Mircea Radu IACOBAN

Revista atribuită fostei Securități, „Vitralii”, a ajuns la nr.10. De fapt, așa cum se precizează în subtitlu, este „revista veteranilor din serviciile române de informații”, deci, și a S.I.E. și a altor foste structuri informative, mai puțin compromise în ochii marelui public. Întrebarea „ce mai vor și ăștia?”, aparent legitimă, este parată preventiv de unul dintre autori (dr. Gelu Neamțu) cu justificarea „cine-și  va lua inima în dinți și reușește să citească «Vitralii» de la început până la sfârșit va afla lucruri uimitoare, care ne dezvăluie cele mai bine păzite secrete...” Și chiar așa-i!

Noi ne-am luat „inima în dinți” și chiar am avut prilejul să aflăm, cu surprindere dusă până la uimire, despre sumedenie de întâmplări, împrejurări, situații, conjuncturi, până atunci ignorate. Drept pentru care încercarea de a opera o anume pre-triere a cititorilor („«Vitralii» nu are rost să fie citită de persoanele cărora le-au fost spălate creierele, pentru că neputând judeca evenimentele drept și obiectiv, nu vor înțelege nimic din frământarea ultimelor 2-3 decenii”) ni  se pare și inutilă și contra-productivă: mai ales acestei prezumtive categorii de cititori i-ar fi  de folos lectura revistei! Pe de altă parte, nici „Vitralii” nu lasă impresia că poate „judeca evenimentele drept și obiectiv”,  câtă  vreme din prestigiosul Consiliu editorial, alături de remarcabilii Dinu C. Giurăscu, Gh. Buzatu, Filip Teodorescu, Cristian Troncotă ș.a., aflăm numele lui Alex. Mihai Stoenescu, bine cunoscut turnător de altădată, copios dat în vileag de CNSAS. Vitraliile par, aici, ciobite – și-i păcat, fiindcă publicația se citește cu interes, chiar dacă nu-i chiar ceea ce se consideră a fi („Cea mai interesantă și serioasă revistă de istorie recentă”- pag. 13).

Rămâne utilă și necesară câtă vreme vine cu noi contribuții la stabilirea (ori re-stabilirea) unor adevăruri cariate de varii interese politicianiste. Fără a fi deloc, cum se spune, „fată mare”, Securitatea anilor ’80 este incorect a fi așezată în același chenar  tip «wanted!» cu predecesoarea din anii ’50-60’. Fiecare, cu-ale sale! „Vitralii” vine cu  argumente extrase mai ales din vâltoarea finalului de an 1989, când, între altele, țara era realmente potopită de „turiști” străini și de alte categorii de provocatori, iar Securitatea raporta… și  cu asta se rămânea. Cine și de unde să știe că, „turiștii” sovietici cazați la Tr.  Severin (24.XII.1989) s-au adunat dimineața în careu în curtea hotelului (!) după care, pe DE-70, au trebuit să fie opriți cu baraj de foc? Răniții, vizitați a doua zi de reprezentantul Ambasadei URSS, au fost transportați mintenaș (și fără niciun protest oficial) în Jugoslavia, apoi repatriați în URSS… Cine să știe că gen. Militaru („de etnie țigan; se numea Lepădat”)  a fost debarcat (vezi p. 112) de Iliescu pentru un motiv (de fapt, picătura!)… de operă bufă ? Croitorul l-a dat de gol: generalul și-a comandat costum de… mareșal! Stănculescu i-ar fi dus lui Iliescu pachetul cu uniforma trădătoare, așa că a urmat destituirea!  Știe cineva că tele-prezentul căpitan Lupoi fusese văzut înainte de revoluție (în revistă se scrie, constant, cu ghilimele, „revoluție”) vizitându-l  frecvent, acasă, pe primul secretar al  Ambasadei URSS, Maiorov?

 Dar ițele evenimentelor de la Tg. Mureș, din martie 1990, cum să le descâlcești fără noile informații aduse de prof. univ.  Corvin Lupu?  Mult mediatizatul caz Brevoiești apare, conform imaginii oferită de „Vitralii”, ca o banală acțiune administrativă prost organizată, copios speculată de presă. O fi – numai că acolo au fost distruse, alături de biete plicuri cu antet depășit, și sute de dosare privind surse de informare ale Securității, dimpreună cu câteva zeci ale unor persoane „lucrate sau monitorizate”. Este riguros analizată inacceptabila și incredibila „Declarație de la Budapesta”, cu referiri convingătoare la condamnabila timiditate a românilor, care interziceau cărțile lui Ion Lăncrănjan și Romulus Zaharia dedicate istoriei adevărate a Transilvaniei, în vreme ce, tot atunci, maghiarii publicau fără nici o reținere „Istoria Transilvaniei” evident iredentistă. Pagină cu pagină, se rotunjește un sumar din care  ai ce alege pentru lectură profitabilă, urmând ca, după ce analizezi bogăția de noi informații, să-ți edifici un anume punct de vedere. Autorii publicației nu par a fi încercați nicăieri de umbra vreunei îndoieli. Cititorul are, însă, dreptul să-și construiască propriile concluzii. Surprinzător ori nu, de multe ori se întâmplă să coincidă!