nadal nu s-a sfiit să-l elimine pe Davidenko, jucând pe aceeași zgură contestată...

Deși ne pregăteam de fotbal în barul aflat sub umbra casei lui Nadal, am fost prevenit că este cuviincios, străin fiind, să începi orice discuție cu o reverență la adresa „fenomenului din Porto Cristo”. Obligația îndeplinindu-se, am revenit la oile noastre: meciul dintre Atletico și Athletic... Circulă cu repeziciune sticlele de bere, combatanții se instalează în fața televizorului, pare-se, în virtutea unor ierarhii locale greu de deslușit pentru nou venitul ce s-a recomandat „de Bucarest” și care ritualuri prevăd anumite avantaje acordate musafirilor, instalați la loc de cinste în fața ecranului.

În gazetele dimineții am admirat-o pe Alina Vacaru, „la grand belleza de Bucarest”, care pozează pe jumătate de pagină în bikini din dantelă, mai mult decât transparenți, și m-au amuzat indicațiile date suporterilor bejeniți spre România, pentru a se orienta cum se cuvine într-un ”orașhaotic”: vor parcurge bulevardul Stefan del Mar (va fi văzut vreodată voievodul nostru marea?), vor trece pe la Plaza Alba Lulia și Lancu de Hunedoara, urmând apoi strada Barasavia (probabil, Basarabia – vezi „Diario As”, pag. 12). Asistența adunată în barul din Porto Cristo nu-i tocmai implicată în dispută; au ofurile lor, simpatiile lor (echipa insulară a reușit destul de greu să supraviețuiască 17 ani în prima ligă!), dar, oricum, e-n joc prestigiul fotbalului spaniol, așa că...

Din câte pricep, în grațiile asistenței se află formația din Bilbao, „profesorul” Bielsa urmând să-l urechească zdravăn  pe „elevul” Simeone, Bucureștiul constituind doar „el ultimo paso hacia la gloria”. Primele imagini oferite în Spania de canalul tv 5 sunt receptate cu îndoială: „e-o cortină UEFA, încă nu...” Când s-a priceput că-i transmisie live, un murmur admirativ a animat asistența. Spectacolul stadionului i-a făcut mai îngăduitori cu persoana subsemnatului și a trebuit să ciocnesc sticla de bere cu jumătate din sală. Când s-a mai deslușit și faptul că transmisia tv din „orașul haotic” se ridică evident la nivelul jocului, dacă nu chiar deasupră-i,  am crescut binișor în stima generală. Așa că am plusat, informându-i că, în România, avem un fotbal garnisit cu atât de multe valori, încât ne-am permis să-l refuzăm pe strălucitorul „el perro” (câinele) Falcao de două ori: o dată la Steaua, o dată la CFR Cluj. „Incredibile! Incredibile!!” În ambianța ireală de fotbal galactic oferită de transmisia tv cu adevărat impecabilă, mergea să spun orice! A pierdut pe merit Bilbao, prea mare tristețe la Porto Cristo n-a fost – oricum, a învins Spania. Și dacă ar fi să rețin o remarcă mai cu moț, pentru un soi de clasament tip Remat Buzău, așnota cu bucurie întristată replica teribil de întârziată a unui motociclist bărbos: „Domnule, ați intrat în Europa!”